Este prima expoziție
organizată la sediu de către Institutul Cultural Român după cele mai bine de
două luni de izolare provocate de pandemia de Covid 19.
Cred că este prima
expoziției organizată de ICR în principal pentru mediul online. Evident,
aceasta poate fi văzută și offline de doritori, în condițiile medicale stricte
prevăzute de către autoritățile române pentru prevenirea răspândirii virusului
Covid 19
Aurel Tar își
modifică, în acest proiect, stilul de a-și lucra tablourile. După cum
sugerează
titlul, Aurel Tar a „împrumutat” gletiera de zidărie și a transformat-o într-un instrument de lucru artistic. Cum
bine se știe, gletiera este folosită în mod special pentru decorarea suprafețelor
interioare. Cu aplicare ușoară, utilizabil cu diverse tehnici și instrumente de
lucru, permite rezultate estetice diversificate, bi și tridimensionale.
Datorită structurii gletierei, în funcție de tehnica de aplicare utilizată se
pot obține decorațiuni prețioase și originale. Cu rapiditate se pot recrea
suprafețe foarte realiste sau abstracte, fără limite, care nu mai sunt legate
de materia însăși, ci de estetica dorită. Aurel Tar fructifică la maxim
posibilitățile acestui instrument, dovedind o incredibilă iscusință în mânuirea
acestuia.
Foto: Lucian Muntean |
Mai mult, titlul
proiectului -«gleTierra» - trimitere și la cuvântul spaniol „tierra” (pământ), la
spectacolul vieții perceput de artist în călătoriile documentare recente în
Etiopia, Chile, Capul Verde și transpus vizual in pictură.
Foto: Lucian Muntean |
Demersul artistului a
fost provocat, într-o primă fază, de faimoasele şi misterioasele desene din
Chile, semne ale unei civilizații vechi. Liniile drepte, triunghiurile,
spiralele, păianjenii, maimuțele, peștii, rechini sau balene ucigașe, lame,
șopârle sau flori reprezintă pentru Aurel Tar semne care trimit la mesaje care
acoperă o arie mare: de la mesajul religios sau filozofic, până la mesajul
cotidian, de la reprezentare mitologică, până la arta contemporană.
În linii mari,
proiectul «gleTierra» încearcă o armonizare între abstract și figurativ, între
gestualitatea artistică explozivă versus demersul riguros-clasic.
Masa cromatică este
expusă unei tensiuni, antrenată de o dinamică între spectacolul ”semnelor” și
folosirea gletierei. Paleta este dominată de alb, iar formele sunt animate de
gesturi puternice.
Aurel Tar folosește
și lucrări mai vechi asupra cărora intervine cu aceeași tehnică.
Tema principală a
expoziției este portretul, iar publicul va putea identifica cu ușurință elemente
din spații culturale vizitate de-a lungul timpului de artist.
Aurel Tar spune că
actualul proiect «gleTierra» este ceea ce se numește un studiu artistic. Că a
studiat tehnica și stilul artistului portughez VHILS și că a găsit o cale de exprimare
artistică proprie. Trebuie spus că VHILS este cunoscut pentru intervenții
asupra zidurilor prin decapare parțială, crestare, cioplire, sau chiar prin
explozii controlate, această tehnică fiind considerată una dintre cele mai
inovatoare abordări artistice în ceea ce privește arta urbană din ultimii ani.
Foto: Lucian Muntean |
Aurel Tar este absolvent
al secției de Pictură – Universitatea de Arte și Design din Cluj (promoția
1997). Începând cu anul 2000 este artist
vizual activ în București, unde a participat la expoziții personale și proiecte
de grup, printre care „EUROPE IN ART”/ HVB Group, MNAC, București (2005);
„EST/VEST. 20 - Exit and Transfer Information”, Atelier 030202, București,
(2009); „Platforma 11”, workshop art, Leipzig; (2011); „Colouring the Grey”,
Nasui Gallery, Special Projects section, 4th Biennale of Contemporary Art, Artplay
Design Centre, Moscova (2011); Atelier 030202, București (2012);
"G-Code"- Atelier 030202, București (2013); „Brigada Columna”,
Black Cube-Galateca Gallery, București
(2016); „Copyator”- Apollo 111,
București (2017).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu