luni, 16 aprilie 2018

Marius Marian Şolea și Andrei Novac, la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska


Miercuri, 18 aprilie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va avea loc o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o seară de poezie. Invitați: Marius Marian Şolea și Andrei Novac. Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Şolea Marius Marian este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Iaşi, Secţia Patrimoniu Cultural - Restaurare-Conservare carte, licenţiat în Teologie şi Arte Plastice. Lucrarea de licenţă: Scrierea hieroglifică - premisă şi reprezentare a civilizaţiei egiptene. Este de asemenea licenţiat în Drept şi Administraţie Publică, iar din noiembrie 1998 – membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Din 2003 - până în prezent – este colaborator al revistelor „Gorjul de azi”, „Tribuna Învăţământului”, „Reflex”, „Calende”, „Viaţa Românească”, „Literatorul”, „Hyperion”, „Scrisul Românesc”, „Est”, „Poezia”, „Feed Back”, „Timpul”, „Convorbiri Literare”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Origini”, „Poesis”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Ateneu”, „Bucovina Literară”, „Ex Ponto” etc. August 2004, consilier în Ministerul Culturii şi Cultelor. Octombrie 2004, este membru în Colegiul redacţional al „Cugetarii Europene”, publicaţie a secţiunii române a Mişcării Europene;
Versuri pe albumele Paulei Seling, „Ştii ce înseamnă?”, 2001 (piesa Serile verii) şi Marcelei Buruian, „Nu sunt Albă ca Zăpada”, 2001 (piesele Mi-e frică-n lume şi Blues obosit). Prezente şi pe compilaţiile Romantic şi Fantastic Hits. Organizator al Festivalului de literatură poezie.ro, Agigea 2005, ediţia I, Putna 2005, ediţia a II-a, Agigea 2006, ediţia, a III-a.
Activitate editorială: „Mereu secunda, mereu şi Dumnezeu”, Editura Alexandru Ştefulescu, Târgu Jiu, 1995; „Universul din piatră”, Editura A 92, Iaşi, 1996;. „Paşii de sub simţ”, Editura A 92, Iaşi, 1997; „Semantice umbre”, Editura Junimea, Iaşi, 1998; „Cobiliţa cu furnici şi alte proceduri”, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1999;  „Lungul poem haiku de o mie de strofe”, Editura Albatros, Bucureşti, 2000;. „Blestemul bărbăţiei şi alte imagini sociale”, Editura Eminescu, Bucureşti, 2002; „Un peşchir şi o ţâră dragoste”, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2004; „Contemporan cu Dumnezeu”, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2005; „Graiul vostru. Viziunea ţăranului din Gorj asupra lumii”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2006; „Crimă şi pace bună”, roman, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007; „Ministerul groazei, demnitarii crimei”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, Bucureşti, 2007; „Liber”, Editura Vinea, Bucureşti, 2008; „Generaţia suspendată”, Editura EDO, Bucureşti, 2010, volum distribuit împreună cu albumul artistului Florin Chilian, „Autistul, nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”; „adevărul, pe înţelesul femeilor”, Editura Vremea, Bucureşti, 2011; „Scrisori pentru depărtările din voi • Cărţâ trâ dipârtărli dit voi”, Editura Societăţii Culturale Aromâne, Bucureşti, 2012; „Limita de existenţă”, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2013; „Podul dintre două distanţe”, Editura Timpul, Iaşi, 2013; „Singurătăţi şi oameni”, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2013; „Chipurile omului”, Editura Vremea, Bucureşti, 2014; „Evident, adevărul”, Editura Pim, Iaşi, 2015; „Avertizări”, Editura Pim, Iaşi, 2016.

