Expoziția “Miradas de México” la GALLERY

Ambasada Mexicului și Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane au plăcerea să vă invite la vernisajul expoziției “Miradas de México” cu lucrările tinerilor artiști mexicani rezidenți în București, Julio César Rivera și Raúl Balkazar.

Vernisajul va avea loc joi, 4 august, ora 19:00, la sediul GALLERY  (str. Leonida nr. 9-11), în cadrul unei serate culturale mexicane din care nu vor lipsi bunătățile pregătite de restaurantul El Torito.

Veți putea face cunoștiință cu artiștii și operele lor și să redescoperiți o parte din bogăția și originalitatea culturii mexicane, cultură ce a beneficiat în decursul istoriei de influențe dintre cele mai variate, în special de contopirea a două lumi: cea latină – prin intermediul Spaniei și cea precolumbiană – reprezentată de civilizațiile Maya și Aztecă. 

Expoziția de față ilustrează prin intermediul figurii feminine elemente proprii culturii tradiționale mexicane, precum coloritul și modelele costumele populare indigene Huichol, Tlaxcaltecas sau Chichimecas, la Catrina (artefactul popular al reprezentării morții în folclorul mexican) sau sărbătoarea morților (Día de los Muertos cu binecunoscutele calaveras).

Conceptul central al expoziției – La mirada (privirea) are o dublă valență stilistică: pe de o parte, joacă rolul de liant în construcția subiectivității și generează profunde emoții estetice, iar pe de alta, evidențiază sensibilitatea și varietatea culturii mexicane prin intermediul intensității culorii.

Lucrările lui Julio César Rivera și Raúl Balkazar sunt realizate utilizând diferite materiale și tehnici, evidențiindu-se colajele alcătuite din obiecte care au aparținut predecesorilor celor doi autori. Prin aceasta se urmărește reinterpretarea întrebuințărilor inițiale, oferirea de noi semnificații identității culturale și practic, păstrarea amintirii vii a posesorilor de atunci.

Concert ZUM la Kulturama

Duminica, 31 iulie 2016, la ora 20, in Piata Revolutiei, va avea loc concerul ZUM. Proiectul ZUM este o imbinare speciala de pop si world music, o combinatie de sonoritati etno cu ritmuri moderne.Improvizatiile melodice se impletesc cu sweep-uri electronice, creand un sound fresh si funky. Grupul are multa energie pe care reuseste sa o transmita in concerte realmente memorabile. ZUM a fost creat in 1996 de Radu Draganescu (keys, perc) si la inceput era orientat cu precadere spre zona de world music. Colaborarile de-a lungul timpului cu diferiti instrumentisti au avut darul sa "incalzeasca" sunetul, dandu-i acea stralucire si vivacitate specifice instrumentelor acustice. In felul acesta, formula grupului s-a extins pornind de la saxofon, chitara, percutie si ajungand la o formula ce cuprindea chiar si un cvartet de coarde.

ZUM a cantat de patru ori la Festivalul de la Sziget (Budapesta), ultima oara fiind in 2008. De asemenea, a sustinut recitaluri in cadrul Festivalurilor De Jazz Bucuresti 2005 si Sibiu 2010. A mai avut concerte de club in Danemarca, Bruxelles si Budapesta, iar prin intermediul Institutului Cultural Roman a participat de doua ori in Belgia la festivaluri de promovare a culturii romane peste hotare. 

Vineri 3 iunie ZUM a cantat la TIFF 2016 (Festivalul International de Film Transilvania).

Grupul promoveaza un repertoriu cu influente pop/world/jazz, compozitii originale dar si piese cunoscute, insa interpretate intr-o maniera proprie, ceea ce ii confera showului dinamicitate, lirism si chiar accente de umor, toate impreuna conturand acea calitate pe care orice artist si-o doreste: unicitatea.

Inspired by the sound of the bee: “zzZum”, this music project is as sweet as honey. Their sound is light, solar, optimistic, energetic and yet relaxed. Synth sounds start a bitter-sweet relationship with sensuous piano and tin grooves. Although they do not play “pure” jazz, improvisation and spontaneity brings them closer to the genre. Handmade sound travels into imaginary dream destinations – this recipe tastes delicious and is sure to make you float away into different dimensions of time and space as their musical journey takes you through Indian, South-American and many other world music influences. Take off to that very special place inside you by listening to their recordings, or, better yet, let yourself be swept away by the “human touch” added to their music, by their unforgettable live performances.

Componenta: Andreea Crepcia - voce; Radu Draganescu - clape; Bujor Stoicovici - bas.

Sandu Frunză: „E previzibil că actele de teroare, pe care le-am văzut desfășurate de grupări islamiste sau indivizi radicalizați în Israel în ultimii ani, vor deveni o realitate cotidiană în întreaga Europă.”

Este doctor în filosofie, specializarea filosofia culturii, a valorilor și a istoriei. Conduce doctorate în domeniul științelor politice. Domeniile de interes sunt: fundamentalismul religios, religie și politică, biopolitică, filosofia post-holocaust, etică relațională, deontologie, imaginar religios în publicitate, dezvoltare personală și consiliere etică. Predă la Cluj-Napoca cursuri pe teme de filosofia comunicării, etica în publicitate, etică managerială, deontologie, religie și ideologie, imaginar religios în limbajele publicitare, comunicare și biopolitică, dezvoltare personală și branding personal. Cărțile și articolele sale au fost recenzate sau citate de autori și publicații din România, Israel, Europa, Africa, Asia sau America. În anul 2005 a primit prestigiosul Premiu al Academiei Române, iar în 2010 a primit distincția de Profesor Bologna. Desfășoară activități de consiliere filosofică (existențială). Pentru ședințe gratuite de consiliere îl puteți contacta la adresa sfrunza@yahoo.com. Sau pe blogul https://frunzasandu.wordpress.com/.

Galeria Întâlnirilor: Stimate domnule profesor, sunteți autorul cărții Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în 2015. O carte de referință în limba română pentru acest subiect, un subiect extrem de fierbinte în lume. De unde interesul dvs. pentru fundamentalismul religios?

Sandu Frunză: Am descoperit gravitatea fenomenului fundamentalist la începutul anului 2000. Mă aflam pentru un semestru la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Toți prietenii pe care mi i-am făcut acolo, veniți din mai multe țări din orientul apropiat și din extremul orient, erau foarte îngrijorați cu privire la valul de violențe motivate religios pe care ei îl prevedeau pentru începutul noului mileniu. Nu le-am dat crezare decît după ce am început să citesc analizele celor din proiectul de cercetare a fundamentalismului de la Chicago, coordonat de Martin E. Marty și R. Scott Appelby. Am rămas de atunci atașat de modul lor de interpretare și cred că azi este mai actual decît atunci cînd ei își elaborau textele. Am publicat cartea mea despre fundamentalism în 2003. A avut o receptare bună, iar tirajul inițial s-a epuizat foarte repede. Cartea a primit premiul Academiei Române. Ediția din 2015 este una revăzută și adăugită, are cu 200 de pagini mai mult decît prima și analize aplicate pe cazurile apărute în intervalul 2000-2015. Mai mult decît atît, cartea mea este despre fundamentalismul religios, nu doar despre terorism. Ea oferă acces la motivațiile din spatele unor acte teroriste și descrie posibilitățile de aplanare ale acestui tip de conflicte.

