Urlă câinii și jaguarii & Andra Rotaru, Rareș Fogaș, Liviu G. Stan

Sâmbătă, 25 iunie 2016, ora 19:00, în Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București), va avea loc evenimentul performativ „Urlă câinii și jaguarii”, desfășurat în cadrul Galeriei Întâlnirilor, coordonator Daniel Sur. Invitați: Andra Rotaru, Rareș Fogaș, Liviu G. Stan. Moderator: Felix Nicolau. Eveniment al editurii frACTalia, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane, sub egida LUNA DADA la Gallery. Parteneri media: Bookaholic.ro, BookHub.ro, SemneBune.ro.

„să pleci

iată fața mea

în cercul serii sau în valiză

sau în cușcă zăpadă

plec în seara aceasta

plânge scânteia

în patul meu în uzină

urlă câinii și jaguarii

și tu ți-ai dat sufletul

pietrei brățară

saltimbanc cu craniul lung

fratele meu urcă”

(fragment din poemul Gară, Tristan Tzara)

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005 (En una cama bajo la sábana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008); Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în douăzeci de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, iar performance-ul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared Krauss, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în Europa și America, dintre acestea cea mai recentă fiind International Writing Program, Universitatea Iowa (2014). Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru, a apărut în colecția Reeditări, Editura frACTalia, 2015.

Rareș Fogaș este student la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; a publicat texte în revistele: Luceafărul, Agata literară, și în antologia Juventus 2013 (ed. Tracus Arte). Va scoate revista Pulă, o reluare a revistei cu același nume din anii ’30, din care publică doar două numere; primul număr a fost ars și aruncat într-un coș de gunoi la Facultatea de Filosofie.

Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este jurnalist freelancer. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans, Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc. Cărţi publicate: Yima, Editura Brumar, 2008, Sânge de pasăre pe haine, Editura Herg Benet, 2014; Casele vor uita, Editura frACTalia, 2016.

-------------------------------------------------------------------------------------

© photo Liviu G. Stan: Daniel Ene

© photo Rareș Fogaș: Ana Toma

Irina Wolf: „Nu cred că mai poate fi vorba de exil în secolul acesta, decât, din păcate, pentru cei izgoniți de războaie.”

Foto: (c) theatrescu.com

Irina Wolf vorbește germană, română, engleză, italiană, franceză și  spaniolă. Este jurnalist independent și membru al Clubului de presă Concordia. Din 1988 trăiește și lucrează la Viena. Scrie regulat recenzii de teatru în reviste austriece, germane, românești și italiene: nachtkritik.de, IDM, DramArt, Vatra, Orizont sau scena.ro. Este editoare a platformei austriece online „Aurora Magazin”, colaborează cu revistele culturale românești „Teatrul Azi” și „Observator Cultural”, precum și cu revista italiană de teatru „Hystrio”. A participat la conferințe pe teme teatrale la Ravenna (2014) și Torino (2015 și 2016).

Irina Wolf a inițiat publicarea primelor scrieri în limba germană despre scena teatrală românească după 1989. Este vinovata principală de apariția antologiei „Jocuri de putere. Piese noi din România” (editura Theater der Zeit, Berlin 2015) și este co-editoare a volumului „Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu țările de expresie de limbă germană” (editura Frank & Timme, Berlin 2011). Este inițiatoarea antologiei de „Dramaturgie italiană contemporană” în limba română (editată de Fundația Culturală „Camil Petrescu”, București 2015). Și nu numai atât. Este promoter cultural în Austria, Germania, Italia, România și Republica Moldova. Ca expert în scenele teatrale din România și Moldova, Irina Wolf a co-organizat și coordonat proiecte culturale în colaborare cu Volkstheater Viena (2013 și 2015), Institutul Cultural Român și Târgul de Carte de la Viena (2014), Bremer Shakespeare Company (2015) și Stadttheater Ingolstadt (2014/16). Din anul 2014 este consultant al Festival delle Colline Torinesi pentru scena teatrală românească.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Irina, cum se vede în acest moment teatrul românesc de la Viena?

Irina Wolf: Tocmai m-am întors de la Torino, de la Festival delle Colline Torinesi. La ediția din acest an (a XXI-a) a fost programat și spectacolul Aleargă după romanul omonim al Anei-Maria Sandu, un performance de și cu Nicoleta Lefter, care a avut două reprezentații în data de 6, respectiv 7 iunie. Înainte de plecarea mea înspre Torino, spectacolul Oameni obișnuiți de Gianina Cărbunariu avusese trei reprezentații în cadrul prestigiosului festival vienez Wiener Festwochen. Și între cele două evenimente am mai tras o fugă la Graz, unde era prezent Teatrul Național din Cluj-Napoca cu două spectacole. Iar înspre finalul lunii iunie va avea loc o reprezentație a performance-ului Produse Domestice de Ioana Păun la Schauspielhaus Viena. După cum se vede, în această lună teatrul românesc este foarte prezent, atât în Austria cât și în Italia.

Galeria Întâlnirilor: De ce ai ales teatru? Sau teatrul te-a ales pe tine?

