Andrei Bucureci: „Sunt minţi spălate de muzică, sunt minţi manipulate şi controlate. Controlul mulţimii, adică Crowd Control, se referă la altceva. “

Foto ANAV

Crowd Control înseamnă: Intimidatah sau Andrei Bucureci (voce), Coshmelin sau Cosmin Gabăr (tobe), Răzvănescu sau Răzvan Gabăr (syntetizatoare) şi live Narcis Axinte (Bass) şi Georgiana la voce. Electronic fusion. Am aflat de existenţa lor, i-am căutat pe net, i-am prins şi i-am invitat la Galeria Întâlnirilor fix când doreau să-şi lanseze noul clip - Paradox. Adică în 16 decembrie 2015.

Galeria Întâlnirilor:De ce Crowd Control şi ce vreţi să faceţi cu această trupă?

Andrei Bucureci: Crowd Control a fost iniţial numele unei piese pe care am interpretat-o şi cu un alt proiect de-al nostru. În momentul în care am pornit la drum în această formulă, de trio, ne-am dat seama că piesa aceea ne reprezintă tare mult.

Am fost şi încă avem îndeletniciri de gameri şi este o metafora tare faina a societăţii contemporane. Evadarea în virtual. Trăim într-o  lume în care imaginaţia şi fantezia sunt încă insuficient exploatate în realitate, iar Crowd Control este acel lucru prin care noi ne racordăm la inspiraţie şi la imaginar. O facem într-un mod instinctual şi dăm naştere unor microuniversuri. Credem, sincer, că ce este mai bun este pe drum, va veni.

Cam asta facem cu aceasta trupă şi conceptul nostru de „indie” electro fusion. Noi decidem în ce direcţie experimentăm şi evoluăm.

Galeria Întâlnirilor:Cine compune? Cine scrie versurile? Şi cine e Gică-contra în Crowd

Control?

Andrei Bucureci: În Crowd Control compune toată lumea. Răzvănescu a compus o mare parte din primele noastre trei EP-uri alături de mine şi Coshmelin. Iar acum, de exemplu,

Coshmelin trece printr-o perioadă foarte fructuoasă şi inspirată. A compus deja aproape 7 piese noi şi este de neoprit. Eu scriu versurile şi, iniţial, în perioada 2006-2009, numai asta făceam. Am vrut să colaborez de pe atunci cu colegii mei de trupă, însă doar ca textier şi producător. Pentru că versurile mele nu sunau cum le auzeam eu, am pus mana pe microfon. Restul e istorie.Nu exista Gică-contra în Crowd Control. Aparent ar putea să facă fraţii (Coshmelin şi Razvanescu sunt fraţi - nr) o coaliţie împotriva mea, însă întotdeauna ajungem pe aceeaşi frecvenţă. Poate că am vorbit eu, după părerea lor, prea mult despre Colectiv şi despre faptul că  ultimul nostru EP a fost No.1 în iTunes Alternative Releases. Dar până la urma acţiunile vorbesc mai bine decât cuvintele şi avem norocul că avem vreo 25 de piese, deci nu mai este nevoie de nici un discurs între ele. Lăsăm muzica să vorbească!

Galeria Întâlnirilor:Cât de zbuciumată este viaţa într-o trupă? Cât de des vă certaţi şi pe ce subiecte?

Andrei Bucureci: Viaţa în Crowd Control nu este zbuciumată. Noi ne ştim de mult timp, de peste 10 ani şi aspecte de genul ăsta ne ajută să nu ajungem prea des în conflict. Nu zic că nu se întâmplă niciodată. Eu, uneori, nu am răbdare cu anumite procese de creaţie, sau băieţilor nu le place că întârzii la repetiţii. În cel mai rău caz să zicem că se acumulează ceva frustrări dacă nu apucăm să repetăm o lună întreagă. Mi se pare că trebuie să învăţ piesele încă o dată. Dar norocul este de partea noastră şi chiar ne vedem din ce în ce mai des. De aici şi flow-ul fluvial de compoziţie al lui Coshmelin.

Galeria Întâlnirilor:Care este primul lucru pe care îl faceţi atunci când va simţiţi inspiraţi?

Andrei Bucureci: Scriem. Suntem nişte scriitori, ce mai! Eu pun jos versurile, fie pe hârtie, fie într-un document digital. Fraţii la fel. Înregistrează un riff, se joacă cu beaturile sau instrumentele virtuale. Inspiraţia vine când nici nu te aştepţi. Nu foarte des, dar uneori mă trezesc şi la trei dimineaţa pentru că nu mă lasă în pace vreo rimă.

Deci suntem genul care, când se dă drumul la robinet, încercăm să facem ceva. Să dăm REC!

