marți, 17 mai 2016

Peste 100 de poeți din 23 de țări, la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB)

Peste 100 de poeți din 23 de țări,  la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB)
* 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China)
* Amploarea din acest an a proiectului transformă Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB) în cel mai important festival de gen din România
* Eveniment special dedicat aniversării Dada, la care participă performeri din 7 țări / 'DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală și de avangardă'
* Lecturi publice, mese rotunde, dezbateri, performance-uri și recitaluri de jazz în 10 locații din capitală: Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours, Galeria Romană, Muzeul Municipiului București, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Muzeul memorial 'Tudor Arghezi -- Mărțișor'
* Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a VIII-a (marcând prin poezie, blues și jazz Noaptea Europeană a Muzeelor -- 21 mai 2016)
În mai puțin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB). Peste 100 de poeți din peste 20 de țări vor sosi la București în perioada 18 -- 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.
'Dincolo de miză reintroducerii în spațiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă și interactivă, FIPB a apărut din necesitate. Bucureștiul este printre singurele capitale europene care nu au avut un Festival de Poezie de mare amploare până în urmă cu câțiva ani. FIPB și TNCP au venit să suplinească acest deficit major, care situa poezia că gen literar, dar și poeții, în spații periferice de promovare. Pentru o săptămână, poezia contemporană și nu numai, românească și străină, va fi poziționată prioritar în spațiul cultural bucureștean. Aducem în fața publicului românesc poeți veritabili, vizibili, influenți, din toată lumea, care pot oferi o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului poetic contemporan și care, prin interacțiune cu publicul și cu poeții autohtoni, contribuie  la conturarea unei panorame corecte, la zi, a fenomenului poetic viu. Pentru câteva zile, Bucureștiul va fi capitala mondială a poeziei.'  --conf. univ. dr.  Ioan Cristescu, Directorul General al Muzeului Național al Literaturii Române
Invitații străini sunt nume consacrate în plan internațional: Ko Un (Republica Coreea), Marilar Aleixandre (Spania), Vladimir Djurisic (Muntenegru), Menna Elfyn (Marea Britanie), Catharina Gripenberg (Finlanda), Enes Halilovic (Serbia), Nikola Madzirov (Republica Macedonia), Tomasz Mielcarek (Polonia), Amir Or (Israel), Alvin Pang (Singapore), Katerina Rudcenkova  (Republica Cehă), Karlis Verdins (Letonia), Anastassis Vistonitis (Grecia), Yang Lian (China).
Acestora li se adaugă o selecție de primă mărime de poeți experimentali și de avangardă, și ei binecunoscuți în întreaga lume, în cadrul manifestărilor din această zonă: Tomomi Adachi (Japonia), Jaap Blonk (Olanda), Joel Hubaut (Franța), Angelika Meyer (Germania), Enzo Minarelli (Italia), Hannah Silva (Anglia), care se vor întâlni cu colegii români Claudiu Komartin și Mugur Grosu, în cadrul spectacolului 'DADA 100'.
Poezia română va fi reprezentată de un număr impresionant de autori, din toate generațiile: Matei Vișniec, Ion Mureșan, Dinu Flămând, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Magda Cârneci, Eugen Suciu, Gabriel Chifu, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Florin Iaru, Ioana Nicolaie, Marius Oprea, Robert Șerban, Pavel Șușară, Dan Mircea Cipariu, Adrian Alui Gheorghe, Svetlana Cârstean, Căiuș Dobrescu, Gellu Dorian, Bogdan O. Popescu, Romulus Bucur, Ioan Matiuț, Cosmin Perța, Teodor Dună, Mugur Grosu, Răzvan Țupa, Ștefan Baghiu, Andrei Doboș, Ștefan Manasia, Nicoleta Popă, Nicolae Coande, Ionel Ciupureanu, Robert G. Elekes, Iulia Pană, Amelia Stănescu, Dan Coman, Ana Donțu, Sorin Gherguț, Sorin Despot, Grigore Șoitu, Tiberiu Neacșu, Florin Dan Prodan și alții.
Lecturi publice, mese rotunde, întâlniri între poeți români și străini vor alterna cu performance-uri de poezie sonoră, experimentală și de avangardă.
Recitalurile muzicale vor fi susținute de artiști renumiți: Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Anita Petruescu (voce), Ana-Cristina Leonte (voce), Tăvi Scurtu (electronics și percuție), Iordache (saxofon), Dan Mitrofan (chitară).
Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB) este o inițiativă culturală care își propune să reintroducă în spațiul public contemporan conceptul de poezie vizibilă și interactivă.
Lansat în 2010, sub egida Muzeului Național al Literaturii Române, Festivalul Internațional de Poezie București a crescut constant, ajungând să includă în programul celei de a VII-a ediții peste 100 de poeți din 23 de țări. Atât prin istoricul său, cât și prin palmares, Festivalul Internațional de Poezie București începe să se contureze drept una dintre cele mai spectaculoase manifestări dedicate poeziei de pe scena literară autohtonă.
Organizator: Muzeul Național al Literaturii Române din București
Co-organizatori: Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Eveniment realizat cu sprijinul: British Council, Institutul Italian de Cultură, Goethe Institut, Ambasada Republicii Coreea, Literature Translation Institute of Korea, Ambasada Franței, Institutul Francez
Parteneri: Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours jazz-cafe, Galeria Romană, Muzeul Municipiului București, APLER, Opera Scrisă.ro, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Euro CulturArt, Universitatea Hyperion -- Facultatea de Arte
Coproducător: Radio România Cultural

Parteneri media: RFI, Știrile TVR, News.ro, TV City, Ziarul Metropolis, Observator Cultural,  Suplimentul de cultură,  LiterNet, Bookaholic, Bookblog, Semnebune, BookHub, Filme și Cărți, BookMag, AgențiadeCarte.ro, Contemporanul, Ceașca de cultură, publicația online IQool, LaRevista.ro, Artanumușcă.ro, onlinegallery.ro, Infinitezimal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Andra Rotaru, Iulia Modiga și Teodor Dună citesc la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska

Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va debuta seria de evenimente ...