Reprogramare: Artiștii și Africa: Foto-safari în Zambia de Lucian Muntean, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 15 martie 2017, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc reprogramarea călătorie în Zambia – țara expedițiilor safari și a spectaculoasei cascade Victoria. Invitat: Lucian Muntean. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane și face parte din seria Artiștii și Africa.

Republica Zambia este situată în partea central-sudică a Africii, învecinându-se cu Angola, R.D. Congo, Tanzania, Malawi, Mozambic, Zimbabwe, Botswana și Namibia. Este renumită pentru expedițiile safari și cascadele spectaculoase. Zambia este o destinație turistică cu o ofertă variată, turismul fiind una dintre cele mai importante ramuri ale economiei. În această țară există 34 de parcuri naționale și 20 de rezervații naturale unde pot fi admirate o faună diversă și specii rare de păsări.

“Chiar dacă au trecut 8 ani de atunci, încă am numeroase amintiri de acolo, pe care le împărtășesc cu plăcere, dacă am prilejul. Prezentând numeroasele fotografii pe care le păstrez în arhivă, retrăiesc acele câteva zile fabuloase, pe care le-am petrecut la Livingstone, în sudul Zambiei. Aici se află una din cele șapte minuni ale lumii și anume Cascada Victoria, declarată monument din patrimoniu UNESCO. Peisajul este realmente impresionant: fluviul Zambezi are o lățime de 1,7 km în zona cascadei, iar apa cade de la 108 m înălțime, în faliile care formează Riftul Est-African. Măreția acestei cascade am ilustrat-o atât cu imagini din proximitatea căderii de apă, din pădurea luxuriantă, cât și din perspectivă aeriană, cu fotografii din elicopter. Podul Livingstone, din aval de Cascada Victoria, se află la granița Zambiei cu Zimbabwe. În acel loc am făcut o călătorie cu Trenul Royal Livingstone Express, tren de epocă, cu locomotivă cu aburi, construită în 1922.” - Lucian Muntean

Lucian Muntean s-a născut în 10 octombrie 1974, la Sighișoara, unde a lucrat ca pictor ceramist la Artfil SA, în perioada 1994-1995. Absolvent în 2001 al Facultății de Geologie, Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca. Lucrează ca fotojurnalist la  Press One. Din 1997  a lucrat pentru publicații precum Ziua, Ziarul de Cluj, Agerpres, Mediafax, Prosport, Gazeta Sporturilor, Hepta, Adevărul, Forbes, Historia, Dilema veche. Este membru fondator al revistei Modernism.ro.

În prezent activează ca artist vizual, în medii de expresie precum fotografia, pictura și ilustrație de carte, având la activ numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și internaționale; participă la simpozioane de artă contemporană.

Dezbatere: legătura dintre advertising și artă, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 25 ianuarie 2017, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc dezbaterea despre legătura dintre advertising și artă. Invitat: Virgiliu Păcurețu. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Ce legătură există între advertising și artă? Ușurința alăturării celor două fenomene ne-ar putea duce cu gândul la cupluri celebre sau dihonie de tipul Batman vs. Superman, de-contextualizarea si fetișizarea acestora duc inevitabil către suprasimplificări dăunătoare și alăturări contorsionate. Și de aici întrebările și opiniile pro și contra. Un lucru este cert, au existat artiști care au folosit branduri cunoscute pentru a crea opere de artă sau pentru a critica societatea consumeristă în care ne aflăm.

Virgiliu Păcurețu a lucrat între 2000-2011 ca art director în diferite agenții de publicitate, între 2011-2016, freelancer, iar între 2006-2009, a lucrat photo retuching. Din anul 2012 este editor la amalgama.ro.

Reconstituirea Etiopiei de către Aurel Tar, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc reconstituirea călătoriei unui artist vizual în estul Africii, în Etiopia. Invitat: Aurel Tar. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Peste 2000 de km parcurși.  Addis Abeba, canioane nesfârșite, Rift Valley, savana africană din vecinătatea lacului Turkana și bisericile săpate în stâncă de la Lalibela.  Însă cea mai de preț bogăție pe care o poți descoperi în măruntaiele Etiopiei este diversitatea etnică, „națiunile etiopiene”. Reconstituim Etiopia prin lentila aparatului de fotografiat și a picturii artistului Aurel Tar.