Galeria Întâlnirilor:Ce crezi că vă diferenţiază de restul trupelor din România care activează în zona electro fusion?

Andrei Bucureci: Sincer, nu cred că mai cântă cineva electro-fusion în România. Nu este un stil trendy. Muzicienilor, producătorilor şi compozitorilor în general, atât aici în ţară, dar şi în afară, le place ca o trupă să sune într-un anumit fel, într-un anumit gen. Alternative rock, indie, punk, jazz, house, tehno, reggae sau hip-hop. Dacă le faci pe toate, nu e ok. În cazul trupei noastre, nu există graniţă dintre aceste genuri şi ne place să fim versatili. Eu pendulez între cântat şi spoken-word, iar colegii mei combină instrumente digitale şi virtuale cu clapele şi corzile care ţin de electro-acustic.

Ce ne diferenţiază cu adevărat este că nu simţim nevoia să fim într-un anumit fel. Să fim percepuţi drept trupa aceea care are nu ştiu ce calităţi. Putem cânta într-o galerie şi ne putem adapta şi la sunetul de pe scena unui festival mare. Sincer, nu cred că am da-o rău nici pe un stadion şi o vom demonstra când va apărea oportunitatea. Noi nu vrem să urmăm o formulă şi asta se vede în compoziţiile noastre şi în reproşul constant că  nu există nu ştiu ce refren sau că  sunt prea psihedelice nu ştiu ce pasaje. Cântăm live, eu îi zic performance, pentru că nu iese niciodată la fel şi asta este o calitate.

Galeria Întâlnirilor: Care este trupa reper pentru voi, cei de la Crowd Control? Şi ce trupă, artist vizual, scriitor v-a influenţat cel mai puternic?

Andrei Bucureci: Nu avem o trupă reper. Când ne-a preluat unul din cele câteva radio-uri din afară pe care sunt piesele noastre am „făcut un compromis” şi am pus pe lista trei trupe: Happy Mondays, New Order şi Underworld. Sunt cumva trei trupe britanice care au tot rezonat cu noi de câteva decenii, deci este imposibil să le ignorăm aportul în creativitatea noastră sub-conştientă.

Eu ascult şi mult hardcore punk, iar trupa mea favorită este Bad Brains care face puntea între acest stil şi reggae-dub, dar noi ca trio nu suntem influenţaţi vizibil de aceasta. Răzvănescu are toate albumele Jamiroquai originale, deci şi asta spune ceva, iar idolul lui Coshmelin este Flea de la Red Hot Chili Peppers şi Atoms For Peace, deci sigur şi de acolo vine cumva o undă de inspiraţie creativă.

Eu devorez literatură şi cinematografie science-fiction şi îmi plac mult J. G. Ballard şi Philip K. Dick şi, evident, ecranizările poveştilor sau romanelor lor. Răzvănescu este fan al romanelor fantasy de autori precum George R. R. Martin şi J. R. R. Tolkien, în timp ce Coshmelin este asistent social şi citeşte cărţi de specialitate şi psihologie.

Galeria Întâlnirilor: Unde în România v-a plăcut să concertaţi şi unde v-ar plăcea să ajungeţi? Dar în străinătate?

Andrei Bucureci: Noi ne simţim bine pe scenă. Deci în toate ieşirile noastre din Bucureşti am savurat la maxim cântările. Am avut performance-uri în oraşul nostru natal, Râmnicu-Vâlcea, la Sibiu, Cluj şi la Iaşi. Este foarte posibil să ne întoarcem la Sibiu în vară şi să ajungem şi la Timişoara unde cred că ne vom distra cu siguranţă. Toate performance-urile noastre de până acum au fost deosebite şi sunt amintiri preţioase nu doar cântări bifate de dragul artei.

Cât despre străinătate, acolo nu se ajunge cu una cu două. Sunt foarte, foarte puţine trupe româneşti care reuşesc să ajungă acolo şi o fac în anumite condiţii. Fie că  sunt super independente şi cântă în locuri foarte alternative, nu neapărat cluburi cu scene, fie că  merg acolo în deschiderea unei trupe mari şi sunt warm-up-ul. Nu ştiu dacă să consider o cântare în străinătate un concert pentru românii din diasporă. Adică da, teoretic este tot un live, însă dacă te adresezi tot etniei tale în altă ţară nu e acelaşi lucru, sunt aceleaşi canale accesibile lor pe care le folosim şi aici.

De asta mă refer că nu este ceva simplu. Canalele de promovare muzicală din afară sunt mult mai pretenţioase şi mai mult de atât, chiar costă. Nu promovează doar pe baza exotismului o trupă. Sunt prea puţine care fac asta. De asta despre albumele şi concertele trupelor româneşti care cântă în afară nu se ajunge să se scrie recenzii. Un caz foarte izolat, chiar tragic, este Goodbye To Gravity, care, în urma tragedie, a ajuns pe toate platformele posibile. Este incredibil de trist ce s-a întâmplat.