Galeria Întâlnirilor: Trebuie să recunoaștem, Europa este îngrozită, iar România este pe cale să devină și ea la fel de terifiată de islam. Când a devenit islamul o ideologie și cât de frică ar trebui să ne fie de această religie?

Sandu Frunză: Nu trebuie să ne fie frică de religie. Din studiul istoriei religiilor eu am învățat că religia este un dar pe care transcendența îl face omului în vederea unei vieți autentice și a unei  situării armonioase în existență. Experiența religioasă este o experiență ce ține de condiția umană, indiferent de formele particulare pe care le ia această experiență a întîlnirii cu transcendența și cu alteritatea. De aceea, nu trebuie să ne fie frică nici de Islam ca religie. În general, cred că nu ar trebui să ne fie frică. Da, pot să accept că Europa este îngrozită de prezența terorii, dar mi-e greu să cred că România va ajunge să fie traumatizată de Islam. De altfel, aș dori să exprim credința că, de fapt, Europa este mai degrabă îngrozită de barbaria pe care o aduce în viața noastră ideea că este posibilă o motivație de tip religios a manifestării violențelor din ultimii ani în spațiul occidental. Ne-am obișnuit cu ideea că pluralismul religios occidental a creat un mediu al toleranței și al libertății religioase care a diminuat aproape total posibilitatea manifestării violenței pe fond religios. Laicitatea occidentală a creat posibilitatea unei întîlniri neconflictuale între religii și diverse perspective de interpretare a lumii. Ceea ce se întîmplă astăzi este o acțiune violentă ce se manifestă ca o opțiune radicală în numele valorilor unei singure religii, pe care adepții radicali o doresc exclusivă și dominantă. Laicitatea occidentală, născută prin secularizarea valorilor creștine, nu poate viețui decît într-un mediu al pluralismului cultural, religios și ideologic. Valoarea deosebită a Creștinismului constă, printre altele, în faptul că s-a adaptat la acest context al opțiunilor spirituale plurale, iar într-o anumită măsură l-a și stimulat. De aceea ne simțim, ca occidentali, atît de confortabili în conviețuirea cu valorile creștine, indiferent de opțiunile noastre spirituale. Nu există nici un motiv să credem că Islamul nu poate fi într-un dialog autentic cu Creștinismul. Este imposibil să afirmăm, însă, același lucru despre formele radicale pe care le aduc o serie de mișcări politice ce se revendică de la Islam și doresc să ne convingă de faptul că numai ele reprezintă viziunea purificată a Islamului.

Imi este dificil să explic în cîteva cuvinte modul în care o ideologie se poate transforma într-o religie secularizată. Cei care doresc să citească mai multe pe această temă pot să vadă și lucrările scrise de Vladimir Tismăneanu pe această temă. E la fel de complicat de explicat pe scurt și fenomenul invers, prin care o grupare religioasă poate transforma religia într-o ideologie. Analizînd trăsăturile lor de familie, am ilustrat acest fenomen în cartea Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor oferind cadrul teoretic și cîteva exemple de grupări, din cadrul Iudaismului, Creștinismului și Islamului, care decupează o parte din mesajul religiei de la care se revendică și îl utilizează în scopuri politice, cel mai adesea în totală contradicție cu spiritul religios pe care îl revendică. Aceste mișcări pot deveni radicale în opțiunile lor și pot manifesta forme ale acțiunii violente, inclusiv să recurgă la acte de terorism. Dacă dorim să contribuim la rezolvarea problemelor cu care se confruntă occidentul datorită acțiunii unor asemenea mișcări, atunci trebuie să fim mereu atenți la distincția dintre o anumită religie (indiferent care ar fi ea) și grupurile radicale ce vorbesc în numele acelei religii și practică forme ale violenței pe care le justifică prin invocarea textelor scripturistice. Nu e vorba aici de corectitudine politică, ci de o realitate spirituală pe care nu o putem neglija.

Galeria Întâlnirilor: Cât de religioși sunt teroriștii, de fapt?

Sandu Frunză: Eu nu sunt specializat în probleme de terorism. Eu tratez terorismul ca pe una dintre formele de exprimare la care recurg fundamentaliștii. Din acest punct de vedere, nu știu, în acest moment, ce ar trebui să măsor legat de religiozitatea lor, dar pot spune că sînt ideologizați și fanatizați. Nu dintr-un exces de religiozitate recurg la acte de violență. Religia aduce în sufletele oamenilor pacea și armonia, împăcarea cu sine sau iubirea, în fiecare dintre religii. Din punct de vedere al tematizării noastre, ei sînt, într-un fel, victime ale unei propagande bazată pe ură față de alteritate, care se transformă, în mod inconștient, și într-o ură de sine.

Galeria Întâlnirilor: Lumea e oripilată de înregistrările cu cetățeni occidentali decapitați

de extremiștii grupării Stat Islamic și se întreabă de ce e nevoie de astfel de acte de cruzime. Este religia islamică una care îndeamnă la violență și la nerespectarea dreptului la viață al celorlalți?

Sandu Frunză: Musulmanul respectă și iubește viața la fel de mult ca și creștinul. Din

punct de vedere etic, Islamul, ca și Creștinismul, este o religie ce stă sub semnul monoteismului etic, prin urmare decizia vieții și a morții poate sta doar în mîna lui Dumnezeu. Nici un om nu poate decide asupra vieții altui om și nu poate să își ia propria viață. Monoteismul etic repudiază uciderea și sinuciderea.

Actele de violență sînt practicate de grupările fundamentaliste ca acte de violență simbolică. Ele sînt forme de comunicare prin care se transmit mesaje, se creează ambiguități, se pune presiune, se manipulează, se instaurează teroare. Din această perspectivă, scopul actelor teroriste nu este doar acela de a ucide, ci de a face ca victimele inocente să vorbească de la sine. Mediatizarea excesivă a acestor acțiuni violente poate duce la potențarea în exces a mesajului și să conducă la o consolidare a efectelor negative și a impactului acțiunii teroriste.

În același timp, violența este o metodă de consacrare a puterii, fie în raport cu un dușman imaginar, fie în interiorul grupului sau în cadrul unei ierarhii în care grupurile sînt integrate. Astfel, se poate ajunge la o escaladare continuă a violenței, la nevoia de creștere în intensitate a manifestării terorii. Am putut vedea această competiție între diferite grupări din cadrul radicalismului islamist. Căștigătorul a fost Daesh (Statul Islamic sau ISIS) care a reușit să ducă cruzimea la un nivel considerat insuportabil chiar și de către unele mișcări islamiste ce practică acte de terorism. Prezența unui asemenea nivel al violenței relevă că este vorba mai mult de urmărirea unor scopuri legate de puterea politică și financiară decît de deținerea unei puteri religioase, de natură spirituală. Cititorii noștri pot urmări mai multe explicații în cartea mea Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor.

Galeria Întâlnirilor Care credeți că ar putea greșeala pe care Europa ar putea s-o facă în problema teroriștilor? Cum credeți că ar trebui să procedeze liderii politici pentru a dezamorsa bomba pe care o reprezintă terorismul în sine?