Irina Wolf: Iubirea pentru teatru am descoperit-o în timpul liceului. Începutul anilor '80 a

Foto: (c) theatrescu.com

adus multe lipsuri, nu în ultimul rând absența emisiunilor interesante la televizor. Evadarea în sălile de spectacol, fie de muzică clasică fie de teatru, reprezenta o altă parte a vieții, una foarte frumoasă. În pofida frigului ce domina în sălile de teatru, acestea erau umplute până la refuz. As spune că „dragostea fulger“ cu această lume minunată s-a petrecut la Teatrul Mic. Spectacolele montate de regizoarea Cătălina Buzoianu m-au fascinat. Experiența pe viu în sala de spectacol este, pentru mine, inegalabilă.

Galeria Întâlnirilor: Ești jurnalist, critic teatral, autoare de cărți, dar și promoter al teatrului românesc în spațiul german și nu numai. Din această ultimă calitate, care sunt proiectele care ți-au adus satisfacții?

Irina Wolf: Fiecare proiect este unic în felul său. În ultimii doi ani am reușit, de exemplu, să fiu activă ca agent atât pentru Germania cât și pentru Italia. Pentru prima am intermediat, către Stadttheater Ingolstadt, spectacolul Produse Domestice, iar în Italia one-woman-show-ul Aleargă. Este vorba de proiecte de mărimi diferite, dar și de spații culturale diverse. Cred că cea mai mare satisfacție constă în interesul constant arătat pentru teatrul românesc de către persoanele din țările Europei de Vest, precum și posibilitatea mea de fi în stare să satisfac măcar o mică parte din această curiozitate.

Galeria Întâlnirilor: Ești co-editoare a volumului „Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu țările de expresie de limbă germană“ (editura Frank & Timme, Berlin 2011). De fapt, în ce relație se află în prezent teatrul românesc cu țările de expresie de limbă germană?

Irina Wolf: Cartea a apărut spre finalul anului 2010, iar la ea s-a lucrat timp de un an, deci începând din 2009. Pe vremea aceea se cunoștea foarte puțin despre teatrul românesc. Între timp situația s-a mai schimbat, s-a îmbunătățit. Nume precum Gianina Cărbunariu, Nicoleta Esinencu, Alexandra Badea, pentru a numi numai câteva, se bucură de o largă acceptare în țările de limbă germană. Mai multe Teatre Naționale sau de Stat, precum cele din București, Craiova și Cluj sunt membre ale unor rețele europene (ETC și UTE). Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu este un participant foarte activ în proiecte internaționale. Proiectul european „Fabulamundy Playwriting Europe“ conferă vizibilitate mărită autorilor și autoarelor din România. Cu toate acestea, cartea pe care ai numit-o mai sus rămâne o lucrare de referință în spațiul german, deoarece nici înainte, nici după apariția sa, nu a mai fost publicat niciun volum despre teatrul românesc contemporan în această limbă.

Galeria Întâlnirilor: Ai scos apoi antologia „Jocuri de putere. Piese noi din România” (editura Theater der Zeit, Berlin 2015). Cum ai ajuns la prestigioasa editură germană Theater der Zeit? Ce ne poți spune despre istoria acestei cărți? Se vinde?

Foto: (c) Marko Lipus

Irina Wolf: Cunosc mai mulți dramaturgi din teatre austriece, care sunt de câțiva ani în căutare de piese românești – traduse în germană desigur. Din păcate acestea există încă în număr mult prea mic. Astfel încât atunci când am făcut propunerea editurii Theater der Zeit de a publica o antologie, aceasta a fost încântată.

Această carte s-a născut dintr-o necesitate. În timpul lucrului la primul volum, deci în 2010, Annemarie Türk, care pe atunci conducea departamentul de Promovare Culturală și Sponsorizare la KulturKontakt Austria, mi-a propus să publicăm o antologie de piese românești traduse în limba germană. În consecință, din 2011 am început să citesc, în mod constant, piese românești. M-am bucurat încă din start de sprijinul necondiționat criticului de teatru Andreea Dumitru, cu care am colaborat timp de trei ani. Datorită ei am avut acces la nenumărate piese, căci în România se scrie mult. Însă selecția a fost dificilă, pentru că nu întotdeauna cantitate înseamnă și calitate. Până la urmă, m-am oprit asupra unui număr de cinci piese alese împreună cu traducătoarea Daria Hainz (tot ea a fost și una dintre cele trei traducătoare cu care colaborasem la primul volum).

Antologia a apărut în martie 2015 la prestigioasa editură berlineză Theater der Zeit, unde a fost și lansată. Au urmat apoi lecturi scenice la teatrul „bremer shakespeare company“ din Bremen și la Volkstheater Viena după cele două piese ale Gianinei Cărbunariu, Tipografic Majuscul și Asparagus, și după Camera 701 a Elisei Wilk (antologia mai cuprinde alte două piese: Medeea sau despre fericirea conjugală a Roxanei Marian și dontcrybaby a duo-ului Catinca Drăgănescu – Eugen Jebeleanu). Volumul a fost prezentat și la Iași, dar și la Zürich. Iată deci că este cunoscut în toate cele trei țări de expresie germană. Cu toate că nu se pliază pe tematica lor (după cum spune și numele, „bremer shakespeare company“ sunt axați pe piese de Shakespeare), celor de la Bremen le-au plăcut atât de mult textele, încât în 2016 au reluat lectura scenică. Însă cel mai mare succes de până acum l-am consemnat la Stadttheater Ingolstadt, care a selectat trei piese din antologie pentru a fi prezentate în lecturi scenice în cadrul festivalului „Danubia Connection Nr. 2“, care a avut loc între 8 și 10 aprilie 2016. Și sper să continuăm tot așa.

