Daniel Rucăreanu: „2016 poate fi numit, fără să exagerez în vreun fel, anul românesc al drepturilor copilului.”

Foto: Andrei Păcuraru

Daniel Rucăreanu este din Ploiești și licențiat al Facultății de Științe Politice și Administrative – Universitatea din București. Lucrează în Piața Victoriei. Este unul dintre fondatorii Asociației Federeii, organizație neguvernamentală creată de adulți care au trăit în instituțiile de protecție a copilului. În 9 decembrie 2015, la Gallery, în cadrul Galeriei Întâlnirilor, alături de Octavian Perpelea, a citit din viitorul său volum. Pe care încă îl scrie. Și rescrie. Și scrie. Și rescrie…

Galeria Întâlnirilor: Dragă Daniel, cine este Daniel Rucăreanu? De ce nu vorbim încă de scriitorul Daniel Rucăreanu? Ce-l întârzie atât de mult?

Daniel Rucăreanu: În primul rând, trebuie să-ți spun că nici eu nu știu cine este acest individ, Daniel Rucăreanu, care îmi poartă numele, spune că s-a născut în septembrie 1977 la Ploiești, care îmi ia cămășile din șifonier și se duce la serviciu în locul meu, se joacă cu băieții mei, îmi citește cărțile din bibliotecă și îmi cunoaște  nevasta, care a creat o asociație a celor care au crescut în casele de copii comuniste și care vrea să se creeze o comisie de investigare a abuzurilor/violențelor petrecute în aceste abatoare de inocențe. Un plagiator!

Fiindcă nu are rost să vorbim despre așa ceva. Despre lucrurile acestea se vorbește în șoaptă, în gând, în vis. Devenind serios, aș zice că 40 de ani este o vârstă frumoasă pentru un debut.

Galeria Întâlnirilor: Știu că ești interesat de problematica antisemitismului românesc, avangarda literară românească și drepturile copilului. Cum  crezi că sunt prezente în spațiul public cele trei problematici?

Daniel Rucăreanu: Cred că în 2016 au fost destul de prezente. Să mă explic: a. În toamna lui 2016 s-au împlinit 20 de ani de la apariția Jurnalului lui Mihail Sebastian. Cronicile și eseurile despre acest volum au fost atât de numeroase în lunile din urmă, încât n-am avut timp suficient să le citesc pe toate.

b. 2016 a fost anul Dada, iar televiziunile s-au întrecut pe ele, realizând emisiuni și prezentând documentare despre Tristan Tzara și mișcarea lui. Profesorul Ion Pop a fost invitat la o emisiune a lui Mihai Gâdea, iar cu această ocazie  Mugur Ciuvică a cerut permisiunea să citească fragmentele care i-au plăcut mai mult din manifestul dadaiasmului.

c. 2016 poate fi numit, fără să exagerez în vreun fel, anul românesc al drepturilor copilului. Am aflat și noi cât de ușor și de elegant se obțineau performanțele în gimnastica noastră în trecut, ce viață dulce au avut și au copiii în centrele de plasament și ce experimente psiho-sociale interesante au avut loc la Berevoiești, Argeș, timp de 8-9 ani. Dacă despre aceste întâmplări a scris până și domnul Tolontan, înseamnă că tema chiar a fost importantă pentru spațiul public.

Galeria Întâlnirilor: Cât de angajați social ți se par scriitorii noștri contemporani?

Foto: Daniel Rucăreanu

Daniel Rucăreanu: Foarte angajați, în special în luptele sociale din interiorul breslei. Este perspectiva unui cititor de reviste, site-uri și bloguri literare.

Galeria Întâlnirilor: Când te-ai întâlnit cu poezia? Când ai scris prima poezie? Îți amintești ce a inspirat această primă poezie?

Daniel Rucăreanu: Voi răspunde punctual la întrebările tale.

a. Ca toți cei din generația mea, cred, m-am întâlnit cu poezia în grădiniță și în primii ani de școală, când eram (aproape) obligați să memorăm o mulțime de poezii patriotice și tovărășești. Pe atunci, aveam o memorie bună, căci eram pus să recit, la serbări, texte lungi și plicticoase. Dan Deșliu, Veronica Porumbacu, Adrian Păunescu, Zaharia Stancu, Aurel Rău, Ștefan Nenițescu, Victor Eftimiu, Victor Tulbure, Ion Brad ș.a. erau autorii pe care trebuia să-i învăț. Deci, prima întâlnire cu poezia a fost una forțată și formală, care a avut loc în spațiul auster al  școlii. Nu vibram deloc, eram un soi de rață mecanică, când citeam și învățam poezii. Totuși, trebuie spus că mă amuzau versurile Plugușorului și ale Sorcovei, pe care le pregăteam, iarnă de iarnă, împreună cu prietenii mei. Mi-a plăcut să merg la colindat, o fac și acum împreună cu băieții mei și cu colegii lor de școală.