Sandu Frunză: Cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă oamenii politici în raport cu fundamentalismul religios ar fi să dea curs inițiativelor ce vizează modificarea cadrului juridic laic. Religia are rolul ei important în viața personală și în spațiul public, dar ea nu trebuie să devină factor de modelare a politicilor publice, a guvernării și a prevederilor de ordin juridic. Politicienii nu trebuie să facă greșeala de a ceda în fața grupărilor fundamentaliste, a organizațiilor religioase, sau a organizațiilor civice purtătoare ale unui mesaj religios, și a cerințelor lor de modificare a prevederilor ce ar putea duce la diminuarea valorilor și a practicilor ce asigură laicitatea statului modern. Mai multă prezență a religiei în spațiul politic și al guvernării va însemna mai multă violență. Avînd în vedere că laicitatea statului modern este construită pe valorile secularizate ale Creștinismului, în primul rînd creștinii ar trebui să apere această ordine instituțională. În felul acesta, bisericile creștine pot contribui în mod semnificativ la diminuarea violenței, a terorismului, în societatea occidentală.

Politicienii români ar trebui să se abțină de la implicarea religiei în politică, de la instrumentalizarea organizațiilor religioase în campaniile electorale și între campanii. Un asemenea amestec al puterii religioase cu puterea politică duce la slăbirea bisericii și la diminuarea instituțiilor statului de drept. Politicienii ar trebui să își ia mîna de pe biserică și să își asume responsabil dezvoltarea ei. Dacă există vreun pericol în România, acesta nu este reprezentat de terorismul islamic, ci de instrumentalizarea religiei de către politicienii din toate orientările ideologice.

Galeria Întâlnirilor: Spuneți într-un alt interviu că fundamentalismul, privit ca ideologie, este un sistem de idei rezultate din interpretarea religiei ca un sistem de principii de acțiune socio-politică. În acest context, există posibilitatea să apară, ca reacție la fundamentalismul islamic, un fundamentalism creștin?

Sandu Frunză: Fundamentalismul creștin există, el este un fenomen global. In limba română avem tratat acest subiect, alături de alte forme de fundamentalism, în lucrări de popularizare foarte bune cum sînt cele semnate de Gilles Kepel sau Karen Armstrong. Antiislamismul nu este o caracteristică semnificativă a fundamentalismului creștin. Mișcările fundamentaliste, indiferent de religia în care le întîlnim, au mai multe puncte în comun decît cele care le despart. De aceea, atitudini anti-islam mă aștept să apară nu la fundamentaliștii creștini, ci la partidele politice extremiste sau la partidele politice democratice care vor include și o parte de discurs populist și intolerant pentru a cîștiga electoratul cu asemenea opțiuni. O asemenea atitudine politică va duce la creșterea insecurității și violenței în spațiul public.

Galeria Întâlnirilor: La ce să ne așteptăm în viitorul imediat ?

Sandu Frunză:  Trebuie să ne așteptăm îndeosebi la trei lucruri. Pe de o parte, este mai mult decît evident că trebuie să ne așteptăm la o multiplicare a actelor de violență, atît în formele elaborate și cu strategii complexe cît și în formele rudimentare ale producerii lor. E previzibil că actele de teroare, pe care le-am văzut desfășurate de grupări islamiste sau indivizi radicalizați în Israel în ultimii ani, vor deveni o realitate cotidiană în întreaga Europă. Pe de altă parte, trebuie să ne obișnuim cu faptul că acestea vor face parte din viața noastră de zi cu zi, că nu va mai exista loc sigur și că oricînd întîmplarea ne va putea transforma, pe oricare dintre noi, în victime inocente. Va trebui în următorii ani (puțini, sper) să ne obișnuim să trăim normalitatea vieții sub această presiune extraordinară. În al treilea rînd, cred că trebuie să fim optimiști, să credem că printr-un efort comun de sprijin dat valorilor democratice, pluralismului și acțiunii ferme a statului de drept, fenomenul va fi diminuat atît de mult (cu timpul) încît el nu va mai avea impactul psihologic și existențial de astăzi.

Galeria Întâlnirilor: La ce carte lucrați și când va apărea?

Sandu Frunză: Nu lucrez la nimic altceva decît la reconstrucția încrederii într-o lume mai bună. În această perioadă citesc filosofie și poezie. Nu mai am naivitatea de a crede că poeții pot salva lumea, dar citind mă încarc cu energia care îmi dă posibilitatea de a visa la pacea interioară ce reconstruiește pacea întregii lumi.

Însă, pînă ajungem acolo, cititorii noștri ar putea, printre altele, să stea în compania cărții mele despre Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor sau a celor două cărți ale mele care sînt sub tipar și vor putea fi văzute în perioada următoare: Experiența religioasă în gîndirea lui Dumitru Stăniloae. O etică relațională (Editura Eikon) și Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu (Editura Tritonic).

Galeria Întâlnirilor: Multumesc!

Polonia la Classics for Pleasure

Virtuozi ai vocii din Polonia: Lilianna Zalesińska și Dominik Sutowicz vor cânta la gala de închidere a prestigiosului festival Classics for Pleasure la Sibiu. Concertul va avea loc în Piața Mare din Sibiu, duminică, 14 august, ora 20.00.

Cea de-a 6-a ediție a Festivalului Internațional „Classics for Pleasure”, organizat de Elite Art Club UNESCO, se va desfășura la Sibiu în perioada 11-14 august 2016. Concertele vor avea loc în Piața Mare și în Biserica Ursulinelor, două locuri simbolice pentru Sibiu.

La invitația Institutului Polonez, pentru prima oară partener al Festivalului, la concertul Proms of Delight, din închiderea Festivalului, vor participa mezzo-soprana Lilianna Zalesińska și tenorul Dominik Sutowicz Artiștii polonezi vor evolua, alături de soprana Irina Iordăchescu și baritonul Iordache Basalic, în compania Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu, sub bagheta lui David Crescenzi. Concertul va avea loc în Piața Mare din Sibiu, duminică, 14 august, ora 20.00.

Mezzo-soprana Lilianna Zalesińska a câştigat numeroase competiţii vocale din Polonia, precum şi Premiul la Competiţia Rheinsberg Chamber Opera unde a debutat în rolul Mathildei în Ottone de Handel, în cadrul primei interpretări în limba germană, regizată de Harry Kupfer în co-producţie cu Deutsche Oper Berlin. Din acel moment, a avut oportunitatea de a participa în spectacole unice, precum prima montare de după 1827 a operei belcanto Boabdil-Re di Granata de Giuseppe Balducci, în care a deținut rolul principal.

La Viena a interpretat rolurile Die Mutter şi Die Hexe în Hënsel und Gretel de Humperdink. Recent a jucat rolul lui Mrs. Grose din Îmblânzirea Scorpiei de Benjamin Britten; spectacolul a primit numai critici apreciative în Polonia, unde a fost jucat. Repertoriul artistei include roluri din operele lui Mozart, Händel, Gluck, Gounod, Ceaikovski, Bizet, Rossini, Puccini, R. Strauss.

Lilianna Zalesińska interpretează, de asemenea, muzică contemporană, şi are şi un bogat repertoriu de muzică de cameră, în special lieduri. În 2011 a câştigat Premiul I în cadrul Primului Concurs Internaţional de Duete de Lied din Germania (Köln). A susținut recitaluri solo în Polonia, Austria, Belgia, Republica Cehă, Franţa, Germania, Turcia (de 4 ori, inclusiv în cadrul prestigiosului Festival Internaţional Izmir), Finlanda, Lituania. În 2014 a fost invitată a  Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN) de la București.