Cu o lună în urmă am aflat de la editură că au fost vândute 47 de exemplare în librării și 15 volume prin festivaluri. În concluzie, un total de 62 de exemplare vândute în decurs de un an dintr-un tiraj de 300 de volume. Este un rezultat încurajator.

Galeria Întâlnirilor: Ești consultant al Festival delle Colline Torinesi pentru scena teatrală românească. Cum percep italienii scena românească?

Irina Wolf: Pe directorii Festivalului delle Colline Torinesi i-am cunoscut la București, la Festivalul Național de Teatru din 2012. Din 2013, directorii festivalului arată un interes mărit pentru scena teatrală din România. Este astfel invitat în același an spectacolul Jocuri în curtea din spate (regia Bobi Pricop) de la Teatrul Act din București, pe care directorii îl văzuseră cu un an înainte în festival la București. În 2014 este rândul lui Gabriel Pintilei, autor participant la proiectul european „Fabulamundi“, să susțină un workshop la Scuola Holden. În același an, piesa sa Elevator este montată de către regizorul-director Sergio Ariotti și prezentată în premieră națională în cadrul festivalului. Orientați spre spectacole contemporane inovative, organizatorii invită în 2015, la propunerea mea, spectacolul Parallel semnat Ferenc Sinkó și Leta Popescu, o producție a GroundFloor Group din Cluj. Din cauza unor evenimente neprevăzute, din păcate, cele două reprezentații programate în datele de 9 și 10 iunie 2015 nu au mai putut avea loc. Iar la ediția din acest an a fost programat, tot la propunerea mea, spectacolul Aleargă. Iată un interes constant al organizatorilor pentru teatrul românesc.

În plus, în data de 7 iunie am ținut conferința intitulată „Consolidarea scenei teatrale independente din România“. Cei prezenți în sală, în mare majoritate critici și studenți, și-au luat multe notițe, arătându-se foarte interesați de expunerea mea. Aș spune deci că teatrul românesc este poate chiar mai prezent în Italia decât în spațiul german.

Galeria Întâlnirilor: Din câte îmi dau seama dramaturgia română contemporană încearcă să se sincronizeze formal și la nivel tematic cu mișcările teatrale universale. Crezi că reușesc?

Irina Wolf: Mi se pare normal ca, după ani de izolare în perioada comunismului, să existe

Foto: (c) theatrescu.com

tendința către o sincronizare. După părerea mea, dramaturgia română contemporană este, astăzi, din punct de vedere formal, în ton cu cea universală. Ceea ce este foarte bine. Datorită workshop-urilor de la festivaluri, de la Târgu Mureș, a rezidențelor petrecute în străinătate de către autori, și nu numai, este normal să asistăm la o punere în concordanță cu dramaturgia post-dramatică. În ce privește sincronizarea la nivel tematic, îmi voi permite să te contrazic. Din punct de vedere al temelor abordate, „sincronizarea“ nu cred că există. Nici nu ar avea cum. Căci problemele cu care se confruntă România (și Moldova), și anume părinți plecați la muncă în străinătate, copii rămași singuri acasă și crescuți de bunici, sistem educațional deficitar, probleme politice specifice zonelor respective – pentru a numi numai câteva –, nu au neapărat ecou în Europa Centrală și de Vest. Acolo predomină, pentru moment, criza refugiaților, dar și o căutare a unei noi identități.

De exemplu, montările pe care le-am văzut de foarte curând la Festival delle Colline Torinesi erau dedicate fie lui Pasolini (în 2015 s-au împlinit 40 de ani de la moartea acestuia), fie femeii (datorită unui proiect cu o durată de trei ani impus de Ministerul Italian de Cultură din 2015), fie identității (sexuale, de familie, dar nu numai). Și în legătură cu acest ultim subiect am vizionat un performance inedit despre și cu un hermafrodit. Este vorba despre un one-woman-show intitulat MDLSX al companiei Motus. Iar exemplele ar putea continua.

Galeria Întâlnirilor: Sper să nu greșesc, dar din ceea ce am citit și văd că promovezi, tu rezonezi mai degrabă cu scena teatrală independentă din România. De unde această compatibilitate?

Irina Wolf: Așa este, nu greșești. În primul rând, activez în regim propriu, de una singură – desigur cu parteneriate și cu susținerea unor instituții valoroase, cum ar fi, de pildă Institutul Cultural Român –, dar fără ajutoare concrete suplimentare. Teatrele Naționale și de Stat au departamentele proprii de PR, deci suficient personal pentru promovare.

În plus, după părerea mea, pentru moment, scena teatrală independentă din România este mai dinamică și inovatoare. Reforma foarte necesară în sistemul de rețele al teatrelor naționale se lasă, din păcate, în continuare așteptată.

Galeria Întâlnirilor: În ce fel poate lupta teatrul în fața expansiunii filmului? Care e locul teatrului în era Internetului?

Irina Wolf: Cuvântul „luptă“ cred că este deplasat. Sunt arte distincte, nu poate fi vorba de o „luptă“ între ele. După cum spuneam înainte, teatrul reprezintă, pentru mine, o întâlnire pe viu. Această experiență nu poate fi trăită nici în sala de cinema, cu atât mai puțin pe Internet. Bănuiesc că nu se va schimba prea mult în viitor, în pofida tehnologiei din ce în ce mai avansate.

Galeria Întâlnirilor: Crezi că teatrul ca demers se află în criză?