Revenind la întrebarea ta, da, ne atrage ideea să cântăm în alte ţări, cred că  ni s-ar potrivi multe ţări europene, Germania, Franţa, Italia, Spania, Cehia, poate chiar şi Anglia. Asta în ciuda faptului că un manager englez ne-a spus că nu avem ce căuta pe piaţa britanică. (râde) Cu un manager nu se face primăvară, dar el se referea la faptul că acolo competiţia este la un alt nivel. Mi se pare că la noi este o joacă de copii în comparaţie cu apele infestate de rechini din afară. Ştiu asta din numeroase discuţii cu artiştii din afară. Dacă nu faci ceva de calitate premium nu cred că poţi ajunge nici măcar la urechile undergroundului de afară.

Galeria Întâlnirilor: Ce ar trebui să se întâmple în 2016 ca să-l consideraţi un an bun?

Andrei Bucureci: Să lansăm şi să promovăm Loud Blood Youth, noul nostru album. Lucru care este pe cale de a se întâmpla. Deci se anunţă un an bun.

Galeria Întâlnirilor: Cum sunteţi receptaţi de piaţa muzicală din România şi de ce nu vă auzim la radio mai des?

Andrei Bucureci: Pai nu ştiu ce radio asculţi (râde). Noi suntem acum pe frecvenţe cu noul

Foto ANAV

nostru single Devil. Pe Radio7, de exemplu. Vechile noastre single-uri au fost difuzate la Guerrilla, suntem difuzaţi la Tananana şi am fost şi la Activ Efem. Clipurile noastre au fost difuzate şi la TV pe 1 Music Channel. Am ajuns chiar şi în studiourile TVR şi am filmat o piesa live pentru Garantat 100%. Suntem prezenţi la radiourile on-line precum eclecticfm, Baraka, Radio Trib, Nicecream, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM şi radio Cooperativa Urbana. Asta pe lângă radiourile din afară care ne-au difuzat: KaneFM din Londra, Koelncampus din Germania şi Austria, Curved Radio din Sydney şi Palco Principal din Brazilia. La nivel de promovare să ştii că am apărut pe aproape toate platformele de promovare muzicală: Sunete, VICE România, Dilema Veche, Revista TIMPUL, Chill Bill, Metropotam, Feeder.ro, Cooperativa Urbană, Stereobeasts, Muzaholic, Muzici şi faze, Alternativ, Maximum Rock, Cultartes, Boing Bum Chak, Agerpres, Liternet, Mixtopia şi Electronic Music Wales din afară. Ca să îţi faci o idee cum suntem “receptaţi” uite câteva citate:

“A good example of musical evolution, of understanding of a musical context, of patience în pursuit of a purpose, of transposing desires în tangible achievements. Future sound of Romanian spoken word!” Mihai Dinu of eclecticfm, Radio Guerrilla & RFI on Crowd Control’s single Brixton Riot

“The fingers from one hand would be too many to count the Romanian bands that have stand out în 2014. Crowd Control is one of them and they begin 2015 with a fresh new video. Andrei’s voice is surprisingly melodic and the arrangements are hinting towards synth flavored indie.” Mihai Tita of Sunete, FHM, Chill Bill, GQ & Playboy

“Fierbinteanu’s radio edit to Disney Puritains is just as superb as the song itself. This version not only gives Andrei Bucureci’s voice the necessary space to a clearer perspective on his vocal qualities but it also gives a subtle and essential counterpoint to the energy of the band. The score is set high now, so we must wait for the glorious giant step the next album promises and for the controlling of the crowd. A bigger and bigger crowd!” Alex Bratianu of Boing Boom Chak on Crowd Control’s collaborative single Disney Puritains

Foto ANAV

“What remains after this EP (LOADING PLEASE), after all the technology has given its last breath, after the last piece of RAM has evaporated? It’s simple: a feeling that yes, it is possible în this country as well. All that remains is the most important: an acute need for more. And fast!” Catalin Mesaru of Stereo Beasts

“Every time I listen to Crowd Control I feel like making something better with my life. Be more socially active. Protest against homophobia, racism, meat consumption, corruption în a Third World country, Women’s Rights, teachers’ salaries, doctors’ salaries, working peoples wages and atomic energy. But then the song ends and I come back to my dull observer life. If you like this song and vote for it we might see a flashmob about high prices within festivals.” Marius Ghent of Vice Romania

Galeria Întâlnirilor: Care mediu este important acum pentru diseminarea muzicii? Presa scrisa, TV, radio FM, internet?

