marți, 7 iunie 2016

Galeria Sabot participă la târgul de artă LISTE din Basel

Nona Inescu - Forms follow
Galeria Sabot din Cluj-Napoca a fost selectată anul acesta pentru a cincea oară pentru a participa la târgul de artă LISTE din Basel (Elveția), care va avea loc în perioada 13-19 iunie 2016. Sabot va expune lucrări ale artiștilor Nona Inescu (RO, 1991), Vlad Nancă (RO, 1979) și Alexandra Zuckerman (IL, 1981), prezența galeriei clujene la LISTE fiind susținută de Institutul Cultural Român.

Pentru Nona Inescu, LISTE este primul târg de artă la care participă. După ce a studiat la Royal Academy of Fine Arts din Antwerp (2010-2011) și la Chelsea College of Art & Design din Londra (2009-2010), artista își finalizează în această lună studiile la Universitatea Națională de Arte din București. Practica ei implică medii diverse – fotografie, sculptură, instalație, artă digitală –, încorporează referințe poetice la istoria universală și încearcă să redefinească rolul Simbolicului în arta contemporană. Prima expoziție personală a Nonei Inescu – Hands don’t make magic – a avut loc în 2015, la galeria Sabot.

Artist și, uneori, curator, inspirat de proximitatea orașului și de viața cotidiană a Bucureștiului, Vlad Nancă documentează urbanitatea în fotografii, instalații și sculpturi. Dacă la începutul carierei era preocupat să dea sens social și politic lucrărilor sale - folosindu-se adesea de jocuri de cuvinte pentru a evoca istoria noastră recentă -, Nancă aplică astăzi o lectură personală (profund influențată de pasiunea lui pentru arhitectura modernistă, estetică și documentare) noțiunii de ‘spațiu public’. Din 2003 încoace, artistul a participat la peste 70 de expoziții în țară și în străinătate, dintre care amintim aici doar câteva: Timisoara Art Encounters / Appearance & Essence  (2015), Few were happy with
Vlad Nancă - Don't do it!
their condition
, la Kuntlerhaus Winterthur (2015), Fragile sense of hope / Art Collection Telekom, la me Collectors Room și Olbricht Foundation în Berlin (2014), A few grams of Red, Yellow, Blue, la Centrul de Artă Contemporană Ujazdowski Castle în Varșovia (2014); Image to be projected until it vanishes, la Museion în Bolzano (2011). Alături de o serie de fotografii documentare și două sculpturi, Vlad Nancă își va prezenta la LISTE cea mai recentă carte de artist Л – care conține 136 de fotografii ale unor obiecte vernaculare care marchează/ocupă spațiile de parcare din București și din alte orașe ale țării. Cartea a fost tipărită la atelierul Fabrik din București în ediție de 100 de exemplare (dintre care 10 sunt semnate de către artist).

Universul imagistic al Alexandrei Zuckerman se alimentează din pictura tradițională, din ilustrație, artă populară și amintiri. Lucrările ei (de cele mai multe ori desene realizate în tuș și creion pe hârtie) cer o privire atentă: sunt adesea foarte detaliate și pun un accent deosebit pe planeitatea suprafeței. Artista a studiat la Academia Bezalel din Ierusalim și la Städelschule din Frankfurt am Main, urmând să expună începând din 2006 în diferite galerii și centre de artă din lume: kim? (Riga, 2016); Fanta Spazio (Milano, 2015); Sabot (Cluj-Napoca, 2015); Galleri Riis (Stockholm, 2015); Magasin III (Stockholm, 2014); Galerie Noga (Tel Aviv, 2013); Galerie Christian Nagel (Berlin, 2008). În 2014, Zuckerman a fost artist în rezidență la Iaspis – programul național suedez de granturi pentru artele vizuale și aplicate. Alexandra Zuckerman va prezenta la LISTE o selecție de lucrări co-produse de galeria Sabot și Centrul de Artă Contemporană kim? din Riga și prezentate anterior într-o expoziție care a avut loc la la Muzeul de Artă Decorativă și Design din capitala Letoniei, în februarie 2016.

Înființat în urmă cu 20 de ani, LISTE este unul dintre cele mai importante târguri de artă din lume și, cu siguranță, cel mai prestigios în rândul generației tinere de artiști și galerii internaționale. Exigența maximă în procesul de selecție anuală a galeriilor a asigurat continuitatea proiectului și succesul de care se bucură el astăzi. Misiunea organizatorilor este promovarea celor mai inovatoare galerii tinere și introducerea lor în circuitul internațional. În fiecare an sunt alese un număr de aproximativ 80 de galerii din peste 30 de țări, dintre care 10-15 galerii vin pentru prima oară la Basel. De la înființarea LISTE și până astăzi, doar trei galerii românești s-au numărat vreodată printre participanți – Galeria Plan B, Galeria Andreiana Mihail și galeria Sabot.


Asociația Sabot s-a înființat în anul 2009, la Cluj-Napoca, cu scopul de a promova arta contemporană și de a oferi tinerilor artiști suportul și vizibilitatea de care au nevoie la început de carieră. Membră a Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule, Asociația Sabot a fost prima instituție care și-a început activitatea în clădirea fostei fabrici de pensule din Cluj în martie 2009. De atunci și până în 2016, asociația a organizat (sub titulatura galeria Sabot’ - proiect coordonat de curatorul Daria Dumitrescu) peste 35 de expoziții în Fabrica de Pensule, a participat la 25 de târguri internaționale de artă (la New York, Paris, Londra, Miami, Basel, Torino, Viena, Marsilia, etc.), a colaborat cu artiști și galerii de renume din țară și din străinătate, contribuind astfel la emanciparea scenei artistice românești și la creșterea notorietății de care se bucură astăzi Clujul artistic în lume. În 2013 și 2015, galeria Sabot a fost desemnată de publicația Modern Painters din New York drept una dintre cele mai bune 500 de galerii din lume. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...