Foto: (c) theatrescu.com

Irina Wolf: Dacă ar fi să generalizez, cred că teatrul pe tot mapamondul se confruntă cu probleme financiare, dar nu, nu cred că teatrul ca demers se află în criză. În partea europeană în care vizionez spectacole teatrale, la Torino de exemplu, dar și la Udine sau la Ravenna, m-am întâlnit cu multe forme noi de expresie, care nu se regăsesc nici în spațiul german, nici în cel românesc. Companiile italiene sunt, de altfel, cunoscute pentru plăcerea de a experimenta. În Germania și Austria, pentru moment, teatrele sunt dedicate cu precădere luării unei poziții social-politice. Criza refugiaților a declanșat un interes mărit pentru autori din țări precum Irak, Siria, Iran, Congo.

Galeria Întâlnirilor: Care crezi că este cea mai mare criză cu care se confruntă teatrele din România?

Irina Wolf: Cred că există mai multe probleme în sistemul teatral din România: lipsa unei reforme, lipsa spațiilor, numărul mult prea mare de absolvenți. Toate sunt în strânsă legătură una cu cealaltă. Mai lipsesc, după părerea mea, și managerii culturali, impresarii. România are artiști creativi de excepție, forțați, în mare parte – datorită problemelor enumerate – să lucreze în sistem independent și care au nevoie de agenți care să le preia sarcinile organizatorice, pentru a le lăsa mai mult spațiu pentru creația în sine.

Galeria Întâlnirilor: Știu că vezi foarte mult teatru, că încerci să vezi tot ceea ce e important în Europa cel puțin. Sunt nume noi în teatrul de astăzi, în Europa, în lume, considerate adevărate fenomene în arta spectacolului?

Irina Wolf: Depinde din ce punct de vedere privim cuvântul „nou“. Nume necunoscute nouă apar într-una. De curând l-am descoperit pe Falk Richter, regizor-autor al teatrului berlinez Schaubühne, condus de renumitul Thomas Ostermeier. Însă Falk Richter are 47 de ani; este de multă vreme cunoscut în Germania, și nu numai. Alt nume ar fi regizoarea israeliană Yael Ronen, care lucrează de câțiva ani la teatrul berlinez Maxim Gorki. Ambii sunt de ceva vreme tot mai prezenți în teatrele austriece. Apoi a apărut un adevărat val de autori austrieci tineri foarte interesanți. În Italia am descoperit compania Motus, pe care o menționam înainte, care înregistrează, în prezent, cu spectacolul MDLSX un succes extraordinar la nivel mondial, de la Rio de Janeiro până la Moscova. Însă și ei împlinesc în toamna lui 2016, 25 de ani de existență. Deci numele „noi“ sunt foarte relative.

Galeria Întâlnirilor Nu ți-au mai rămas prin sertare proiecte în pregătire despre teatru? Nu ne mai surprinzi cu ceva în acest sens? Ce formă de teatru crezi că se impune?

Irina Wolf: Am mai multe proiecte în stand-by. La concret, lucrez acum la o

Foto: (c) theatrescu.com

nouă publicație în parteneriat cu Aict.Ro. Este vorba despre un „dosar“ de 27 de pagini despre scena teatrală din România după 1990, ce este prevăzut pentru a fi publicat în prima jumătate a anului 2017 într-o revistă italiană, atât în format de tipar cât și online. Aș prefera să nu dezvălui mai multe amănunte acum. Putem relua conversația în 2017.

În ce privește forma de teatru, fără multimedia, fără microfon s-ar părea că nu merge nimic în era post-postdramatică. Numărul spectacolelor de tip performance s-a înmulțit în ultimii ani. Totuși, înclin să cred că vom avea în continuare parte de mai multe forme teatrale, ceea ce, în opinia mea, este foarte bine, publicul fiind numeros și foarte diferit.

Galeria Întâlnirilor: Ce mai este exilul astăzi? Te mai consideri în exil?

Irina Wolf: Trăiesc de 28 de ani la Viena. Un răspuns sincer? Nu, nu mă consider în exil. Călătoresc mult, deci mă consider o infimă parte a acestei lumi globalizate. Nu cred că mai poate fi vorba de exil în secolul acesta, decât, din păcate, pentru cei izgoniți de războaie.

Galeria Întâlnirilor: Mulțumesc și te aștept la Galeria Întâlnirilor! 

Irina Wolf: La rândul meu îți mulțumesc. Și voi veni oricând cu multă plăcere la Galeria Întâlnirilor.

Denisa Duran: „Călătoriile literare te ajută să te formezi ca performer, să ieși din găoacea ta de scriitor (român) și să comunici cu publicul într-un fel profesionist.”

Foto ANAV

Citește la Gallery în 24 iunie 2015, în cadrul performance-ului multimedia de poezie Poeții și cărțile lor. Apoi revine la Gallery, în 24 martie, într-un dialog poetic susținut cu Marie Šťastná, în cadrul Galeriei Întâlnirilor. Între timp a publicat o carte. O lansează astăzi. Iată interviul cu Denisa Duran.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Denisa, cum e viața unui scriitor care provine dintr-o familie de scriitori? Reprezintă un avantaj sau un dezavantaj?