Republica Federală Democratică a Etiopiei este un stat fără ieșire la mare situat în Cornul Africii și se învecinează cu Eritreea, Sudanul de Sud, Sudan, Somalia și Djibouti. Este una dintre cele mai interesante destinații creștine, pe care însă foarte puțini credincioși o vizitează. Capitala țării, Addis Abeba este a treia capitală din lume ca altitudine, 2.408 metri. Multă lume crede că pe teritoriul acestei țări s-a născut omenirea. În secolul al IV-lea a luat naștere Biserica Ortodoxă Etiopiană, iar astăzi 37 milioane din populație Etiopiei (51 % din totalul populației) se declară ortodocși, transformând această țară în a doua țară ortodoxă din lume după Rusia.

Născut în 1973 la Sebeș, județul Alba, Aurel Tar a studiat artele vizuale la Universitatea de Arte și Design din Cluj (promoția 1997).  Începând cu anul 2000 este artist vizual activ în București unde a participat la expoziții personale și proiecte de grup, amintim câteva: „EUROPE IN ART”/ HVB Group, MNAC Bucharest, RO (2005); „EST/VEST. 20 - Exit and Transfer Information”, Atelier 030202, București, RO (2009); „Platforma 11”, workshop art, Leipzig, DE; (2011);  „Colouring the Grey”, Năsui Gallery, Special Projects section , 4^th Biennale of Contemporary Art, Artplay Design Centre, Moscova, RU (2011); „Colouring the Grey- State of Mind”, Năsui Gallery, Artists House, Tel Aviv, IL (2011); „Colouring the Grey- State of body”- Năsui Gallery, Biennial Independents, Liverpool, UK (2012); 25 Document, Atelier 030202, București, RO (2012); „Măiastra – The Untold Story of the Romanian Blouse, Galateca Gallery & Romanian Cultural Institute, Deniz Muzesi, Istanbul, TR (2016).

De remarcat ar fi și călătoriile lui de documentare europene dar și destinațiile din afara Europei. Pot fi amintite Kenya, Coreea de Sud, Japonia, Uzbekistan și cea mai recentă, Etiopia cu Addis Abeba, Lalibela, Marele Rift African și spectaculoasa regiune tribală Omo Valley. Aceste destinații documentare mai sus amintite au fost sursă de inspirație pentru Aurel Tar.

Chris Simion-Mercurian citește din 40 de zile, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 11 ianuarie 2017, ora 19, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va avea loc o lectură și o prezentare multimedia a romanului 40 de zile de Chris Simion. Invitată: Chris Simion-Mercurian. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Chris Simion ne propune 40 de zile, un roman-basm. Ne propune un joc al introspecției și al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existențială, cu alergie la minciună și cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te-oprești, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: "încotro?". Cele 40 de zile de reflecție și sinceritate îți dau răspunsul și la final nu mai ai nicio șansă de ezitare... simți exact pe unde s-o iei.

În teatru… Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Este absolventă a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – București (secția teatrologie, în 2000 și secția regie teatru în 2005). Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât și pentru spectatorii care îi prizează poveștile. Printre spectacolele care au consacrat-o amintim Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Dragostea durează 3 ani și altele.

Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele trei fiind best-seller: Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010), În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2016), 40 de zile (2015)

Din  2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2015 devine ambasadorul ”Chris Simion Theater & More”. A fost distinsă cu premiul ”Femeia anului 2015” – Ambasadorul artei românești peste hotare.

Daniel Rucăreanu: „2016 poate fi numit, fără să exagerez în vreun fel, anul românesc al drepturilor copilului.”

Foto: Andrei Păcuraru

Daniel Rucăreanu este din Ploiești și licențiat al Facultății de Științe Politice și Administrative – Universitatea din București. Lucrează în Piața Victoriei. Este unul dintre fondatorii Asociației Federeii, organizație neguvernamentală creată de adulți care au trăit în instituțiile de protecție a copilului. În 9 decembrie 2015, la Gallery, în cadrul Galeriei Întâlnirilor, alături de Octavian Perpelea, a citit din viitorul său volum. Pe care încă îl scrie. Și rescrie. Și scrie. Și rescrie…

Galeria Întâlnirilor: Dragă Daniel, cine este Daniel Rucăreanu? De ce nu vorbim încă de scriitorul Daniel Rucăreanu? Ce-l întârzie atât de mult?