Andrei Bucureci: Daca ar fi să credem ce spun cercetătorii britanici – TOATE. Orice promovare este promovare. Diseminarea este altceva. Eu am ajuns la concluzia că nu există critică muzicală în România, deci nu ştiu dacă este cineva care să disece ceva.

Galeria Întâlnirilor: De unde se poate cumpăra muzica Crowd Control? Şi cât costă? Unde veţi concerta în perioada următoare?

Andrei Bucureci: Muzica noastră se poate cumpăra on-line. Nu facem cd-uri pentru că avem principii solide ecologice. Ne găsiţi pe iTunes, Beatport, Amazon etc, dar cel mai ieftini suntem pe Bandcamp. Căutaţi şi veţi vedea de ce! Avem confirmat un singur festival vara aceasta, Airfield de la Sibiu şi încă punem la punct în mini-turneu de promovare a ultimul nostru album, Loud Blood Youth.

Galeria Întâlnirilor: Ce rol mai are muzica în zilele noastre?

Andrei Bucureci: Chiar am citit de curând o carte despre filosofia muzicii şi atingea fain punctul asta. Concluzia este că are exact acelaşi rol pe care îl are de milenii. De a ne stimula imaginaţia şi de ne purta în călătorii deosebite de autocunoaştere. Da, practic muzica ne face să fim mai buni. Ce aş adăuga eu, mai ales electro-fusionul Crowd Control!

Galeria Întâlnirilor: Muzica manipulează sau controlează minţile noastre?

Andrei Bucureci: Eu zic că are şi aceste calităţi. Dar contează şi ce fel de minţi. Sunt minţi

Foto ANAV

spălate de muzică, sunt minţi manipulate şi controlate. Controlul mulţimii, adică Crowd Control, se referă la altceva. La o comandă din anumite jocuri multi-player prin care se face un fel de curăţare a jucătorilor şi rămân în competiţie doar cei mai buni. Noi ne „cernem” publicul şi fanii.

Galeria Întâlnirilor: Cum a fost concertul la Galeria Întâlnirilor? Ce alte trupe ar trebui să invităm la Galerie?

Andrei Bucureci: Nouă ne-a plăcut mult la galerie. În ciuda unui sunet diferit de un live în mod normal, energia a fost ce trebuie. Sunt nenumărate trupe care ar suna bine în acel context. Daca ar fi să numesc două: Omlette şi Plurabelle, de exemplu. Eu i-am mai văzut în contexte intime, similare, şi au sunat tare bine!

Galeria Întâlnirilor: Mulţumesc

Artistul vizual Sorin Neamțu expune la Bratislava

În perioada 29 aprilie – 10 iunie 2016, artistul Sorin Neamțu va expune obiect, fotografie și pictură la Galeria AMT_project din Bratislava, o galerie de artă contemporană al cărei program curent se concentrează pe relația dintre tinerii artiști și generația celor care și-au început activitatea în anii '70. Expoziția intitulată ’’The Subjects. Edges and Bounds’’ va include o serie de lucrări realizate în perioada 2015 – 2016 și poate vizitată de marți până vineri, între orele 15.00 și 19.00.

’’Dacă e vorba de pictură, mă interesează ce se întâmplă în cadrul fix, delimitat, al ei. Nu mă interesează să ies din el, ci să stau acolo. Să caut forme noi, vocabular, care să mă surprindă, să mă scoată din habitusul natural - al lenei - și să mă provoace. Pictura pe care o fac are în acest sens o natură performativă (jazz) - gestul curent e generat spontan de gestul anterior. Dacă, spre exemplu, am deja o pată, ceea ce urmează după ea e încă o pată sau o linie, care ascultă de prima. Forma de la care plec e cvazi-aleatorie, sau, dacă nu e aleatorie, e ceva: o imagine, un subiect care trebuie negat, ascuns, fiindcă pesemne m-a dezamăgit deja’’, spune Sorin Neamțu.

Născut în 1977, Sorin Neamțu a fost întotdeauna tentat de obiect. Obiecte care există, care trebuie pictate pentru a fi înțelese. Nu în geometria lor, ci in calitatea lor senzorială. Obiecte care conțin pictorul, obiecte peisaj. Apoi, obiecte inventate, atent construite într-o estetică austeră, pentru a fi interogativ puse apoi, în relație cu corpul performerului pentru a recupera o stare metamorfotică dinaintea execuției lor. O stare a relației indecise între obiect și mediu sau între obiect/public/autor/utilizator.

În 2012, împreună cu Tiberiu Aldemann, Sorin Neamțu a înființat Galeria :BARIL, un spațiu

experimental de artă care se află în Fabrica de Pensule Cluj și care reprezintă artiștii Sasha Auerbakh, Arantxa Etcheverria, Constantin Flondor, Mihai Iepure-Gorski, kinema ikon, Maxim Liulca și Bogdan Vlăduță. Începând cu 2016, Galeria :BARIL, alături de Fundația Culturală Intact, Asociația Bazis, Asociația Baril, Asociația Sabot și Asociația Artiștilor este co-fondator al Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule.

Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP) a fost înființată în ianuarie 2016 și are în componența sa atât galerii care au pus, în 2009, bazele spațiului de artă contemporană Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, cât și asociații care s-au alăturat pe parcurs acestui spațiu de creație. Scopul FGAFP este de a asigura o mai bună reprezentare locală, națională și internațională a proiectelor generate de comunitatea artiștilor plastici din Fabrica de Pensule.

Organizația își dorește continuarea programului cultural al Fabricii de Pensule și speră să ofere artiștilor și asociațiilor clujene de artă contextul potrivit pentru dezvoltarea unor proiecte mai ample, cu adevărat reprezentative pentru sectorul artelor vizuale. De asemenea, FGAFP își propune să devină un partener-cheie în proiectele strategice ale orașului.         

Site: www.fabricadepensule.org

Pagină de Facebook: www.facebook.com/fabricadepensulethevisualartsdivision

ROMANIAN BUILDING AWARDS -Premiile Naționale pentru Spațiul Construi

Romanian Building Award - Premiile Naționale pentru Spațiul Construit –  este un proiect ambițios care pornește la drum cu gândul la necesitatea edificării unei culturi a calității spațiului construit în România.

Proiectul, având ca inițiatori și organizatori Ordinul Arhitecților din România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii și Asociația Pro Event, își propune să identifice și să promoveze cele mai valoroase proiecte construite recent în România, proiecte care au potențialul de a deveni parte a patrimoniului național.

Aflat la prima editie, Romanian Building Awards are ambiția să devină cel mai mare eveniment de recunoaștere a excelenței în proiectarea și execuția spațiului construit din România. Proiectele vor fi evaluate nu numai din punct de vedere estetic și tehnic, dar mai ales din perspectiva impactului social, cultural, economic pe care îl au asupra publicului larg.

”Am convingerea că trebuie să contribuim prin diferite mijloace la creșterea culturii construirii în România. Recunoașterea valorilor recente, ale prezentului și premierea lor este unul dintre acestea. Prin organizarea Romanian Building Awards, vrem să construim o tradiție din a celebra această componentă fundamentală a vieții noastre, spațiul construit”, a declarat Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România. 

La Romanian Building Awards sunt invitate să participe proiectele finalizate în ultimii 2 ani.

”RBA este unul din cele mai potrivite proiecte ale momentuluicare pot provoca schimbarea”

Romanian Building Awards își propune, de asemenea, să aducă la un nivel superior colaborarea dintre creatorii de proiecte, reprezentanții industriei de profil și beneficiari.

În acest sens, Cristian Romeo ERBAŞU, preşedinte al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, crede că ”Este nevoie ca sectorul construcţiilor să îşi recapete forţa şi imaginea de motor al economiei şi de resursă de sustenabilitate socială. Pentru aceasta, cele mai reprezentative realizări din domeniu trebuie să fie făcute cunoscute tuturor. De aceea, considerăm că Romanian Building Awards - RBA este unul din cele mai potrivite proiecte de comunicare ale momentului care pot provoca schimbarea.”

Board-ul Romanian Building Awards

Romanian Building Awards va fi supervizat de un Board, format din personalități ale mediului academic, cultural și antreprenorial din România, care va ține ridicate standardele de participare și jurizare pentru proiectele care vor fi înscrise pentru a primi Premiile Naționale pentru Spațiul Construit.

Prima întâlnire de lucru a membrilor Board-ului RBA a avut loc luni, 25 aprilie. Membrii Board-ului au discutat despre conceptul acestui proiect, modul de organizare a programului, categoriile de premii, jurizare.

Componența Board-ului Romanian Building Awards este următoarea:

• ·        Arh. Șerban ȚIGĂNAȘ, președintele Ordinului Arhitecților din România;
• ·        Prof. dr. arh. Marian MOICEANU, Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București;
• ·        Marian POPA, Manager al Deutsche Bank Global Technology;
• ·        Dan PASCARIU, președintele Consiliului de Administrație UniCredit Bank Romania;
• ·        Prof.dr. Vintilă MIHĂILESCU, antropolog, director al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA;
• ·        Victor NEUMANN, istoric și flozof al culturii, profesor la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara;
• ·        Ioana CIOLACU, arhitect, fashion designer; arh. Bruno ANDREȘOIU, director general IGLOO;
• ·        Nicolas TRIBOI, peisagist, născut în Franța;
• ·        Dr. ing. Cristian Romeo ERBAȘU, președinte Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC);
• ·        Prof.dr. Sorin CÎMPEANU, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, președinte al Consiliului Național al Rectorilor.
• ·        Florin MINDIRIGIU, președinte Asociația Pro Event, cu o experiență de 20 de ani în dezvoltarea de evenimente de amploare în arhitectură și construcții.