Denisa Duran: E o viață dificilă... J E clar că am devenit scriitoare pentru că sunt fiica lor (poetul Daniel Pișcu și prozatoarea Dina Hrenciuc)...  În casa noastră, încă de mică, se discutau textele proaspăt scrise, manuscrisele, și totul părea un joc entuziasmant, în care am intrat ca într-o apă caldă, învăluitoare... Dar am încercat mereu să mă disociez de părinții mei și asta a presupus un efort din partea mea și o scrupulozitate care m-au făcut, de fapt, nesigură pe mine...

După ce am început să scriu am avut o perioadă de câțiva ani (din școala generală până la sfârșitul liceului) în care participam la concursuri literare deoarece simțeam nevoia unei confirmări obiective a potențialului meu literar. Pe lângă toate astea, semnam cu pseudonim – Mirena Pecriș... Îmi amintesc o fază haioasă, când am câștigat un premiu la concursul George Coșbuc de la Bistrița, și era acolo și Florin Iaru, care îl cunoștea pe tatăl meu din anii studenției și ai Cenaclului de Luni... La un moment dat mă prezenta pe mine, ca premiantă, și a vrut să dea în vileag cine sunt: ”Poeta Mirena Pecriș, care e, de fapt, Denisa.... ” și în momentul ăla eu am intervenit și i-am luat pur și simplu microfonul, de teama de a nu dezvălui ”marele secret”.  

La fel s-a întâmplat și la facultate, când am citit la Cenaclul Litere, proaspăt înființat de poetul Marius Ianuș, și în ale situații similare... În general, eram foarte dezamăgită când cineva mă deconspira și mă asocia cu părinții mei...

Am semnat primele trei cărți cu numele Denisa Mirena Pișcu. Dar a trebuit să treacă mulți ani, să devin suficient de matură - și, poate, să devin, la rândul meu, mamă - încât să tratez lucrul ăsta ca pe ceva firesc, să-mi asum rădăcinile...

Galeria Întâlnirilor: Când ai realizat că vrei să devii scriitoare? Ai știut că vei scrie dintotdeauna sau te-a lovit așa, întâmplător?

Denisa Duran: Am știut că voi scrie dintotdeauna, încăpățânându-mă să fac ceea ce n-ar fi

Foto ANAV

fost de dorit... Scriitorul nu are un statut social bun, recompensele financiare pentru munca lui practic nu există, deci și cu stima de sine stă destul de prost... Scrisul e de multe ori asociat unui hobby și privit de oamenii obișnuiți cu condescendență... Deci nu e un destin prea grozav să fii scriitor, îți poate aduce nefericire... Exista un entuziasm în jurul meu, dar și o îngrijorare... Pentru că sunt obișnuită să fac lucrurile pe dos, m-am încăpățânat să scriu. Am trecut prin diverse etape ale procesului, apoi, din timpul facultății, odată cu volumul de debut, literatura a devenit o treabă serioasă, și apoi din ce în ce mai serioasă... Până când am conștientizat că scrisul face parte structural, organic, din mine, la fel ca sângele sau pielea protectoare...

Galeria Întâlnirilor: Când te-ai întâlnit cu poezia? Când ai scris prima poezie? Îți amintești ce a inspirat această primă poezie?

Denisa Duran: Cred că aveam... 6-7 ani, am scris-o când ne întorceam dintr-o vizită, sau poate atunci am spus-o părinților mei prima oară... ”O roșie mică, gogoneață / Era roșie la față / Fotbal ea juca de zor / Dă-i, și hop, și șut, și goool!/ Dar când jocu’-era în toi / Apăru un cartofoi / El felicită echipa / Și-anunță pe loc echipa / Roșiuței de culoare / Ca fiind câștigătoare / Și-uite-așa în ziua aia / Roșa se bătu cu Steaua / În grădină la Madepha / Și luă Cupa UEFA”.

Ce zici? Suprarealism de microbist – foarte actuală, nu? J

Galeria Întâlnirilor: Ai debutat în volum cu Pufos și mecanic. Mai întâi sub formă de carnet underground xerografiat și abia apoi volumul a apărut la Editura Vinea, în 2003. De ce mai întâi underground? A fost ceva planificat sau conjunctural?

Denisa Duran: A fost conjunctural, pentru că atunci a început să existe pentru literatura română UN Cristian, cel care a inițiat seria de carnete underground carmen. Au „debutat” acolo câțiva dintre colegii mei de generație – Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa, Zvera Ion.. Eram prin anul doi de facultate, în 2002, cred, și era energia asta minunată în care s-a format Generația 2000: să o luăm de la capăt, cu un limbaj nou, cu lucruri spuse răspicat, cu furii și fobii defulate... Ne regăseam unii în alții și ni se părea că facem ceva important împreună.. Și așa și era..

Foto ANAV

Galeria Întâlnirilor: Ești poetă, traducătoare, promotor cultural. Cu cine te simți cel mai confortabil:  cu poeta Denisa Duran? Cu traducătorul Denisa Duran? Cu promotorul?

Denisa Duran: Mi se pare acum, după cărțile scrise în ultimii ani, că de poeta Denisa Duran nu mă voi despărți niciodată... M-a salvat de atâtea ori – la modul cel mai concret, când linia dintre viață și moarte e invizibilă – încât am acum un sentiment de liniște și bucurie știind-o acolo... Dar mi-e dor de traducătoare - și îmi doresc să fiu mai mult alături de ea, în următoarea perioadă...