Tenorul Dominik Sutowicz a absolvit Academia de Muzică din Lódź (2008), sub îndrumarea prof. Andrzej Niemierowicz. În acelaşi an şi-a inceput colaborarea cu Teatrul Mare din Lódź, unde a debutat în rolul lui Fred Eynsfors-Hill din muzicalul My Fair Lady de F. Loewe. Repertoriul său include numeroase roluri: Max (Der Freischütz, C. M. von Weber), Cavaradossi (Tosca, G. Puccini), Pinkerton (Madama Butterfly, G. Puccini), Manrico (Il Trovatore, G. Verdi), Steuermann (Olandezul zburător, R. Wagner), Stefan (Conacul cu stafii, S. Moniuszko), Gaston (Traviata, G. Verdi), Ismail (Nabucco, G. Verdi), G. Barinkay (Voievodul țiganilor, J. Strauss). Este laureat al ediției I a Festivalului de Italian de Muzică de Operă Belcanto Per Sempre.

Dominik Sutowicz a colaborat cu mai mulți directori de scenă: Waldemar Zawodziński, Mariusz Treliński, Krystyna Janda, Janina Niesobska, Wojciech Walasik, Jacek Gąsiorowski, Laco Adamik, Herbert Adler şi dirijorii: Tadeusz Kozłowski, Łukasz Borowicz, Tadeusz Wojciechowski, Jose Maria Florencio, Tadeusz Wiencek, Dariusz Różankiewicz, Piotr Wujtewicz, Michał Kocimski, Bassem Akiki, Sławomir Chrzanowski, Tomasz Tokarczyk, Krzesimir Dębski.

A participat la cursuri de măiestrie conduse de Helena Lazarska, Kaludi Kaludow, Piotr Kusiewicz ș.a.

Dominik Sutowicz colaborează cu Opera din Cracovia, unde interpretează rolul Manrico din Trubadurul de G. Verdi, şi cu Teatrul Mare – Opera Naţională din Varşovia, unde în stagiunea 2015/16, a interpretat rolul lui Stefan din Conacul cu stafii de Stanisław Moniuszko (spectacol în regia lui David Pountney, dirijor Andriy Yurkevych). În aceeași stagiune a deținut și rolul Ismail din Nabucco de G. Verdi.

În septembrie 2016 va interpreta rolul Prințului din opera Rusalka de Antonín Dvořák, pe scena Tiroler Landestheater in Innsbruck.

Sursa: Institutul Polonez Bucureşti.

Săptămâna filmului românesc despre Marele Război la Cinemateca Română

În perioada 25-31 iulie, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română (ANF), în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), organizează, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforiei nr. 2), evenimentul „Săptămâna filmului românesc despre Marele Război”. Proiecţiile de filme din cadrul retrospectivei sunt însoţite de expoziţia de fotografii „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, oferită de ONCE şi găzduită în foaierul Cinematecii Eforie. Evenimentul se înscrie în Programul naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial. Accesul publicului la eveniment este liber.

Deschiderea evenimentului şi venisajul expoziţiei au loc luni, 25 iulie, de la ora 19:00, iar evenimentul continuă până duminică, 31 iulie.

Programul proiecţiilor, cu informaţii despre filmele prezentate:

Luni, 25 iulie, ora 19:00 (film de deschidere)

PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR

România, 1965, 156 min.; dramă, film psihologic, film de război, adaptare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu

Regia: Liviu Ciulei

Cu: Victor Rebengiuc, Liviu Ciulei, Ştefan Ciubotăraşu, Ana Széles, Gina Patrichi, Emil Botta, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, György Kovács, András Csiky

„Cu ajutorul lui Titus Popovici, regizorul a eliminat aspectele conjuncturale ale proiectului şi a universalizat personajul, obţinând capodopera cinematografiei române, laureată la Cannes. Expresivitatea filmică (imagine: Ovidiu Gologan, Premiu de excelenţă UNIATEC şi ACIN) şi poezia reţinută a secvenţelor produc unul dintre rarele cazuri în care adaptarea e superioară, în multe privinţe, chiar originalului literar. Deşi de profundă rezonanţă naţională, cu teatrul războiului mutat în Carpaţi, filmul îşi depăşeşte tema în universal, prin elogiul prieteniei dintre cehul Klapka şi românul Bologa, ca şi iubirea Ilonei pentru Apostol sau salvarea dezertorului Müller de către sergentul căruia Ciubotăraşu îi transmite o fierbinte omenie.” (Tudor Caranfil, „Dicţionar universal de filme”, ed. a 3-a, 2008) Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

Marţi, 26 iulie, ora 18:00 

DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI CERCETAŞILOR LEGIUNII „VLAD ŢEPEŞ”, BRĂILA România, 1915, 10 min.; film documentar, film mut

Regia: Tudor Posmantir

RĂZBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI

România, 1920, 10 min.; jurnal de actualităţi, film mut 

Regia: Constantin Ivanovici, Tudor Posmantir, Nicolae Barbelian

SERBĂRILE CULTURALE DIN BASARABIA

România, 1926, 14 min.; film documentar, film mut 

Regia: Tudor Posmantir

ECATERINA TEODOROIU

România, 1931, 42 min.; film de ficţiune cu secvenţe de actualităţi, dramă, film de război, film mut

Regia: Ion Niculescu-Brună

Cu: Felicia Frunză, Mielu Constantinescu, Ducy D’Alvern, L. Sarkady, Aristide Ştefănescu

Filmul, intitulat şi „Eroina de la Jiu”, prezintă un episod din războiul României pentru unirea cu Transilvania şi Basarabia. În film apar actori neprofesionişti, care-şi interpretează propriile roluri (mama Ecaterinei Teodoroiu, comisarul Pompilian), precum şi fragmente de actualităţi cinematografice (vizita Reginei Maria la un spital de război, scene de pe front). Din copia păstrată lipsesc câteva secvenţe.

Marţi, 26 iulie, ora 20:00

DATORIE ŞI SACRIFICIU

România, 1925, 21 min.; film de ficţiune cu secvenţe de actualităţi, melodramă, film de război, film mut

Regia: Ion Şahigian

Cu: George Vraca, Ion Niculescu-Brună, Lulu Chiriac, Ion Finteşteanu, George Conabie, Dumitru Gaspar, Marcela Gheorghiu

Ion şi Ilie, doi flăcăi din acelaşi sat, o iubesc pe Ileana, fata primarului, care răspunde la dragostea lui Ion. Rivalitatea celor doi devine tot mai îndârjită, până când ei sunt mobilizaţi pe front, în acelaşi regiment, şi Ion cade rănit la datorie. Rolul Ion Străjeru reprezintă debutul cinematografic al actorului George Vraca. Sunt folosite fragmente de actualităţi de pe front. Din copia păstrată lipsesc câteva secvenţe.