Daniel Rucăreanu: În primul rând, trebuie să-ți spun că nici eu nu știu cine este acest individ, Daniel Rucăreanu, care îmi poartă numele, spune că s-a născut în septembrie 1977 la Ploiești, care îmi ia cămășile din șifonier și se duce la serviciu în locul meu, se joacă cu băieții mei, îmi citește cărțile din bibliotecă și îmi cunoaște  nevasta, care a creat o asociație a celor care au crescut în casele de copii comuniste și care vrea să se creeze o comisie de investigare a abuzurilor/violențelor petrecute în aceste abatoare de inocențe. Un plagiator!

Fiindcă nu are rost să vorbim despre așa ceva. Despre lucrurile acestea se vorbește în șoaptă, în gând, în vis. Devenind serios, aș zice că 40 de ani este o vârstă frumoasă pentru un debut.

Galeria Întâlnirilor: Știu că ești interesat de problematica antisemitismului românesc, avangarda literară românească și drepturile copilului. Cum  crezi că sunt prezente în spațiul public cele trei problematici?

Daniel Rucăreanu: Cred că în 2016 au fost destul de prezente. Să mă explic: a. În toamna lui 2016 s-au împlinit 20 de ani de la apariția Jurnalului lui Mihail Sebastian. Cronicile și eseurile despre acest volum au fost atât de numeroase în lunile din urmă, încât n-am avut timp suficient să le citesc pe toate.

b. 2016 a fost anul Dada, iar televiziunile s-au întrecut pe ele, realizând emisiuni și prezentând documentare despre Tristan Tzara și mișcarea lui. Profesorul Ion Pop a fost invitat la o emisiune a lui Mihai Gâdea, iar cu această ocazie  Mugur Ciuvică a cerut permisiunea să citească fragmentele care i-au plăcut mai mult din manifestul dadaiasmului.

c. 2016 poate fi numit, fără să exagerez în vreun fel, anul românesc al drepturilor copilului. Am aflat și noi cât de ușor și de elegant se obțineau performanțele în gimnastica noastră în trecut, ce viață dulce au avut și au copiii în centrele de plasament și ce experimente psiho-sociale interesante au avut loc la Berevoiești, Argeș, timp de 8-9 ani. Dacă despre aceste întâmplări a scris până și domnul Tolontan, înseamnă că tema chiar a fost importantă pentru spațiul public.

Galeria Întâlnirilor: Cât de angajați social ți se par scriitorii noștri contemporani?

Foto: Daniel Rucăreanu

Daniel Rucăreanu: Foarte angajați, în special în luptele sociale din interiorul breslei. Este perspectiva unui cititor de reviste, site-uri și bloguri literare.

Galeria Întâlnirilor: Când te-ai întâlnit cu poezia? Când ai scris prima poezie? Îți amintești ce a inspirat această primă poezie?

Daniel Rucăreanu: Voi răspunde punctual la întrebările tale.

a. Ca toți cei din generația mea, cred, m-am întâlnit cu poezia în grădiniță și în primii ani de școală, când eram (aproape) obligați să memorăm o mulțime de poezii patriotice și tovărășești. Pe atunci, aveam o memorie bună, căci eram pus să recit, la serbări, texte lungi și plicticoase. Dan Deșliu, Veronica Porumbacu, Adrian Păunescu, Zaharia Stancu, Aurel Rău, Ștefan Nenițescu, Victor Eftimiu, Victor Tulbure, Ion Brad ș.a. erau autorii pe care trebuia să-i învăț. Deci, prima întâlnire cu poezia a fost una forțată și formală, care a avut loc în spațiul auster al  școlii. Nu vibram deloc, eram un soi de rață mecanică, când citeam și învățam poezii. Totuși, trebuie spus că mă amuzau versurile Plugușorului și ale Sorcovei, pe care le pregăteam, iarnă de iarnă, împreună cu prietenii mei. Mi-a plăcut să merg la colindat, o fac și acum împreună cu băieții mei și cu colegii lor de școală.