Andrei Novac s-a născut în 1983, în Târgu-Jiu. Este licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din România. Din mai 2009, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele:Poezii” (2000); Miez de talpă(2003), A nouăsprezecea inimă de înger” (2003), Vârsta sării” (2006), Locul în care întorc tramvaiele” (2008), Aceiași” (2011), Regula timidității” (2016), Valentin Tașcu, solitarul promoției 70”(2016). Este prezent în mai multe antologii: Prima generație, ultimul val(2005), Maratonul de poezie și jazz” (2010),Piper, scorțișoară, dafin, vanilie” (2014),POETES, VOS PAPIERS (2014),Antologia Festivalului Internațional de Poezie Porțile Poeziei ”(2011).  Este expert în cadrul Institutului Cultural Român, Centrul cărții și lector universitar în cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir” din București.

luni, 2 aprilie 2018

Dezbaterea „Centenar. Republica Moldova, între unionism şi statalism”, la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska


Miercuri, 4 aprilie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va avea loc o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc dezbaterea „Centenar. Republica Moldova, între unionism şi statalism”. Invitați: Constantin Corneanu, Bogdan Jitea și Sebastian Rusu. Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane și face parte din seria de dezbateri „România la Centenar”.

Constantin Corneanu este membru fondator şi președintele Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu” (AESGS) din septembrie 2009. Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova între 2004 şi 2007 şi jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cadrul redacției TV Pro-Patria şi la Observatorul Militar.
În perioada 1 martie 2010 – 10 august 2015 a fost cercetător-asociat în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 şi membru al Consiliului Științific al acestei instituții. A publicat numeroase studii, articole şi editoriale dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 din calitatea de cercetător şi Director Editorial al publicației CAIETELE REVOLUŢIEI (2012).
Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe şi politici de securitate, cu precădere în spaţiul ex-sovietic, precum şi relația dintre Republica Moldova şi România. Este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de-Al Doilea Război Mondial. A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) şi Facultatea de Istorie (1994) a Universității din București. A publicat lucrarea Sub povara marilor decizii (ediția a I-a la Editura Scripta, 2007 şi ediția a II-a la Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013) şi numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie şi Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu  producția de televiziune Balcanii în flăcări.

Bogdan-Alexandru Jitea este doctor în istorie al Universității București (2012) cu teza Dizidentă și conformism în cinematografia regimului Ceaușescu. Domeniile sale de interes sunt istoria cinematografiei, propaganda vizuală în regimurile totalitare și politica culturală ceaușistă. Bogdan Jitea a fost expert în cadrul Direcției Români din Afara Țării din Institutul Cultural Român (2007-2015), cercetător în cadrul Institutului Român de Istorie Recentă (2010-2013), cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2013-2014), cercetător postdoctoral la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2014-2015). În prezent este cercetător în cadrul Arhivelor Naționale de Film unde coordonează proiectul Filmografia filmului documentar vechi (1897-1948). Este autor a numeroase studii și articole despre istoria cinematografiei românești și realizator al filmului documentar Epopeea Națională Cinematografică (2011). Printre ultimele titluri publicate se numără volumul Catalogul filmului documentar românesc (1897-1929), Editura Paradis, București, 2017 și studiile The Filmmakers and the Securitate during the Ceausescu regime. The Alexandru Tatos case, Analele Universității din București – Istorie, 2017, Avatarurile cinematografiei de tranziție. Studiu de caz R.A. CINEROM, Politicile filmului (vol. II), Editura Tact, Cluj-Napoca, 2017.

Sebastian Rusu este jurnalist de politică externă, editor la portalul Jurnalistii.ro, expert colaborator al Asociației Europene de Studii Geopolitice şi Strategice “Gheorghe I.  Brătianu” (AESGS).
Din anul 2012, este doctor în științe sociale cu teza „Confruntări politico-ideologice în alegerile din deceniul al IV-lea 1930-1940”, unde a analizat imaginarul politic şi construcția electorală a partidelor politice din România Mare.
A publicat articole de politică internă, externă precum şi de istorie electorală. Jurnalist de politică externă, specializat în problematica spațiului ex-sovietic: Republica Moldova, absolvent al Ecole Doctorale En Science Sociales, AUF. A debutat în presa centrală în anul 2007, unde a abordat chestiuni de politică externă, internă și apărare. De-a lungul timpului, a scris la Curentul, Newsin, Adevărul, Evenimentul Zilei, Evenimentul Zilei de Chișinău, Pagina de Rusia, Politikon.md.

Postare prezentată

Căutați «gleTierra» lui Aurel Tar la ICR

Vă recomand un eveniment cu adevărat inedit - expoziția de pictură «gleTierra», semnată de artistul vizual Aurel Tar și care este găzdui...