VIAŢA NU IARTĂ

România, 1959, 74 min.; dramă, film de război, adaptare după Alexandru Sahia

Regia: Iulian Mihu, Manole Marcus

Cu: Nicolae Praida, Romulus Neacşu, Angela Chiuaru, Ilie Duţu, Emil Botta, Vasile Ichim, Dana Comnea, Vasile Niţulescu, Lazăr Vrabie

„După ani în şir în care planul mediu a fost stăpânul filmelor româneşti, unghiurile şi luminile au fost cuminţi, convenţionale, VIAŢA NU IARTĂ e ticsit cu prim-planuri, gros-planuri şi filmări speciale. Filmul e ceţos, beznicios, frizând «onirismul», fondul «muzical» e ca de castel cu fantome, din când în când auzim replici repetate şi ecoizate, hohote burgheze diabolice, personajele par nişte cartoane căzute din cer, care se plimbă prin cadru ca să fie filmate cât mai sofisticat, nu ca să trăiască, să sufere, să hohotească de râs sau de plâns. În schimb, parcă pentru liniştirea cenzorului de partid, după un număr de deraieri «formaliste», se bagă periodic câte un text de propagandă comunistă grosieră. (…) VIAŢA NU IARTĂ este o fosilă ciudată, care se găseşte într-un strat geologic unde nu-i e locul.” (Cristian Tudor Popescu, „Filmul surd în România mută”, 2011)

Miercuri, 27 iulie, ora 17:00

FELIX ŞI OTILIA

România, 1972, 147 min.; dramă, adaptare după romanul „Enigma Otiliei” de G. Călinescu

Regia: Iulian Mihu

Cu: Radu Boruzescu, Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Clody Bertola, Gina Patrichi, Leni Dacian, Violeta Andrei

„I s-a reproşat ecranizării că rămâne la suprafaţa romanului, ratându-i sensurile profunde, însă singura greşeală a lui Iulian Mihu mi se pare alegerea unui titlu mistificator. Dacă filmul s-ar fi concentrat asupra triunghiului Felix-Otilia-Pascalopol, acordând mai multă atenţie analizei şi neglijându-le pe celelalte personaje, am fi avut probabil o dramă psihologică puternică, dar am fi pierdut o frescă socială captivantă, realizată în stil realist clasicist (nu realist minimalist), prin care o întreagă menajerie de celuloid ni se revelează în toată splendoarea ei irezistibilă.” (Mihai Fulger, „Dilema veche”, 2008) Premiul de selecţie la Veneţia 1972, Premiul de excelenţă pentru sistemul „Graphys color” la Salerno 1974, şase premii ACIN 1972.

Miercuri, 27 iulie, ora 20:00

1 MAI 1914

România, 1914, 2 min.; film documentar, film mut

Regia: Constantin Ivanovici

VIAŢA LA ŢARĂ

România, 1914, 2 min.; film documentar, film mut

Regia: Nicolae Barbelian, Victor De Bon

ECATERINA TEODOROIU

România, 1978, 107 min.; dramă, film biografic, film de război 

Regia: Dinu Cocea

Cu: Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru, Cornel Coman, Elena Sereda, Amza Pellea, Ilarion Ciobanu

Filmul prezintă faptele de arme, din timpul Primului Război Mondial, ale Ecaterinei Teodoroiu, prima femeie ofiţer din armata română, începând cu participarea sa pe front în cadrul unui spital de campanie, continuând apoi ca sublocotenent al unui pluton şi sfârşind cu uciderea sa în luptele de la Mărăşeşti. Premiul ACIN 1978 pentru coloană sonoră (Dan Ionescu) şi Diplomă de onoare pentru debut (Stela Furcovici).

Joi, 28 iulie, ora 18:00 

OSÂNDA

România, 1976, 112 min.; dramă, adaptare după romanul „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Amza Pellea, Ioana Pavelescu, Ernest Maftei, Gheorghe Dinică, Sergiu Nicolaescu, Emmerich Schäffer, Mihai Mereuţă, Aimée Iacobescu, Elena Dacian

După zece ani de ocnă în urma Răscoalei din 1907 şi alţi câţiva ani petrecuţi pe front, țăranul Manlache Preda se întoarce acasă. El se angajează la boierul Leon și se îndrăgostește de Ruxandra, o fată singură şi săracă. Uciderea boierului, de către doi ţărani răzvrătiţi, atrage bănuiala asupra lui Manlache. Nevinovat, dar și neîncrezător în justiție, acesta se refugiază în munți, urmat de Ruxandra, care e însărcinată. Distincţii ACIN: Marele Premiu (ex-aequo), Premiul pentru interpretare masculină (Amza Pellea, ex-aequo), Premiul pentru montaj (Margareta Anescu) şi Diplomă de onoare pentru rol secundar (Ernest Maftei). Premiul pentru interpretare masculină (Amza Pellea) la Festivalul de la Moscova.

Joi, 28 iulie, ora 20:00 

VIZITA M.S. REGELUI LA ŞCOALA MILITARĂ DE INFANTERIE

România, 1914, 5 min.; film documentar, film mut

Regia: Svoboda

PRIN CENUŞA IMPERIULUI

România, 1976, 105 min.; dramă, film de război, adaptare după romanul „Jocul cu moartea” de Zaharia Stancu

Regia: Andrei Blaier

Cu: Gheorghe Dinică, Gabriel Oseciuc, Cornel Coman, Irina Petrescu, Ernest Maftei, Ştefan Sileanu, Ferencz Bencze, Florina Cercel, Elena Albu, Andrei Codarcea

Darie şi Diplomatul, doi soldaţi recrutaţi cu forţa, evadează dintr-un convoi rătăcind printr-o Peninsulă Balcanică pârjolită de război. Martori ai destrămării Imperiului Austro-Ungar, ei fac eforturi uriaşe pentru a supravieţui. Şi, cu toate că au firi total diferite (Darie e un tânăr idealist, iar Diplomatul – un mitoman cinic, în care josnicia se alătură nobleţii), cei doi se sprijină reciproc până la revenirea în ţară. Marele Premiu (ex-aequo) şi Premiul pentru muzică (Radu Şerban) acordate de ACIN, Premiul pentru interpretare (Gheorghe Dinică) la Festivalul de la Karlovy Vary, Menţiunea specială a juriului la Festivalul Internaţional al Filmului pentru Tineret de la Cannes, Diploma de onoare pentru evocare istorică la Festivalul de la Avellino.

Vineri, 29 iulie, ora 18:00

PACEA DE LA BUCUREŞTI / DER FRIEDEN VON BUKAREST

Germania, 1918, 6 min.; film documentar, film mut

ÎNTRE OGLINZI PARALELE

România, 1979, 92 min.; dramă, film psihologic, adaptare după opera lui Camil Petrescu

Regia: Mircea Veroiu

Cu: Ion Caramitru, Elena Albu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin, Dorel Vişan, Rodica Tapalagă, Fory Etterle, Corado Negreanu, Adrian Pintea, Cornel Ciupercescu

Filmul urmăreşte destinele a doi prieteni – Ştefan, un student la Filosofie, şi Gore, un ziarist adept al ideilor socialiste –, în preajma Primului Război Mondial. Devenit peste noapte bogat datorită unei moşteniri, Ştefan asistă neputincios la metamorfoza soţiei sale Ela, care devine pe zi ce trece tot mai frivolă, integrându-se într-un mediu care lui îi este ostil. Îndurerat de moartea lui Gore într-o ciocnire cu poliţia şi dezgustat de meschinăria Elei, Ştefan se va înrola pe front. Distincţii ACIN: Premiul pentru imagine (Călin Ghibu, ex-aequo), Premiul pentru decoruri (Ştefan Antonescu, ex-aequo), Premiul pentru montaj şi pentru întreaga sa activitate cinematografică (Iolanda Mântulescu) şi Diplomă de onoare (Elena Albu).

