joi, 19 mai 2016

Solving the Case– proiecţie de filme scurte de Roman Štětina


Cinematograful Union din București, 19 mai 2016 / ora 20:00. Proiecţia de filme scurte, organizată de Muzeul Naţional de Artă Contemporană în parteneriat cu Centrul Ceh din Bucureşti, surprinde două teme recurente în creaţia lui Roman Štětina – percepţia asupra mediului radiofonic în zilele noastre şi pătrunderea în iconologia industriei cinematografice prin înseşi mijloacele vizualităţii. 

Roman Štětina va prezenta filme emblematice pentru creaţia sa, cum ar fi Tongue Twister sau Lost Case. În Tongue Twister [Cuvânt greu de pronunţat], inginera de sunet Jitka Borkovcová este surprinsă în timp ce desfăşoară banda în sens invers la un magnetofon. Un cuvânt greu de pronunţat este înregistrat pe bandă. După o serie de repetiţii, vocea pufăie sau bâlbâie uneori un cuvânt. În acel moment, inginera de sunet opreşte înregistrarea şi localizează punctul unde se aude împleticeala întorcând bobinele. Taie locul cu pricina, lipeşte banda şi continuă. Observăm cum banda care conţine sunetul editat, fără greşeli, este înfăşurată pe bobina din partea dreaptă, dar nu avem ocazia să ascultăm această formă finală. 

Lost Case [Cazul pierdut] este un studiu filmografic al genului detectiv, creat prin reeditarea episoadelor legendarului serial TV „Colombo”, realizate între anii 1968 şi 2003. Filmul arată efortul industriei cinematografice de a menţine personajele populare cât mai aproape posibil de modelul convenţional şi de aşteptările spectatorilor. 

Această primă întâlnire cu lucrările artistului ceh reprezintă un preambul la expoziţia Fortăreaţa Singurătăţii din pădurea sfântă a zgomotului etern, un dialog între lucrările Larisei Sitar şi ale lui Roman Štětina, care se va deschide la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din București pe data de 7 iulie. Expoziţia reprezintă al patrulea capitol al proiectului Punctul alb şi cubul negru (curatori: Diana Marincu şi Anca Verona Mihuleţ). 

Timpul total al proiecţiei: 50:48 min. 

Credit imagine: Roman Štětina, Tongue Twister, video still, peliculă de 16 mm transferată pe format digital, video HD, 16:9, sunet, 5:50

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...