Se afișează postările cu eticheta Alexandru-Claudiu Maxim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alexandru-Claudiu Maxim. Afișați toate postările

vineri, 14 decembrie 2018

Comunicat: Xolinde, SFolinde, LOLinde

Damn you Autocorrect!

Concert de colinde false

cu
Irinel Anghel – voce, celofan, fluier
Călin Torsan – clarinet, saxofon, poleială, sticlă, fluiere, ciocan
Darie Nemeș Bota – respirații, voce, fluier, sticlă, hârtie, tuburi, ciocan
Bogdan Frigioiu – chitară electrică, celofan, sticlă, ciocan
Matei Gheorghe – tobe, theremin, drâmbă, sticlă, ciocan
Vasile Gherghel – live electronics, poleială, sticlă, fluier, ciocan
Alexandru Maxim – performance, video
  

Noi ne vom strădui să căutam colindul acela.
Nimerim însă oriunde în altă parte, "pe alături". Mereu iese altceva, alteritate, altitudine, altar, altex, alteratie, altruism, alt control delete...
Of, autocorrectul asta!

Conceptul si coordonarea: Irinel Anghel  

Despre grupul de xolindători ar fi de spus ca sunt artiști ce se aruncă cu drag în experimente, vor sa încerce lucruri noi venind din zone diferite, sunt curioși și curajoși.
Călin Torsan și Vasile Gherghel provin din formația de improvizatori Multumult.
Bogdan Frigioiu și Matei Gheorghe fac parte din trupa de death metal Rotheads și din trupa de sludge/ crust/ punk Void Forger.
Darie Nemeș Bota și Irinel Anghel au un background muzical clasic.
Alex Maxim este artist video.
Ce au în comun cei 7? Sunt niste căutatori. Caută colindul, desigur. 
Ce poate ieși dintr-o asemenea combinație e de văzut / auzit pe 15 decembrie.  


Postmodernistele, postumanistele, suprarealistele Xolinde, SFolinde si LOLinde pot fi gustate doar "clandestin" in raport cu nevoile declarate ale societatii si sistemelor culturale.
Asadar, va asteptam curiozitatea sa ne treaca pragul.  

Intrarea e libera. Cadou de sarbatori pentru iubitorii de experimente muzicale.  

luni, 17 septembrie 2018

Concert pentru public de câini la Club Expirat

Duminică, 23 septembrie, ora 18:00. Expirat Halele Carol. Sala Compresoarelor - Str. Constantin Istrati 1. Intrare liberă pe bază de înscriere

Dog Day Afternoon

O experiență inedită pentru București, pentru România.
Irinel Anghel și partenerii săi Călin Torsan și Trupa Rotheads calcă pe urmele lui Laurie Anderson care în 2016 oferea un <Concert for dogs> în Times Square (New York).
Bucureștiul nu e New York și în plus, câinii sunt invitați într-o sală de concert, aceasta reprezentând, pare-se, o premieră absolută. Clubul Expirat este de lăudat pentru găzduirea acestui eveniment.
De ce public de câini? Irinel Anghel dă replica: "De ce nu? Câinii vor fi nu numai spectatori dar și partenerii noștri în acest concert, prin simpla prezență, prin toate mișcările și sunetele lor. Îmi place să creez situații, experiențe noi."

(O boare de) concert
pentru public canin

cu

Irinel Anghel - voce
Călin Torsan - saxofon, clarinet

și

Rotheads
Bogdan Frigioiu - chitară electrică
Mircea Honceriu - chitară electrică
Alexandru Bîrsan - chitară bas
Matei Gheorghe - tobe

invitat: Alexandru Claudiu Maxim - live video

Gazdă prietenoasă cu curaj și umor: Expirat.

(O boare de) concert. În mod neașteptat, intensitățile sunt mici. Deși trupa de death metal Rotheads și soliștii ar putea zgudui locul cu sonorități hardcore, alegem să ne dăm volumul la minim pentru a face loc eventualelor sunete / improvizații involuntare din public, care vor completa piesele.

Te invităm să îți aduci câinele la un concert, într-o după-amiază de duminică, la finalul lunii septembrie.
Înscrierea ca spectator e recomandabilă.
Accesul este gratuit. Trebuie doar să ne scrii un mesaj privat pentru a-ți face rezervare, comunicându-ne numele câinelui tau.
Contact: Irinel Anghel (la adresa irinel.anghel@gmail.com, pe pagina eventului sau în mesageria contului https://www.facebook.com/irinel.anghel)

Numărul maxim de spectatori: 50 de câini cu stăpânii lor

Persoanele care nu au câini dar își doresc să vadă / audă această experiență vor fi primite doar în limita spațiului disponibil. Mulțumim pentru înțelegere.

Conceptul: Irinel Anghel

FB Event: https://www.facebook.com/events/1039017012934200/

duminică, 8 octombrie 2017

Pastila roz se lansează la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 11 octombrie 2017, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Seara va fi dedicată grupării satirice, joviale și indiferente de artă vizuală, intitulată Pastila Roz. Invitați: Marian Codrea, Beaver, Alexandru-Claudiu Maxim, Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane.


Marian Codrea este artist vizual, liber-diletant. Născut la Negrești-Oaș, copilărit la Sighetu Marmației, cu Liceul de Arte absolvit la Baia Mare. În 2010 a început Facultatea de Arte in Timișoara unde s-a întâlnit cu Beaver si au format Gruparea Pastila Roz. În anii care au urmat, grupul a avut expoziția de debut in 2014, Un cuvânt pompos.
Domeniul principal de activitate este sculptura (deși pe site-urile de socializare nu se vede asta), însă, fiind artist vizual, interesele lui trec dincolo de această formă, de unde și experimentele video: o șuncă tăiată de hârtie; cașcaval care curge; cercuri.
A participat în cadrul expoziției Hypnotic Frames de la Milano cu lucrarea video Papercut, iar în 2015 a fost inclus în enciclopedia online "Un secol de sculptură românească". Descrierea spune că „Lucrările sunt pline de dramatism, umor, curaj si revoltă, având un ascuțit simt critic" și el îi dă dreptate.

Beaver este un artist plastic, liber diletant, copilărit prin Chișineu-Criș. A făcut liceul de Artă „Sabin Drăgoi” la Arad în cadrul secției de grafică, iar facultatea, la Timișoara, tot la secția de grafică, de șevalet, NU design; nu știe să lucreze pe calculator. În anul 3 înainte de licență s-a lăsat de facultate, preferând să-și investească banii strânși pentru restanțe într-o expoziție – mai exact, în expoziția de debut a grupului Pastila Roz, format de el și Marian Codrea. Sosit la București, unde locuiește și lucrează în continuare, a început încetișor să își întindă aripioarele sub forma unei expoziții personale la Centrul de artă MORA. Nu îi place să fie numit grafician și scrie autobiografii la persoana a III-a pentru că așa i se pare mai cool.

Alexandru-Claudiu Maxim este artist media și performer. A plecat din Onești cu trenul până la București unde a terminat Facultatea de Comunicare și Relații Publice. A schimbat apoi macazul înspre masteratul de Teoria și practica imaginii la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Lucrează cu imaginea digitală, zonele principale de interes fiind video art, fotografie și GIF-uri. Când nu a stat cu ochii în ecran, a fost performer la evenimente precum Zoopera sau ArtSPA, coordonate de Irinel Anghel. Îi plac sporturile pe TV, dar nu ține cu nimeni.


instagram.com/pastilaroz

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...