Vineri, 29 iulie, ora 20:00

TRATATUL DE LA TRIANON / LE TRAITÉ DE TRIANON

Franţa, 1920, 10 min.; film documentar, film mut

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE România, 1980, 99 min.; dramă, adaptare după romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” al lui Camil Petrescu

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Vladimir Găitan, Ioana Pakula, Sergiu Nicolaescu, Sebastian Papaiani, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Colea Răutu, Ernest Maftei, George Mihăiţă

Pe fundalul Primului Război Mondial, fimul prezintă drama sentimentală a ofiţerului Tudor Gheorghiu (în roman, Ştefan Gheorghidiu), care, obsedat de ideea infidelităţii soţiei, recurge la gesturi nesăbuite, ce-l duc în faţa plutonului de execuţie. „Epoca primului război mondial este materializată prin cea mai imediată ipostază a ei: vestimentaţia şi decorurile, naturale sau construite chiar, oferă senzaţia cadrului autohton al vremii.” (Mircea Alexandrescu, „Cinema”, 1980) Premiul ACIN pentru costume (Doina Levintza).

Sâmbătă, 30 iulie, ora 17:00

TRIUNGHIUL MORŢII

România, 1999, 161 min.; film istoric, film de război

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Valentin Teodosiu, George Alexandru, Sergiu Nicolaescu, Silviu Stănculescu, Maia Morgenstern, Ilinca Goia, Virgil Andreescu, Iurie Darie, Eusebiu Ştefănescu, Ion Dichiseanu

Filmul reconstituie luptele purtate de armata română împotriva ocupanţilor germani, în timpul Primului Război Mondial, în localităţile Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Sâmbătă, 30 iulie, ora 20:00

CAPCANA MERCENARILOR

România-RDG, 1981, 108 min.; film de aventuri, film de război

Regia: Sergiu Nicolaescu

Cu: Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Jean Constantin, Colea Răutu, Şerban Ionescu, Violeta Andrei, Ileana Popovici

În iarna premergătoare Unirii de la 1918, dorind să pedepsească incendierea unei fabrici de cherestea, baronul von Görtz angajează o trupă de mercenari pentru a executa câte un om din fiecare familie din satul apropiat şi a-i sili pe cei rămaşi să taie lemne iarna. Un ţăran scapă şi reuşeşte să ajungă la cartierul general al armatei române. Comandantul Andrei îsi ia nişte oameni de încredere şi pleacă să-i salveze pe săteni. După ce suferă pierderi grele în confruntare, mercenarii sunt capturaţi şi sătenii negociază cu baronul eliberarea lor.

Duminică, 31 iulie, ora 15:00 

VIZITA FAMILIEI IMPERIALE RUSE LA CONSTANŢA

România, 1914, 30 min.; film documentar, film mut

Regia: Nicolae Barbelian, Victor De Bon, Gheorghe Ionescu, Constantin Ivanovici, Svoboda

FUNERALIILE M.S. REGELUI CAROL I

România, 1914, 29 min.; film documentar, film mut

Regia: Victor De Bon

Duminică, 31 iulie, ora 16:30

LUMINA PALIDĂ A DURERII

România, 1981, 145 min.; dramă, frescă socială

Regia: Iulian Mihu

Cu: Liliana Tudor, Gheorghe Marin, Violeta Andrei, Siegfried Siegmund, Florina Luican, Alexandru Racoviceanu, Emanoil Petruţ, Andrei Finţi, Savel Stiopul, Geo Saizescu 

Filmul prezintă diferite evenimente dintr-un sat buzoian în vremea Primului Război Mondial: mobilizarea bărbaţilor, foametea, mizeria, bolile, greva petroliştilor, ocupaţia germană, reîntoarcerea de pe front, împărţirea pământurilor moşiereşti. Premiul ACIN pentru regie (ex-aequo) şi Diplomă specială la Festivalul de la Moscova.

Duminică, 31 iulie, ora 19:00

ÎNTUNECARE

România, 1986, 93 min.; dramă, film psihologic, adaptare după romanul omonim al lui Cezar Petrescu

Regia: Alexandru Tatos

Cu: Ion Caramitru, George Constantin, Remus Mărgineanu, Tania Filip, Emilia Dobrin Besoiu, Vladimir Găitan, Dan Condurache, Florin Zamfirescu

Narat la persoana întâi şi structurat în jurul unor simboluri antirăzboinice, filmul dezvoltă, printr-o înlănţuire de flashbackuri, drama sufletească a lui Radu Comşa, un tip de arivist, logodit cu fiica unui moşier şi om politic, dar marcat de experienţa primei conflagraţii mondiale, la care a participat direct şi din care a ieşit mutilat fizic şi psihic. Preluând obsesia fundamentală a operei popularului prozator, cineastul dezvoltă cinematografic ideea destinului individual şi colectiv acţionând ca o fatalitate asupra societăţii româneşti la început de veac. Rezultatul: o remarcabilă anatomie a unui destin ratat. Premii ACIN pentru interpretare masculină (Dan Condurache, ex-aequo) şi pentru coloană sonoră (Tiberiu Borcoman).

Despre expoziţia de fotografii „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”:

În perioada 25-31 iulie a.c., Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) organ al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu atribuţii în promovarea şi valorificarea în plan educativ a memoriei celor căzuţi pentru ţară , prezintă, în foaierul Sălii Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române, o expoziţie cuprinzând 90 de fotografii, intitulată „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, care ilustrează cele mai reprezentative cimitire şi monumente de război, de pe teritoriul României, dedicate militarilor români care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.

Cosmin Perța: „Cred că este recomandat ca artiștii să se miște constant prin spații culturale diverse pentru a nu deveni provinciali, pentru a fi mereu conectați la dinamica fenomenului cultural mai larg.”

Foto ANAV

În 25 noiembrie 2015, împreună cu prozatorul Cristian Fulaș, Cosmin Perța a participat la Galeria Întâlnirilor și a citit din romanul În urmă nu mai e nimic. Și s-a dezbătut despre literatură fantastică, irațional, transcendență, nefiresc, supranatural etc.. Despre literatura care vorbește despre viață, iar viața include tot, tehnică, poziționarea și deschiderea pentru înțelegere. Pentru alteritate. Cosmin Perța este poet, prozator și eseist, născut în 1982 în Vișeu de Sus, Maramureș. A absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere. Și-a continuat studiile la Universitatea din București, obținând o diplomă de masterat în literatură contemporană și titlul de Doctor în Litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. A publicat cinci cărți de poezie, două cărți de povestiri, trei romane, o monografie, un studiu și o piesă de teatru. Poemele sale sunt traduse în 11 limbi. Există peste 200 de cronici, recenzii și referințe în presa românească și cea din străinătate la opera sa.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Cosmin, cum e viața unui scriitor care provine dintr-o familie de scriitori? Reprezintă un avantaj să provii dintr-o familie de scriitori sau un dezavantaj?