Cele mai importante evenimente din calendarul de desfășurare a Romanian Building Awards sunt: 30 mai – lansarea; 30 mai-30 septembrie – perioada de înscriere a proiectelor, 13 iunie – Conferința inspirațională internațională NEW CITIES; 31 octombrie – Gala RBA; conferințe teritoriale (Iași, Cluj Napoca, Timișoara).

Romanian Building Awards (RBA) completează seria conferințelor internaționale de arhitectură LAUD, INGLASS, RIFF și GIS, consacrată ca o platformă pentru promovarea excelenței, reunind mari personalități, lideri ai spațiului construit, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor, figuri proeminente din sectorul artei și al culturii.

În ultimii șase ani, Asociația Culturală ProEvent a organizat conferințe dedicate arhitecturii și patrimoniului la care au participat peste 5.500 de arhitecți din 30 de țări. 

Artistul clujean Zsolt Berszán expune în cadrul Gallery Weekend Berlin

Vineri, 29 aprilie, la Galeria Anaid Art din Berlin va avea loc vernisajul expoziției personale a artistului Zsolt Berszán intitulată ’’Dissecting the Unknown’’. Deschisă în cadrul Gallery Weekend Berlin, expoziția include 25 de lucrări, realizate în perioada 2015-2016.

’’Lucrările mele sunt în general negre. Am renunțat la culori, iar negrul a adus cu sine materiale simple: placă metalică, silicon negru, spumă poliuretană, bitum, adeziv negru, beton prin care reușesc să descopăr direcții noi ale materialității, deoarece totul se reduce la materie în lipsa culorilor. Pentru mine totul se leagă de cunoaștere. Îmi închipui acest demers al meu ca pe o amibă, care nu are o formă concretă, deoarece se află în mișcare continuă prin care își modifică forma, iar eu încerc să cartografiez, să formulez, să forțez, să perforez, să rup și să frământ această formă necunoscută. Lumea despre care vorbesc este lumea mea subiectivă, dar prin lucrările mele se arată întotdeauna câte o nouă parte din ea’’, explică Zsolt Berszán

’’Arta lui Zsolt Berszán este o explorare a celor mai ascunse fantezii ale violenţei şi distrugerii. Lucrările sale din seria Dissecting the Unknown continuă cercetările întreprinse în proiectele Residumm (2014) şi  ABlackJECTION (2013), în care artistul este preocupat de redarea abjectului şi a stării de descompunere. Lucrările lui Zsolt Berszán vorbesc despre repulsie şi fascinaţie, în același timp, despre forme ce se află la granițe dintre halucinaţie şi obsesie, în care identitatea şi ordinea au fost perturbate. Tema dublului si a metamorfozelor, a caracterelor atrofiate sunt toate reprezentări ale abjectului. Creaţia lui Berszán se află la graniţa fină dintre reprezentarea identităţii şi disoluţiei acesteia. Este încercarea de a reprezenta ne-simbolizabilul. Dinamica separării şi obiectul tranziţional sunt prezentate sub forma unor părţi de corpuri îngheţate, a unor cadavre în descompunere, care nu sunt nici subiect, nici obiect. Este reprezentarea în cele mai mici detalii a fluidelor ce reprezintă elemente greu de menționat, ce se află în afara ordinii simbolice a civilizaţiei şi care perturbă regulile sociale, încercând să înfrunte o experienţă traumatică. Trauma este cea care evocă atât veneraţia, cât şi teroarea, este cea care copleşeşte ego-ul şi rezistă transformării în sine’’, spune curatorul Diana Dochia.

Creaţia artistică şi expoziţională a lui Zsolt Berszán, absolvent al Universităţii de Artă şi Design Cluj–Napoca, se întinde deja pe un deceniu, timp în care artistul a fost prezent atât în galeriile şi muzeele din România, cât şi în galeriile şi muzeele din străinătate. Una dintre cele mai ample şi importante expoziţii personale în străinătate a fost cea din 2010 „Genesis Project” la MODEM – Centrul de Artă Modernă şi Contemporană din Debrecen, Ungaria. O altă expoziţie monografică intitulată „Decomposition” a avut loc ca eveniment colateral al Bienalei de Arhitectură în 2014 la Veneţia, în spațiul expozițional al Asociației Regale de Canotaj din Veneția (Reale Società Canottieri Bucintoro), în foștile hale de depozitare a sării (Emporio dei Sali). A participat, de asemenea, la expoziţia de grup din 2012 „Călători Europeni – arta clujeană contemporană” organizată de Műcsarnok - Muzeul de Artă Contemporană din Budapesta.