Galeria Întâlnirilor: Știu că ai un master în „Teoria și practica imaginii” și că tema aleasă atunci a fost despre sound poetry. Mai mult, știu că primul tău proiect de sound poetry a fost cu un artist austriac foarte interesant, Bruno Pisek, compozitor, poet, inginer de sunet din Viena. Greșesc? Cum a decurs această colaborare? De ce crezi că sunt atât de puține colaborările dintre artiștii (poeții români) și artiștii (poeții) din vest?

Denisa Duran: E greu să găsești pe cineva cu care să rezonezi atât de bine încât să puteți spune împreună lucrurile, dintr-o răsuflare. Și asta cred că e valabil cu toate artele și cu toate spațiile culturale... Mai ales dacă nu vrei s-o faci doar de dragul ineditului, sau al asocierii cu cineva anume... La noi, cel puțin poetele Andra Rotaru și Svetlana Cârstean au niște proiecte foarte interesante realizate împreună cu artiști străini.

Colaborarea mea cu Bruno Pisek a început acum șapte ani, la un an după ce ne-am cunoscut, la Viena. Am fost acolo cu o bursă de studiu pentru teza de master și am făcut mai multe interviuri cu sound poets – încă mai am o arhivă întreagă de înregistrări pe care ar trebui s-o fac publică, la un moment dat. În 2009 el a venit la București ca inginer de sunet pentru filmul Periferic de Bogdan Apetri. Am făcut atunci câteva înregistrări cu poemele mele, fără să știm prea clar unde le vom include. Am reluat colaborarea câțiva ani mai târziu, prin 2013, și am lucrat constant timp de doi ani la piesa despre București, care include poemele noastre în trei limbi străine (germană, română și engleză), structurate în jurul unor teme legate de oraș: viața de noapte, iubirea, istoria, viața de zi cu zi, metamorfozele identitare; niște compoziții minunate ale lui Bruno; o narațiune de fundal în care artistul vorbește cu sine însuși și un portret sonor al Bucureștiului – cu sunete de pescăruși și burghie... Lucrarea radiofonică are o oră, a fost difuzată la ORF – Kunstradio și poate fi ascultată aici: http://www.kunstradio.at/2015B/15_11_15.html

Galeria Întâlnirilor: Participi frecvent la festivaluri internaționale de poezie și

Foto ANAV

la rezidențe artistice? Cum și cât te ajută aceste participări în ceea ce scrii?

Denisa Duran: Călătoriile literare te ajută să cunoști oameni minunați, împreună cu care să vrei să faci proiecte noi, ca cel de mai sus, sau pe care să îi traduci, sau care să te traducă. Te ajută să te formezi ca performer, să ieși din găoacea ta de scriitor (român) și să comunici cu publicul într-un fel profesionist. Să-ți iei în serios ascultătorii, să înveți să-ți ridici ochii din foile pe care le citești și să renunți la glasul stins, la sentimentul că ceea ce faci tu te privește doar pe tine și n-are relevanță pentru nimeni altcineva... Te ajută să-ți formezi o identitate, să capeți încredere în tine, văzând că poezia ta funcționează și pentru alți oameni decât cei apropiați de tine prin țesătura limbii.  

Galeria Întâlnirilor: În ce alte proiecte internaționale ești implicată?

Denisa Duran: De curând mi-a fost tradusă o carte în macedoneană – Sunt încă tânără, apărută aici la Tracus Arte și tradusă de Lidija Dimkovska. În săptămânile următoare voi fi în Macedonia s-o lansez. E a doua mea carte tradusă în străinătate, după volumul bilingv Omul de unică folosință / Disposable People, care a apărut în Irlanda în 2009, dar e primul volum pentru care primesc un onorariu în euro (cu sprijinul Traduki) – și ăsta e unul din motivele pentru care vorbeam de stima de sine și de întărirea identității ca poet...

În toamnă sper că va urma o a doua parte cu Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?, în care vom prezenta proiectul și în România, și în Austria – de data aceasta live, într-o formulă adaptată fiecărui spațiu geografic.

Galeria Întâlnirilor: Ce crezi că-i lipsește poetului român pentru a se impune și pe plan internațional? Deficitară ar fi promovarea sau la mijloc este vorba de fapt de o posibilă inadaptare a acestuia la temele literare internaționale?

Denisa Duran: Nu cred că-i lipsește nimic. Avem poeți foarte talentați și bine informați, scena literară contemporană e variată și de bună calitate, temele abordate sunt relevante și la nivel macro - de altfel literatura română are o reputație bună în exterior, din experiența mea. Doar că aici e și o doză de hazard, lucrurile decurg unele din altele – ești invitat la un festival și, dacă ești remarcat, poți fi invitat în anul următor la un alt festival, organizat de unul dintre poeții alături de care ai citit, și tot așa... Sigur că poezia primează, dar e important și cum te prezinți, cum citești, cum comunici cu publicul, cât de serios ești, de profesionist, până la urmă contează și dacă ai șarm...

Galeria Întâlnirilor: Care este scriitorul sau cartea care te-a influențat cel mai mult?

Denisa Duran:  Sunt o cititoare indisciplinată, cu atât mai mult cu cât am avut mereu cărți în jurul meu, am fost încurajată să citesc, am făcut Facultatea de Litere, și mereu am perceput lucrurile astea, din păcate, ca pe o formă de obligativitate, față de care m-am răzvrătit... Îi invidiez pe cititorii pasionați, care citesc cu lanterna sub plapumă... La mine nu e un proces structural, a fost mereu unul intelectual, am citit din curiozitate, nu din nevoie... Orbirea de Elias Canetti și Lolita de Nabokov sunt două dintre cărțile mele preferate.