Foto ANAV

Cosmin Perța: Depinde foarte mult de familie, cât de tare vor să-și pună amprenta culturală pe destinul copilului și câtă libertate de creație și de alegere îi permit. Din punctul acesta de vedere eu am fost un caz fericit, tata nu a încercat nici o clipă să mă formateze, a fost cât se poate de discret în ceea ce privea educația mea. Principalul avantaj l-a constituit biblioteca tatălui meu, citeam nesățios, fără diferențiere de gen literar, perioadă etc. Formarea mea în primii ani, 6-12 ani, a fost una eclectică, citeam Jules Verne, Tolstoi, Dickens, Victor Hugo, E. A. Poe, Karel Capek, J. Hasek, Cehov, Cervantes, Rabelais, Swift, Ion Creangă, Legendele Olimpului ale lui Mitru, fragmente fascinante din Creanga de aur a lui Frazer și chiar fragmente din studiile evanghelice ale bunicului meu in care erau explicate parabolele Noului Testament. Singurul criteriu era plăcerea. Scoteam cărți la întâmplare din bibliotecă și le răsfoiam, dacă înțelegeam și mă prindea în câteva fraze era o carte pe care o citeam până la capăt. Nu îmi plăcea în mod special poezia, cititor de poezie am devenit după 14 ani când mi-am schimbat și modul de lectură, trecând la lecturile sistematice, culturi, perioade, curente, genuri etc.

Un alt avantaj era faptul că încă de destul de mic îl însoțeam pe tatăl meu la festivaluri literare unde am cunoscut oameni fascinanți pe care îi prețuiam enorm, care mi-au oferit modele, cu care aveam discuții ce mi-au permis să capăt o înțelegere mai profundă a literaturii. Radu G. Țeposu, Laurențiu Ulici, Ioan Bălin, Radu Săplăcan, Gheorghe Iova, Ion Mureșan (lui Ion Mureșan i-am scris și dedicat prima mea tentativă de poezie, la 13 ani mi se pare, într-un festival, profund impresionat de el, i-am scris-o pe o foaie de hârtie și i-am dăruit-o), sunt doar câțiva dintre ei.

Galeria Întâlnirilor: Când ai realizat că voiai să fii scriitor? Ai știut că vei scrie dintotdeauna sau te-a lovit așa, dintr-o dată?

Cosmin Perța: Făceam ca maimuța, monkey see, monkey do, citeam mult și scriam prin imitație. Primul lucru scris de mine a fost un soi de jurnal, pe la 7 ani, la 10 ani deja scriam povestiri fantasy cu animale vorbitoare sau scurte povestiri SF pe care învățătoarea mă punea să le citesc în fața clasei. Am umplut doua caiete dictando cu povestirile astea pe care le-am pierdut când ne-am mutat, am suferit enorm după ele. Îmi amintesc și acum subiectele câtorva povestiri pe care sunt convins că le voi rescrie la un moment dat pentru că mă bântuie (râde). Poezie am început să scriu constant prin clasa a șaptea. Nu i le arătam tatei, îmi era frică, ci profesorului de română care mă încuraja. Câțiva ani am făcut exerciții de stil scriind în forme fixe, dar în timpul acesta citeam foarte multă poezie șaizecistă și optzecistă. Prin urmare nu cred că m-a lovit, dar nici nu am avut conștiința scriitorului de mic, trecerea a fost foarte lină, nesimțit de lină aș spune.

Foto ANAV

Galeria Întâlnirilor: Ești un autor tânăr cu multe cărți deja publicate, foarte diferite intre ele, un autor care trece cu ușurință dintr-un registru într-altul. Cum reușești? Cum te afectează asta?

Cosmin Perța: Mereu mi-a fost frică să nu mă cantonez într-o formulă, mereu am încercat să schimb, să alternez, să găsesc prospețime în ce fac, de la o carte la alta. Există însă și un risc aici, unul destul de important, schimbând mereu formulele, structurile, variind stilurile, temele, mizele, devii destul de greu de clasat din punct de vedere critic, poate părea că ești „neserios”, devii un excentric care riscă să nu fie luat în seamă decât pe spații mici tocmai pentru că este imprevizibil. Percepția aceasta însă este una de termen scurt, pe măsura ce opera se consolidează, pe termen lung, se poate schița un tablou coerent în care imprevizibilitatea și mobilitatea constituie atribute pozitive.

Galeria Întâlnirilor: Ai scris la un moment dat cronici de film în Cuvântul. Ești profesor și specialist în literatură fantastică. Poet, prozator, autor de piese de teatru, autor de literatură SF. Scenarist. Editor de carte. Sunt convins că nu le-am menționat pe toate. În spatele acestei mobilități culturale se ascunde un apetit cultural prea mare pentru o specializare de gen sau nevoia de experimenta tipologii diferite de scriituri?

Cosmin Perța: Nu sunt autor de literatură SF, sunt autor de literatură, am inflexiuni din zona SF în textele mele, dar SF-ul meu nu este pur, nu mai cred în granițele dintre genuri și specii, ci, cum spuneam și mai sus, în mobilitate maximă. Nu mă interesează să respect regulile categoriei, ci să produc un obiect artistic valabil indiferent de orice reguli. Suntem în plin fenomen trans-cultural, am trecut de avangardă, de postmodernism, mi se pare că ce fac eu este firesc, absolut firesc.

Galeria Întâlnirilor: Cu cine te simți cel mai confortabil: cu Poetul Comin Perța? Cu prozatorul? Cu profesorul?

Cosmin Perța: Nu mă simt confortabil cu niciunul dintre ei, sunt foarte nemulțumit de fiecare în parte. Nu am neapărat o stimă de sine scăzută, ci mai mult o nevoie organică de a evolua. Fiecare carte pe care o scriu mi se pare cea mai bună de până atunci, la câteva luni de la apariție însă îi sesizez minusurile, locurile în care se putea face mai mult de fapt acesta este motorul cel mai important pentru care mă reașez la laptop și încep o nouă carte, pentru a scrie mai bine.

Galeria Întâlnirilor: Cum ți-ai ales tema romanului În urmă nu mai e nimic sau ea te-a ales pe tine? Cât timp ți-a luat scrii acest roman?

Foto ANAV

Cosmin Perța: A fost scris cam în trei ani jumătate, cu pauze, eu scriu proză mai ales iarna, cât despre temă, nu a fost ceva neapărat ales rațional, e vorba mai mult despre niște povești care mă bântuie, sunt parte din mine. Când scriu, scriu involuntar despre obsesiile mele.

Galeria Întâlnirilor: Romanul În urmă nu mai e nimic este plin de referințe care trimit cititorul la literatura religioasă. Ești interesat de literatura duhovnicească sau acest interes este doar conjunctural?

Cosmin Perța: Sunt interesat de literatura duhovnicească și din perspectivă hermeneutică și epifanică. E un spațiu care mă fascinează.

Galeria Întâlnirilor: Care este scriitorul care te-a influențat cel mai mult?

Cosmin Perța: Nu aș putea să spun cu certitudine, cred că îmi trag sursele și resursele dintr-un amestec de literaturi și scriitori, dar i-aș putea nominaliza cu certitudine pe Cehov, Harms, Buzzati și Vonnegut.

Galeria Întâlnirilor: Scrii ușor, greu? În care zile ale săptămâni dai randament scriitoricesc cel mai bun? Am înțeles că unii scriitori preferă week-end-ul

Cosmin Perța: Scriu greu, adică mi-e greu să mă apuc de scris, pe urmă totul curge fără prea mare efort. Nu am zile ale săptămânii, scriu noaptea după ce povestea pe care o rumeg în minte e suficient de bine conturată pentru a ști cum încep. Începutul e cel mai greu întotdeauna.