Fondator al spațiului de artă contemporană BAZIS din 2009, membru și susținător activ al comunității artistice din Fabrica de Pensule, a contribuit anul acesta la înființarea Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule.  

Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP) a fost înființată în ianuarie 2016 și are în componența sa atât galerii care au pus, în 2009, bazele spațiului de artă contemporană Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, cât și asociații care s-au alăturat pe parcurs acestui spațiu de creație. Membri fondatori ai Federației sunt Fundația Culturală Intact, Asociația Bazis, Asociația Baril, Asociația Sabot și Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule. Scopul FGAFP este de a asigura o mai bună reprezentare locală, națională și internațională a proiectelor generate de comunitatea artiștilor plastici din Fabrica de Pensule.

Organizația își dorește continuarea programului cultural al Fabricii de Pensule și speră să ofere artiștilor și asociațiilor clujene de artă contextul potrivit pentru dezvoltarea unor proiecte mai ample, cu adevărat reprezentative pentru sectorul artelor vizuale. De asemenea, FGAFP își propune să devină un partener-cheie în proiectele strategice ale orașului.        

Site: www.fabricadepensule.org

Pagină de Facebook: www.facebook.com/fabricadepensulethevisualartsdivision

„Luna Oedip la Londra” - o sărbătoare a muzicii de operă enesciene

Între 4 mai şi 8 iunie 2016, Institutul Cultural Român din Londra organizează, într-un foarte onorant parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, „Luna Oedip la Londra” - un amplu program menit să celebreze capodopera enesciană prin evenimente muzicale, expoziții, conferințe și proiecții speciale, având ca protagoniști mari vedete ale scenei de operă, muzicologi de anvergură internațională, dar și artiști de prim rang fascinați de muzica lui Enescu.

Programul este construit în jurul premierei absolute a operei „Oedip” în Marea Britanie - care va avea loc în 23 mai la Opera Regală - și se va derula atât pe celebra scenă muzicală de la Covent Garden, cât și la Institutul Cultural Român. Evenimentele îi vor avea ca protagoniști pe regizoarea Valentina Carrasco, mezzo-soprana Sarah Connolly, compozitorul Dan Dediu, soprana Lauren Fagan, Kasper Holten, directorul muzical al Operei Regale, dirijorul Leo Hussain, regizorul Àlex Ollé, bas-baritonul Johan Reuter, basul Sir John Tomlinson, soprana Rodica Vică şi baritonul Iuri Iurciuc. În program mai figurează numele muzicologului Cristina Andrei, directoarea Muzeului Naţional „George Enescu” din București, ale pianiștilor Diana Ionescu și Christopher Willis și al fotografului Cornel Brad.

Programul este realizat de către Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

„Luna Oedip” în capitala britanică este un program similar „Lunii Enescu la Londra”, desfășurată în primăvara anului 2015 cu ocazia premierei „Simfoniei a III-a” de George Enescu la Royal Festival Hall, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta actualului director artistic al Festivalului „Enescu”, dirijorul Vladimir Jurowski.

                       

Evenimentele „Lunii Oedip la Lo

„Luna Oedip” va debuta, în data de 4 mai, cu evenimentul „În profunzime: Oedip”, care va avea loc în sala Clore Studio a Operei Regale. Regizorii Àlex Ollé şi Valentina Carrasco, dirijorul Leo Hussain și compozitorul Dan Dediu vor discuta despre complexitatea și originalitatea viziunii enesciene asupra muzicii de operă, dar și despre travaliul artistic pe care îl presupune transformarea unei compoziții tulburătoare într-un spectacol total. Basul Sir John Tomlinson, mezzo-soprana Sarah Connolly, bas-baritonul Johan Reuter, titularii rolurilor principale în producția de la Covent Garden, se vor referi la provocările muzicale și actoricești pe care le implică interpretarea partiturilor enesciene, oferind, spre ilustrare, câteva fragmente expresive din spectacol.

Joi, 5 mai, la sediul ICR Londra va avea loc evenimentul „Enescu pentru voce”, care va pune în evidență componenta vocală a creației enesciene, găzduit de sala de concerte camerale a Institutului, ce poartă numele marelui compozitor. Bas-baritonul Johan Reuter, starul actualei producții, Kasper Holten, directorul muzical al Operei Regale Covent Garden, Leo Hussain, dirijorul spectacolului, și compozitorul Dan Dediu vor examina contribuțiile marelui muzician la arta vocală și caracterul inovator al partiturii lui „Oedip”. Pe lângă Johan Reuter, vor evolua sopranele Rodica Vică și Lauren Fagan și baritonul Iuri Iurciuc, acompaniați la pian de către Diana Ionescu și Christopher Willis.

