luni, 30 mai 2016

Prinţul Suveran al masoneriei Jean Pangal în 474 de note informative, dezbatere la Galeria Întâlnirilor.

Miercuri, 1 iunie 2016, ora 18.30, va avea loc o nouă ediţie a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Va avea loc o prezentarea cărții "Jean Pangal, documente inedite (1932-1942): contribuții la analiza rețelelor sociale istorice" de Bogdan Bucur. Invitați: Lect. dr. Bogdan Bucur și conf. dr. Adrian Niculescu. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Înrudit prin căsătorie sau descendent direct din trei familii boiereşti valahe de rang terţiar - Brătăşanu (de secol XVII), Djuvara (de secol XVIII) şi Pangal (de secol XIX), care, împreună, au dat Românei moderne cel puţin doi miniştri, un subsecretar de stat şi şase deputaţi sau senatori, Jean Pangal este personajul central al acestui volum. Om politic, diplomat şi conducător absolut al masoneriei române din perioada interbelică, Jean Pangal este subiectul principal al celor 474 de note informative, publicate, pentru prima dată, integral, în această carte, şi întocmite, între 1932-1942, de Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române şi de Poliţia de Siguranţă a Ministerului de Interne. Supranumit de presa vremii Prinţul Suveran al masoneriei române, Jean Pangal este foarte puţin cunoscut astăzi, dar a fost extrem de controversat şi influent în perioada interbelică, mai cu seamă datorită relaţiilor sale personale şi contactelor directe cu întreaga elită politică, socială, economică şi diplomatică a Românei, şi chiar a Europei.

Bogdan Bucur este doctor în sociologie al Universităţii din Bucureşti şi lector universitar la
Jean Pangal
Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA. Principalele domenii de interes ştiinţific sunt istoria sociologiei româneşti (cu precădere, Şcoala Sociologică de la Bucureşti, fondată şi condusă de acad. Dimitrie Gusti, între 1918-1948), sociologia istorică românească (în special, fenomenele sociale complexe subsecvente îndelungatului proces de tranziţie şi modernizare a României, din perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XX-lea) și analiza rețelelor sociale istorice. Este autorul unor articole de specialitate și a două cărți: Devălmăşia valahă (1716-1828): o istorie anarhică a spaţiului românesc (Editura Paralela 45, Piteşti, 2008); Jean Pangal, documente inedite (1932-1942): contribuții la analiza rețelelor sociale istorice (Editura RAO, 2016 –www.pangal.ro).


Adrian Niculescu este doctor în istorie al Universitătii Paul Valéry - Montpellier III (2002). Refugiat politic în Franța din iulie, 1983. Bursier al Institutului Italian pentru Studiile Istorice ”B. Croce”, Napoli (1984-1986). Profesor cu contract la Universitatea Catolică din Milano (1985-1996). Militant al Exilului democratic românesc, revenit în țară după Revoluția din Decembrie1989.Corespondent oficial în Italia al Departamentului românesc al Postului de Radio Europa Liberă (1984-1996). La propunerea sa, în 2003, se înființează Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER), secretariat de stat în cadrul Guvernului României (singurul de acest gen în Europa fostă comunistă) si este numit vice-președinte - sub-secretar de stat. Membru al Consiliului Stiințific al Institutului Revoluției Române din Decembrie (iulie 2010). Vice-Comisar pentru România al Istituto Nazionale per la Storia del Risorgimento Italiano (din 2002). Cavaler al Ordinului național Stella della Solidarieta Italiana, conferit de către Președintele Republicii Italiene, Carlo Azeglio Ciampi (2004). Autor al volumelor: Martor al Istoriei: Emil Ghilezan de vorbă cu Adrian Niculescu, Editura ALL, 1998, Din Exil, după Exil, Editura Univers (1998), Aux racines de la démocratie roumaine – Pruncul Român, premier journal libre roumain, chonique de la Révolution valaque de 1848, Editura Clusium, 2008, De la limes-ul lui Fokas la granița lui Eminescu – Studii de istorie, Ed. Clusium & Scriptor, 2009. Co-autor al volumului: Violările Drepturilor Omului în Epoca Ceausescu, Roma, 1989 (destinat introducerii clandestine în țară), Romania – Geografia e Storia, Roma, 2010 și a peste 30 de articole de specialitate (istorie), publicate în reviste și Acte ale Congreselor, din țară și din stăinătate. In diferite cadre, a ținut conferințe și prelegeri la universități și institute din țară și din străinătate: Padova, Udine, Trieste, Torino, Milano, Bologna – Forli, Roma, Paris, Montpellier, Tel-Aviv, Ankara, Budapesta, Oradea, Timișoara, Cluj, Iași etc., a participat la numeroase congrese, colocvii și reuniuni internaționale. Între 2004 si 2008 a predat, împreună cu Drd. Andrea MENNA (Bologna – București, SNSPA), Cursul de Istorie a Italiei sub Prima Republică (1946-1994). La Facultatea de Litere a Universitatății din București, predă cursul opțional: Disidență / Opoziție și Exil în România comunistă (1945/48-1989). Ține cursuri și la Colegiul Național de Apărare și la Institutul Diplomatic Român. Predă cursuri și seminarii la SNSPA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Andra Rotaru, Iulia Modiga și Teodor Dună citesc la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska

Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va debuta seria de evenimente ...