Se afișează postările cu eticheta Adrian Sitaru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Sitaru. Afișați toate postările

miercuri, 25 mai 2016

Adrian Sitaru: „Realitatea aduce de multe ori a gag din cauza presei de slabă calitate...”

Cinesseur: Excursie, primul scurtmetraj pe care îl lansezi în ţară, în acest an (nn. 2014), a primit menţiunea juriului la recent încheiatul NexT (a opta ediţie). N-ai fost la festivitate, dar dacă ai fi fost, cum ar fi sunat speech-ul tău?
Adrian Sitaru: Coincidenţa a făcut să fiu la o jurizare, un concurs între licee pe tematica filmului. Speech-ul: „Mulţumirile de rigoare juriului şi mulţumiri personale selecţionerilor!”

Cinesseur: Motivarea juriului a fost următoarea: „pentru prospeţime, umor şi cel mai bun scenariu”. Crezi că le-a scăpat ceva? (Eu aş zice montajul, foarte empatic, imho).
Adrian Sitaru: Juriile sunt obligate să motiveze cumva deciziile, deci trebuie să notifice doar punctele tari ale filmului. Dacă le-a scăpat ceva, nu pot eu să mă pronunţ. Sper să nu fi inventat ceva, cum se întâmplă uneori.

Cinesseur: Apropo de prospeţime: e o întreagă ars combinatoria aici. Mă refer la tipul de imagini, patru dacă am sesizat corect. În primul rând cele clasice, filmice, apoi inserţiile video din „filmul” puştiului fugar (le-am putea asimila camerei subiective), next- imaginile de la televizor şi în cele din urmă, imaginile aeriene filmate cu drone. Desfăşurare de forţe pe mai multe fronturi, deci, şi mijloace tehnice diferite. Care v-au dat bătăi de cap? N-a existat tentaţia de a privilegia un „mediu” în detrimentul altuia?
Adrian Sitaru: Probabil cu drona a fost cel mai complicat, bătea şi vântul, iar eu aveam nevoie de o imagine cât mai stabilă. Nu a existat tentaţia de care spui, aveam destul de clar în cap filmul, iar ritmul acestuia şi timpul de filmare nu-mi permitea să divaghez.

Cinesseur: Două vorbe despre prezenţa televiziunii (de ştiri) ca personaj: filmul (denaturat) al evenimentelor difuzat pe tv reprezintă în sine o versiune alternativă a realităţii. Lumea a râs copios în momentul ciocnirii dintre cele două montaje (cel diegetic pierzând prim-planul în faţa celui ce răstoarnă perspectiva, propus de televiziune). Cât e critică la adresa modului superficial de a face presă (şi implicit de a recepta acest tip de presă) şi cât gag propriu-zis?
Adrian Sitaru: Nu mi-am dorit deloc să fie gag. Îmi pare rău acum că nu am putut fi prezent la proiecţii, căci nu mă aşteptam să rîdă lumea. Probabil că realitatea aduce de multe ori a gag din cauza presei de slabă calitate ce denaturează uneori grav întâmplările şi comportamentul oamenilor. Este critică sută la sută sau asta ne-am dorit. Vine mult din scenariul imaginat de Adrian Titieni, însă nici eu, nici el nu ne-am gândit la gag. Realitatea este însă mai crudă chiar. În film cei de la ştiri ar avea o scuză, mă gândesc, însă cum s-o fi simiţit Andrei Pleşu privind ce se vorbeste despre el la „celebrele” emisiuni? 

Mai mult: https://cinesseur.blogspot.ro/2014/04/adrian-sitaru-realitatea-seamana-de.html#more

(https://cinesseur.blogspot.ro este un blog privat şi poate fi citit doar cu acceptul autorului)

marți, 24 mai 2016

Seară de film cu regizorul Adrian Sitaru la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 25 mai 2016, ora 19, la Gallery (Str. Leonida nr. 9-11, Bucureşti), se va desfăşura o nouă ediţie a Galeriei Întâlnirilor, eveniment coordonat de Daniel Sur. Din dragoste de cinema şi cu cele mai bune intenţii, va avea loc o proiecţie de scurt metraje inedite de Adrian Sitaru într-o sesiune specială în prezenţa regizorului. Evenimentul se desfăşoară sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Vor fi proiectate filme precum Despre Biju (2004, 11 min), Chefu (2012, 18 min), Excursie (2014, 19 min), Artă (2014, 19 min.).

Absolvent de regie de film în Bucureşti, Adrian Sitaru a regizat scurtmetrajul Valuri (2007), câştigător al Leopardului de Aur în cadrul Festivalului de Film de la Locarno şi al altor 25 de premii, selectat în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului de Film Sundance. În 2008 Adrian Sitaru a realizat primul său lungmetraj, Pescuit Sportiv, selectat, printre altele, la Venice Days, Festivalul Internaţional de Film de la Toronto şi BFI Londra. Scurtmetrajul său Colivia (2009) a câştigat peste 30 de premii, printre care bursa DAAD în cadrul competiţiei de scurtmetraje a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi certificatul de excelenţă BAFTA. Din dragoste cu cele mai bune intenţii este cel de-al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, film distins cu Leopardul de Argint pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor.

În 2012 Adrian Sitaru a realizat un al treilea lungmetraj, Domestic, selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film Mar del Plata şi la Slamdance. Anul 2014 marchează realizarea a încă trei scurtmetraje: Artă (selectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia - secţiunea Orizzonti), Excursie (premiul ARTE în cadrul Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj de la Hamburg) şi Counterpart, primul său film în limba engleză, ce a avut premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Clerrmont Ferrand în 2015.


Ilegitim este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Filmul a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin - secţiunea Forum fiind distins cu premiul C.I.C.A.E.

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...