b. A existat un moment care mi-a oferit o altă perspectivă asupra poeziei/literaturii. În 1988 trăiam deja de 3 ani într-un orfelinat, la Bușteni, alături de alte 400 de băieți. În preajma zilei de 1 iunie, din senin, suntem anunțați că vor veni să ne viziteze câțiva scriitori și că ar fi bine să fim foarte cuminți și să punem întrebări. Domnii aceia importanți, scriitorii, veneau să ne citească nouă, căminarilor, nouămaiiștilor (așa ni se zicea în oraș). Îți mărturisesc că eram tare emoționat, fiindcă eu, pe atunci, nu credeam că scriitorii există în carne și oase. Mi se păreau niște vrăjitori. Și au venit, iar printre ei se aflau Marin Sorescu și D.R. Popescu (pe atunci, dacă nu mă înșeală memoria, era președintele USR). Pregătisem și 2 întrebări, la îndemnul educatorului, dar, din cauza emoțiilor, nu le-am mai pus. Am fost fascinat de cei doi, iar literatura/poezia a început să mi se pară o chestie foarte importantă. Această a doua întâlnire cu scriitorii, printre ei aflându-se și un mare poet, cum aveam să aflu mai târziu, a fost specială. De atunci, am început să privesc oarecum diferit poezia.

c. Am scris prima poezie în clasa a V-a, ca temă de casă dată de profesoara de limba română. Era o poezie despre patrie, alcătuită din trei sau patru catrene. Și am mai scris și altele în acel an școlar. Din păcate, nu mai am niciun caiet din acei ani.

Aș mai adăuga ceva. Pe pereții bibliotecii școlii în care învățam și trăiam erau multe desene frumoase, realizate naiv. Unele dintre ele înfățișau chipuri de scriitori. Eminescu și Caragiale erau printre aceștia. Astăzi, clădirea școlii și a casei de copii stă să cadă. Chipurile desenate ale celor doi rezistă miraculos.

Cam astea au fost primele mele întâlniri cu poezia.

Foto: Flori Bălănescu

Galeria Întâlnirilor: Care este scriitorul sau cartea care te-a și te influențează cel mai mult?

Daniel Rucăreanu: Nu există un scriitor care m-a influențat, fiindcă nu a avut la ce să mă influențeze, dar există scriitori pe care i-am citit, încă-i mai citesc, cu mare plăcere. Aproape în fiecare moment al vieții mele am avut câțiva scriitori favoriți. Când trăiam în casa de copii, i-am citit cu pasiune pe Jules Verne, Dumitru Almaș, Alexandru Mitru, Constantin Chiriță, Edmondo de Amicis ș.a. Mai târziu, am avut perioada Elias Canetti, perioada Truman Capote,  etapa Cesare Pavese, momentul Henryk Ibsen, momentul Camil Petrescu etc. Acum, de exemplu, îl citesc cu mare drag pe John Maxwell Coetzee. Dintre scriitorii români, constant în admirația mea au rămas Eminescu, Caragiale, Tudor Arghezi și Liviu Rebreanu. Iar dintre scriitorii străini, îi citesc cu mare plăcere, oricând, pe Shakespeare și pe cei trei mari ruși, Dostoievski, Tolstoi și Cehov.

Galeria Întâlnirilor: În afară de scriitori, ce alți artiști te-au influențat și cum?

Daniel Rucăreanu: De când mă știu, mă uit la filme. Încă le văd ca un copil: trăiesc, iubesc, sufăr  și mor alături de personajele de pe ecran. Iubesc filmele lui Giuseppe Tornatore și Pedro Almodovar.

Galeria Întâlnirilor: Crezi că orașul în care locuiește poate să influențeze perspectiva

unui artist?

Daniel Rucăreanu: Sunt convins de lucrul acesta. Prea mulți scriitori importanți au scris despre asta ca să nu fie adevărat. Cred că fiecare scriitor are Iașiul/Bucureștiul lui. Este valabil pentru orice soi de artist.

Galeria Întâlnirilor: Are poezia un rol terapeutic?

Foto: ANAV

Daniel Rucăreanu: N-aș băga mâna în foc că n-ar fi valabilă o asemenea axiomă. S-ar putea ca și reciproca să fie valabilă: poezia întreține permanenta stare de criză.

Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi prima ta carte și când crezi că o vei răsfoi?

Daniel Rucăreanu: Dacă o voi scrie, cred se va numi Casa/ Casa 9 Mai/ Amintiri din casa viilor/La noi, la 9 Mai. Dumnezeu știe ce va fi, dacă va fi și cum se va numi.

Galeria Întâlnirilor: Ai citit la Galeria Întâlnirilor. Cum te-ai simțit la Galeria Întâlnirilor? Tu ce artiști ai invita? Din ce zonă?

Daniel Rucăreanu: A fost pentru prima dată când am citit în public și am avut emoții mari. Mă gândesc că ar trebui să acordați un spațiu mai consistent cinematografiei românești, singura întâmplare fericită din cultura românească contemporană.