Galeria Întâlnirilor: Ai înregistrat câteva poeme din ultimul volum Dorm, dar stau cu tine, în lectura ta și a fetiței tale. De ce?

Denisa Duran:

Am fost invitată să fac un performance, imediat după apariția cărții, și m-am gândit să fac înregistrarea asta... A ieșit un lucru minunat, care îi emoționează pe ascultători de fiecare dată... E interesant pentru că alternăm lecturile, vers după vers – practic, fetița mea repetă după mine, dar e grozav să simți în glasul ei cum interpretează textul scris despre ea... Cum reușește să se detașeze, la numai patru anișori, cât avea când mi-a apărut cartea, și să se perceapă ca pe un personaj... Cum ezită când i se pare că spun lucruri grave... De altfel, mai facem un performance drăguț împreună – de fiecare dată când dăruiesc cuiva cartea, de față cu ea, și scriu autograful, ține morțiș să deseneze alături de mine o floricică... J

Galeria Întâlnirilor: Scrii ușor, greu? Când scrii ușor și când greu? Ai anumite zile preferate?

Denisa Duran: Nu scriu greu deloc – scriu sau nu scriu...  Am perioade când scriu mult– și atunci, în general, se naște o carte – și perioade când nu scriu deloc. Dar lunile astea nu mă neliniștesc niciodată. Știu că așa e firesc –  și am nevoie de spațiile astea de respiro...

Galeria Întâlnirilor: În afară de scriitori, ce alți artiști te-au influențat și cum?

Denisa Duran: Mă influențează foarte mult muzica – rockul vechi... J În liceu, când scriam texte care au apărut ulterior în Pufos și mecanic, adesea ascultam muzică, mă uitam pe geam, noaptea, de la etajul patru, și scriam...  Cred că mă simt cel mai apropiată de Pink Floyd... De altfel, aș vrea să fac cândva, și știu exact cu cine, un proiect poetic legat de ei... Sper să-mi iasă! J

Galeria Întâlnirilor: Crezi că orașul în care locuiești poate să influențeze perspectiva unui artist?

Denisa Duran: Da, într-un anumit sens... Prin spiritul locului... prin doza de detașare pe care ți-o dă... prin libertatea interioară pe care ți-o ocrotește... prin siguranța pe care ți-o oferă... Am făcut un proiect despre București... Am scris aproape jumătate din partea a doua a volumului Sunt încă tânără când mi-am vizitat orașul natal, Rădăuți, după o lipsă de 8 ani... Când am găsit locurile lipsite de nostalgie, schimbate, cu propria lor viață, dincolo de a mea – locurile mai puternice decât mine...

Galeria Întâlnirilor: Are poezia un rol terapeutic?

Denisa Duran: Un rol terapeutic e puțin spus... Are un rol salvator, de reînviere...

Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi următoarea ta carte și când crezi că o vei

Foto ANAV

răsfoi?

Denisa Duran: De când tot amân să-ți răspund la interviu, noua mea carte a apărut deja, acum o săptămână... J Se numește Învelit în propriul corp, e un volum de iubire, a fost publicată de Cartea Românească și va fi lansată joi (16 iunie), la librăria Humanitas Kretulescu...

Galeria Întâlnirilor: Ai citit de două ori la Galeria Întâlnirilor. Cum te-ai simțit la Galeria Întâlnirilor? Tu ce artiști ai invita? Din ce zonă?

Denisa Duran: M-am simțit foarte bine, realmente. Prima oară cred că am citit chiar la prima ediție, alături de tine și de Miruna Vlada – m-a surprins plăcut publicul, interesat și atent, venit parcă dintr-o altă zonă de interes decât cea cu care eram obișnuită; a doua oară am citit de curând, alături de poeta cehă Marie Šťastná, și am fost impresionată de interacțiunea cu cititorii – sumedenia de întrebări pe care le-au pus, nuanțele pe care au vrut să le surprindă. Evenimentul nostru a început pe la 19 și s-a terminat aproape de ora 23... Eu cred că mare parte din valoarea evenimentelor e dată de subtilitatea cu care tu moderezi întâlnirile, de libertatea pe care le-o lași invitaților, după ce arunci câteva întrebări incitante. Iar locul are o energie pozitivă, după mine... 

Galeria Întâlnirilor: Mulțumesc.

Și eu mulțumesc, Daniel! 

Lansarea cărţii obiect „Cealaltă inimă” de Paul Țanicui şi Ciprian Mureșan

18 iunie, ora 20, la Point ART HUB, lansarea  „Cealaltă inimă”, carte - obiect, poeme de Paul Țanicui, gravuri originale semnate Ciprian Mureșan.

„Cealaltă inimă” un proiect editorial unic în literatura română contemporană! Paul Țanicui, autorul poemelor, e cel care a scris romanul „Quimera” (Humanitas, 2015), despre care Andrei Codrescu spunea că face parte din „familia lui Marquez şi a lui Mark Twain”. Este totodată scenarist şi regizor de film. Ciprian Mureşan e unul dintre numele de referinţă ale Galeriei Plan B, un artist plastic de o versatilitate cu totul specială, lucrările sale fiind expuse în cele mai mari galerii de artă şi muzee din lume - Centre Pompidou Paris, Tate Modern London, Centre d'art contemporaine Geneva etc.