b. A existat un moment care mi-a oferit o altă perspectivă asupra poeziei/literaturii. În 1988 trăiam deja de 3 ani într-un orfelinat, la Bușteni, alături de alte 400 de băieți. În preajma zilei de 1 iunie, din senin, suntem anunțați că vor veni să ne viziteze câțiva scriitori și că ar fi bine să fim foarte cuminți și să punem întrebări. Domnii aceia importanți, scriitorii, veneau să ne citească nouă, căminarilor, nouămaiiștilor (așa ni se zicea în oraș). Îți mărturisesc că eram tare emoționat, fiindcă eu, pe atunci, nu credeam că scriitorii există în carne și oase. Mi se păreau niște vrăjitori. Și au venit, iar printre ei se aflau Marin Sorescu și D.R. Popescu (pe atunci, dacă nu mă înșeală memoria, era președintele USR). Pregătisem și 2 întrebări, la îndemnul educatorului, dar, din cauza emoțiilor, nu le-am mai pus. Am fost fascinat de cei doi, iar literatura/poezia a început să mi se pară o chestie foarte importantă. Această a doua întâlnire cu scriitorii, printre ei aflându-se și un mare poet, cum aveam să aflu mai târziu, a fost specială. De atunci, am început să privesc oarecum diferit poezia.

c. Am scris prima poezie în clasa a V-a, ca temă de casă dată de profesoara de limba română. Era o poezie despre patrie, alcătuită din trei sau patru catrene. Și am mai scris și altele în acel an școlar. Din păcate, nu mai am niciun caiet din acei ani.

Aș mai adăuga ceva. Pe pereții bibliotecii școlii în care învățam și trăiam erau multe desene frumoase, realizate naiv. Unele dintre ele înfățișau chipuri de scriitori. Eminescu și Caragiale erau printre aceștia. Astăzi, clădirea școlii și a casei de copii stă să cadă. Chipurile desenate ale celor doi rezistă miraculos.

Cam astea au fost primele mele întâlniri cu poezia.

Foto: Flori Bălănescu

Galeria Întâlnirilor: Care este scriitorul sau cartea care te-a și te influențează cel mai mult?

Daniel Rucăreanu: Nu există un scriitor care m-a influențat, fiindcă nu a avut la ce să mă influențeze, dar există scriitori pe care i-am citit, încă-i mai citesc, cu mare plăcere. Aproape în fiecare moment al vieții mele am avut câțiva scriitori favoriți. Când trăiam în casa de copii, i-am citit cu pasiune pe Jules Verne, Dumitru Almaș, Alexandru Mitru, Constantin Chiriță, Edmondo de Amicis ș.a. Mai târziu, am avut perioada Elias Canetti, perioada Truman Capote,  etapa Cesare Pavese, momentul Henryk Ibsen, momentul Camil Petrescu etc. Acum, de exemplu, îl citesc cu mare drag pe John Maxwell Coetzee. Dintre scriitorii români, constant în admirația mea au rămas Eminescu, Caragiale, Tudor Arghezi și Liviu Rebreanu. Iar dintre scriitorii străini, îi citesc cu mare plăcere, oricând, pe Shakespeare și pe cei trei mari ruși, Dostoievski, Tolstoi și Cehov.

Galeria Întâlnirilor: În afară de scriitori, ce alți artiști te-au influențat și cum?

Daniel Rucăreanu: De când mă știu, mă uit la filme. Încă le văd ca un copil: trăiesc, iubesc, sufăr  și mor alături de personajele de pe ecran. Iubesc filmele lui Giuseppe Tornatore și Pedro Almodovar.

Galeria Întâlnirilor: Crezi că orașul în care locuiește poate să influențeze perspectiva

unui artist?

Daniel Rucăreanu: Sunt convins de lucrul acesta. Prea mulți scriitori importanți au scris despre asta ca să nu fie adevărat. Cred că fiecare scriitor are Iașiul/Bucureștiul lui. Este valabil pentru orice soi de artist.

Galeria Întâlnirilor: Are poezia un rol terapeutic?

Foto: ANAV

Daniel Rucăreanu: N-aș băga mâna în foc că n-ar fi valabilă o asemenea axiomă. S-ar putea ca și reciproca să fie valabilă: poezia întreține permanenta stare de criză.

Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi prima ta carte și când crezi că o vei răsfoi?

Daniel Rucăreanu: Dacă o voi scrie, cred se va numi Casa/ Casa 9 Mai/ Amintiri din casa viilor/La noi, la 9 Mai. Dumnezeu știe ce va fi, dacă va fi și cum se va numi.

Galeria Întâlnirilor: Ai citit la Galeria Întâlnirilor. Cum te-ai simțit la Galeria Întâlnirilor? Tu ce artiști ai invita? Din ce zonă?

Daniel Rucăreanu: A fost pentru prima dată când am citit în public și am avut emoții mari. Mă gândesc că ar trebui să acordați un spațiu mai consistent cinematografiei românești, singura întâmplare fericită din cultura românească contemporană.