luni, 16 mai 2016

Poeţii Livia Ştefan şi Tiberiu Neacşu, invitaţi la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 18 mai 2016, ora 19, la Gallery (Str. Leonida nr. 9-11, București), va avea loc o nouă ediţie a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Invitaţi: poeţii Livia Ştefan şi Tiberiu Neacşu. Aceasta este cea de a 24-a ediție a Galeriei Întâlnirilor, sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Livia Stefan va citi din viitorul volum Lolita32, care va apărea la Casa de Editură Max Blecher, iar Tiberiu Neacşu din viitorul volum, încă fără titlu, şi care va apărea în cursul acestui an.

„Lolita32 este o carte cu multă acțiune, ciudat pentru o carte de poezie, dar firesc, dacă te gândești că e scrisă de Livia Ștefan – fata cu revolverul, cu aparatul foto și cu Salvați Roșia Montană tatuat deasupra inimii. Versurile sunt ca niște rafale de Kalașnikov, cu un ritm alert, însă armonios. Trebuie doar să deschideți cartea. Și o veți citi până la capăt, de parcă ați fugi.” (Alexandru Vakulovski)

„De la debutul din 2000 şi până azi, Tiberiu Neacşu şi-a oferit bucuria de a rămâne singur cu poezia, cu demonii şi cu îngerii săi…. Acrobatul acesta nu este un saltimbanc, un clovn care să spună adevăruri inutilizabile, ci este întrupare extatică. ” (Xenia Karo-Negrea)

Livia Ştefan s-a născut în Giurgiu, pe 17 octombrie 1982. A studiat psihologia. În 2012, debutează cu volumul de versuri re.volver. În 2016 va publica al doilea volum de versuri, lolita32 la Casa de Editură Max Blecher. Trăieşte şi scrie în Bucureşti.


Tiberiu Neacşu (n. 1981, Timişoara) a absolvit Facultatea de Litere la Craiova, urmând apoi cursuri de masterat, încheiate cu o lucrare despre poezia lui Ion Barbu. A debutat, ca urmare a câştigării concursului „Porni Luceafărul”, cu volumul Nebuna (2000). A doua sa carte a apărut, după o lungă pauză, la Editura Tracus Arte: Acrobat în zece paşi (2013). Din 2015 este co-moderator al Clubului de Lectură Institutul Blecher, împreună cu Claudiu Komartin, fondatorul acestui club.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Andra Rotaru, Iulia Modiga și Teodor Dună citesc la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska

Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va debuta seria de evenimente ...