Foto ANAV

Galeria Întâlnirilor: Ce apreciezi cel mai mult la o carte: tehnica, emoția sau povestea?

Cosmin Perța: Nu poți să apreciezi doar una dintre cele enumerate de tine, e un amestec în care foarte important este dozajul. Nu se poate fără nici una dintre cele de mai sus. O poveste bună trebuie să transmită emoție și nimeni nu poate scrie o poveste bună fără tehnica potrivită poveștii respective. Fiecare poveste își impune cumva modalitatea ideală în care trebuie redactată pentru un maxim efect. Dacă ratezi tehnic nimeni nu mai ajunge la emoție indiferent cât de bună ar fi povestea.

Galeria Întâlnirilor: În afară de scriitori, ce alți artiști te-au influențat și cum?

Cosmin Perța: Sunt influențat de artele vizuale contemporane, eu gândesc poveștile în imagini mai mult decât în structuri narative, mă interesează ca imaginile să aibă forță mai mult decât să păstrez o coerență a firului narativ, de exemplu. Sunt influențat și de muzică pentru că pun mare preț pe ritm, atât în proză cât și în poezie.

Galeria Întâlnirilor: Crezi că orașul în care locuiești influențează perspectiva unui artist?

Cosmin Perța: Cu siguranță, orice context influențează atât biografia autorului cât și percepția estetică. Influențele culturale ale spațiului în care trăiești sunt esențiale în evoluția individuală a fiecărui artist, de asta cred că este recomandat ca artiștii să se miște constant prin spații culturale diverse pentru a nu deveni provinciali, pentru a fi mereu conectați la dinamica fenomenului cultural mai larg.

Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi următoarea ta carte și când crezi ca va vedea lumina tiparului?

Cosmin Perța: Se va numi Arșiță-n toiul iernii, titlu provizoriu, și sper să fie gata pentru a fi trimisă la editură în primăvara-vara lui 2017

Galeria Întâlnirilor: Cum te-ai simțit la Galeria Întâlnirilor? Tu ce artiști ai invita? Din ce zonă?

Foto ANAV

Cosmin Perța: M-am simțit minunat, Galeria întâlnirilor este un spațiu interactiv în care vin artiști din toate domeniile, literatură, arte vizuale, film, muzică pentru a schimba idei, pentru a povesti experiențe, pentru a propune noi perspective inter și trans artistice. Din punctul acesta de vedere cred că este un spațiu ideal pentru a fi conectați, cum spuneam și mai sus, și pentru a reuși să vedem dincolo de granițele micii noastre arte, alt lucru despre care am vorbit deja. Dacă și publicul ar fi mai numeros, mai interesat de creația artistică de ultimă oră, cred că aici s-ar putea crea un pol cultural important.

Galeria Întâlnirilor: Ai un fragment scurt de text pentru finalul acestui interviu? Despre ce este vorba?

Cosmin Perța: Un fragmențel din Arșită-n toiul iernii:

Doctorul Wolkonsky avea un motan, Aleoșa, și aștepta un copil. Era medic militar, trecuse prin Afganistan și Congo, dar trecuse-n rezervă. Avea și un acvariu cu un pește care îi șoptea cuvinte secrete. Mintea lui era ca o plapumă care îl învelea și îl proteja de toate ororile din război. Nu înțelegea nimic, se prefăcea că nu înțelege. În subsolul casei doctorului Wolkonsky exista o pivniță și un tunel care ducea către o altă lume. De asta venise Teofil la el, pentru că prin tunelul acela doctorul Wolkonsky avea acces la adevărata realitate. Când se întorcea  doctorul  de acolo  era liniștit, de parcă pârjolul nici nu ar fi avut loc. Soția doctorului era o nimfă, un soi de grație, de muză renascentistă, se numea Izabella. În casa lor era o oază de liniște.

Foto ANAV

Era așezat doctorul Wolkonsky, îl cunoscuse în Afganistan pe Aoun, un libian care i-a povestit cum sunt decapitați copiii și i-a relatat cu maxim de acribie cum se procedează cu fetele care nu sunt credincioase. Doctorul Wollkonsky se gândea la trifoi, la câmpuri uriașe de trifoi în care este atât de greu și totuși atât de simplu să găsești unul cu patru foi. De asta doctorul Wolkonsky nu a vrut să înțeleagă nimic din ce i-a povestit Teofil. Și apoi, cu adevărat, nici Teofil nu văzuse dezastrul, el văzuse urmele unui dezastru.

Copiii dormeau, copilul lui Wolkonsky dormea în pântecul adormit al Izabellei. Am o pivniță mare, i-a zis Wolkonsky lui Teofil, mai vrei un vin? Nu mai vreau, i-a zis Teofil. Hai, nu mă poți refuza... E urât să refuzi, i-a zis fata dracului. În oraș sirenele se pregăteau de explozie.

Voi fi o dronă în zona ta de confort, voi urmări tot, voi vedea tot, te vei izbi de mine în ceruri când vrei vrea să te-nalți. Sunt cel mai pașnic locuitor al insulei tale, acționez prin prezență. O să îți pară rău, te vei scuza cum nu ai mai făcut-o, sunt sonda ta de înălțime. Sunt perspicace și nu lovesc deși sunt violentă, eu înregistrez totul, sunt drona ta de conștiință, oricât m-ai izbi eu rezist, sunt fata dracului, nimic nu m-atinge, nici măcar tu.

Doctorul Wolkonsky avea tabieturi, unul dintre ele era să pândească de după perdea. I se

Foto ANAV

părea că așa înțelege mai bine tot ce se întâmplă în jurul lui. Doctorul Wolkonsky nu era obișnuit cu familia, ci cu teatrul de război, acolo nu avea timp de imaginat conspirații, acolo executa si decidea si murea, aici era un spațiu inegal. Așa, de după perdea, i se părea că înțelegea mai bine. Vedea lumea cu pești în ea și înțelegea. Bătrâne, e așa o muzică afară, e Bach, bătrâne, nu o înțelegi?, îi spunea lui Teofil. Lasă-mi mie copiii ăștia, i-a zis, nu promit că o să am grijă de ei, dar vor fi bine, vor fi oricum mai bine decât cu tine. Ți-i las, a zis Teofil. De fapt de asta și venise la el. Îmbracă-te și tu mai acătării, i-a zis doctorul. N-am de ce, i-a zis Teofil, subpământa mai e acolo?

Ca să treci din casa doctorului în subpământă îți trebuia oarece cunoaștere. Se deschidea o ușă care ducea în beci. Din beci o altă ușă, de puțini cunoscută, ducea în subpământă. Și de acolo tunelul. Când noi povestim asta toate lucrurile până la final se vor fi întâmplat deja pentru că aceasta este cartea a șase zile deja trecute din momentul în care Teofil a ajuns în partea cealaltă.

Oasele lor au fost cu greu recuperate din subpământă și asta numai după câteva zeci de ani. Teofil însă a văzut toate acestea de dinainte. Și chiar dacă trupul lui e mort, el există.

Galeria Întâlnirilor: Mulțumesc!