joi, 19 mai 2016

Invitaţie la inaugurarea Galeriilor Carol, București

Sunteţi invitaţi la inaugurarea oficială a galeriei de artă contemporană Galeriile Carol, cu sediul situat pe Bulevardul Carol nr. 59, Vineri, 20 mai, începând cu ora 19:00.

În cadrul evenimentului veți putea viziona o expoziție de grup cu nume reprezentative ale artei contemporane autohtone situate sub proiectul curatorial Retragerea. De la Observație spre Fantezie.

Artiști prezenți în cadrul expoziției sunt: Corneliu Brudașcu, Vadim Crețu, Iulia Deme, Adrian Dică, Ion Grigorescu, Liviu Mihai, Bogdan Mihai Radu, Ervant Nicogosian, Mihai Sârbulescu, Rene Răileanu, Mirela Ungureanu, Bogdan Vlăduță.

Concept: În zona artelor vizuale autohtone unde spre deosebire de școlile occidentale mediile tradiționale sunt în continuare cele uzitate exhaustiv în domeniul educației artistice, se observă în ultimii ani o reașezare și re-focusare către arta figurativă, fiind postulat de către  critica de artă un nou figurativism atașat noului context socio-politic. Orientarea în această zonă începută în jurul anului 2000, atunci cu o tendință complet asumată în interiorul societății de consum emergente, capătă în anii recenți o recalibrare în zona subiectivului extras ca impresie asupra cotidianului. Așadar, o abordare modernistă care surprinzător reprezintă un suflu nou în multitudinea practicilor conceptualiste sau performative – într-un context similar Horia Bernea afirma referitor la opera sa din anii ’70  axată pe tradiționalism că este un demers neo-avangardist în contextul în care toți ceilalți urmau drumul diametral opus al artei conceptuale. De la enclavele spiritualiste specifice anilor 80, la privirile subiectiv-critice asupra noii societăți capitaliste, expoziția de față își propune să documenteze și ilustreze cât mai bine tiparul retragerii dinspre observație spre fantezie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...