„Cealaltă inimă” e tipărită în format de lux, copertă legată în piele, gravuri pe hârtie manuală, într-un număr de 99 de exemplare semnate de cei doi artiști, urmând ca în toamna acestui an să fie reeditată de Editura Humanitas în ediție obișnuită destinată marelui public. Lansarea cărții va avea loc în prezența autorilor pe 18 iunie, ora 20, la Point Art Hub, strada General Eremia Grigorescu nr. 10, București. În cadrul evenimentului se va desfășura un performance artistic extraordinar susținut de muzicianul iranian Mehdi Aminian.

Cartea a apărut cu sprijinul Lenovo și Țucă Zbârcea & Asociații.  Concepție grafică și editare Dan Șt. Andrei ArtHalle Publishing House.

Call for applications - Cultural program "The undisciplined Eye. Everyday Life beyond Narration"

CEREFREA Villa Noël launches a residency program for artistic research in Bucharest, dedicated to artists from Central and Southeastern Europe whose practice is actively exploring the concept of intermediality and tests different transdisciplinary methodologies in the artistic production. 

The focus of the residency is to set up a regional network in the sphere of artistic research, strengthening the exchanges with connected cultural domains such as social sciences, humanities, architecture, opening up opportunities for dialogue and collaboration between various artists and researchers. The CEREFREA residency program aims at building up a centre for international cooperation and a platform for academic and artistic exchange in Bucharest.

The program follows closely a research theme, which will be examined in the course of two years. A guest curator will coordinate the program and will organize at the end of the residencies an exhibition project together with the selected artists. The art historian and curator Alina Șerban will coordinate the first edition of the CEREFREA residency program.

The undisciplined Eye. Everyday Life beyond Narration is the theme of the first two editions of CEREFREA Villa Noël artistic residency in Bucharest. The purpose of the program is to reflect by means of artistic research upon the idea of document and to explore its multiple codes in contemporary visual practices. The theme endeavours to interrogate the specific conditions of life of the contemporary man, proposing to renounce to descriptive and narrative formats with the help of analytical and transdisciplinary methods.

The program will support those artistic projects that propose a site-specific research inspired by the Romanian social context or an in-depth reflection on subjects from the living contexts of the artists of the former Eastern bloc. The residency program encourages projects that advance new frameworks for visual research and touch upon the territories of negotiation between different collective histories and personal experiences, between contemporary social realities, urban economies and everyday life space.

During the residency, the selected artists will give a public talk and will participate in an exhibition and a panel discussion at the end of their stay in Bucharest. A series of meetings with local artists, curators and scholars will be organized.

Conditions of residency:

Number of places: 3 positions for 3 non-Romanian Central and Southeastern European artists

The residence period is 2 months: between July 1 to August 31, 2016.

The grant includes:

• Transport to Bucharest and return;

• A monthly stipend of 4050 lei gross (approx. 900 euro gross);

• Accommodation in Villa Noël in Bucharest;

• Individual and common work areas;

• A joint production grant for the final exhibition of 8,000 lei gross (approx. 1750 euro gross).

Deadline for submitting the applications: June 20, 2016.

 The application consists of a CV (not to exceed 4 pages), a cover letter presenting the project and its relevance in the context of the theme of the program (not to exceed 2 pages) and the contacts of two people who can provide references for applicant. All materials will be written either English or French. Materials will be sent in a single PDF (not to exceed 3MB) by e-mail: residency@villanoel.ro 

Selection committee:

Simona NECULA, General Secretary CEREFREA Villa Noël, University of Bucharest

Damiana OŢOIU, Lecturer, Faculty of Political Science, University of Bucharest

Dan PERJOVSCHI, visual artist, writer, journalist

Alina ȘERBAN, art historian and curator, PEPLUSPATRU Association

Organizer:

CEREFREA Villa Noël

Founded by the University of Bucharest, New Europe College, New Bulgarian University in Sofia and the French Embassy in Romania, the Regional Francophone Centre for Advanced Research in Social Sciences (CEREFREA Villa Noël) at University of Bucharest aims primarily at strengthening the visibility of academic research in social sciences and humanities in Central and Eastern Europe, in French language. The project CEREFREA (www.villanoel.ro) rests on the excellent cooperation between local and international francophone partners specialized in research and training programs. CEREFREA won the prestigious cultural price Louis D. of the French Academy, which has transformed Villa Noël into a centre for excellence in the study of francophone social sciences. From a technical standpoint, Villa Noël has conference rooms equipped with video conferencing systems, seminar rooms, and offices for researchers, a library and accommodations for researchers and artists in residency.

In partnership with:

PEPLUSPATRU Association

It is a platform for cultural exchange and interdisciplinary research in the field of visual arts active locally and internationally, founded by artists Anca Benera, Arnold Estefan, Cătălin Rulea and art historian Alina Șerban. The programs and projects initiated aim to reconnect the various local and regional / international histories and to foster various encounters between the artistic practice and the academic research area. The association is recognized for its self-organized institutional project Centre for Visual Introspection (2008-2012) and its publishing platform P+4 Publications, dedicated to the research and international promotion of Romanian contemporary art.

Project co-financed by the Administration of the National Cultural Fund.

The project does not necessarily represent
 the official position of the Administration of the National Cultural Fund. AFCN shall not be held liable for the project's content or any use to which the project outcome might be put. These are the sole responsibility of the beneficiary of the funding.