Cu această ocazie, va fi vernisată expoziția de fotografie pregătită de Muzeul Naţional „George Enescu” din București, „Oedip: o istorie vizuală”, care urmărește destinul sinuos al extraordinarei opere, începând cu lunga sa gestație și debutul parizian, bine primit de public și de critică, trecând prin relativul con de umbră occidental din perioada postbelică, până la redescoperirea entuziastă din ultimii ani. O versiune a acestei expoziții va fi prezentată şi la Opera Regală, cu prilejul evenimentului „În profunzime: Oedip”.

De-a lungul întregului program, tot la sediul ICR Londra, va fi accesibilă publicului expoziția lui Cornel Brad „Interludii în cheie fotografică”, cuprinzând o serie de instantanee fascinante din activitatea câtorva dintre cei mai mari muzicieni contemporani, surprinse în culisele ediției 2013 a Festivalului „Enescu” de la București.

             

Programul va culmina, în 23 mai, cu premiera lui „Oedip” la Opera Regală Covent Garden, una dintre cele mai importante scene muzicale ale lumii. Spectacolul a fost produs în anul 2011 pentru Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, în concepţia dramatică a regizorilor Àlex Ollé şi Valentina Carrasco, doi dintre membrii vizionarului grup de creație La Fura dels Baus din Barcelona. Montarea îl are în rolul principal pe starul danez Johan Reuter, al cărui nume încununează o distribuție de zile mari ce îi mai include pe John Tomlinson, Sarah Connolly și Sophie Bevan. După stagiunea londoneză, care se va încheia în 8 iunie, actualul „Oedip” va fi prezentat, în toamnă, la Opéra National de Paris.

Institutul Cultural Român va sprijini și realizarea unui film de prezentare a producției „Oedip” și a marelui său compozitor, care va avea o difuzare de masă și va rămâne mai multă vreme pe platformele de promovare ale Operei Regale.

De asemenea, reamintim că, ediţia din 2017 a Festivalului Internațional “George Enescu” se va deschide, în premieră extraordinară, cu o versiune concertantă a operei “Oedip” în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, actualul Director artistic al Festivalului. Pentru a face muzica lui Enescu cât mai cunoscută, cel puţin 20 de lucrări ale marelui compozitor sunt cuprinse, ediţie de ediţie, în programul acestuia.

Daniel Nica: „Corporatismul … este un sistem mai birocratizat decât statul, mai ierarhizat decât Biserica şi mai greu de oprit decât acceleraţia gravitaţională.”

Foto ANAV

În 18 noiembrie 2015, în cadrul Galeriei Întâlnirilor, la Gallery a avut  loc dezbaterea „La ce bun să protestezi?”. Invitat a fost Daniel Nica, doctor în filosofie şi cadru didactic asociat la Facultatea de filosofie, Universitatea din Bucureşti. Am discutat despre revoltă, nonconformism şi posibilitatea de a schimba lumea. Dezbaterea a avut ca referinţă în primul rând eseul de filozofie intitulat „Pastila roşie" - eseu despre moralitate şi fericire scris de Daniel Nica şi care a apărut la editura Trei. Trecuseră 19 zile de la accidentul din clubul Colectiv şi 14 zile de când oamenii au ieşit în stradă să protesteze.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Daniel, după întâlnirea noastră de la Galeria Întâlnirilor am rămas cu întrebarea - La ce bun să protestăm? încă deschisă - mai ales în contextul social de acum.

Daniel Nica: E bine că întrebarea e încă deschisă. Pentru mine, ca filosof, asta arată că a fost o discuţie bună. Filosofia nu dă soluţii definite; ci revine asupra aceloraşi întrebări şi răspunsuri, cu alte nuanţe, alte temeiuri şi cu alte orizonturi... Acum, dacă mă întrebi repede „La ce bun să protestăm?”, primul răspuns care-mi vine în minte e că protestăm pentru a rămâne liberi. Orice om luptă pentru fărâma de libertate pe care o are. Libertatea nu e vreo condiţie absolută spre care ne îndreptăm triumfători; e mai degrabă o pulbere fină care e gata să ne scape printre degete. De-asta e nevoie de multă luciditate şi de un exerciţiu continuu, pentru a nu o pierde. Omul care a pierdut şi ultimul fir din această pulbere e un sclav. Iar sclavia modernă este mult mai parşivă decât aia clasică. În vechime, te trezeai sclav peste noapte, fie că erai cotropit sau că pierdeai o bătălie. Azi nu mai e aşa. Acum asistăm la un proces mult mai subtil şi mai îndelungat prin care, în numele unor promisiuni înşelătoare, devenim tot mai încătuşaţi şi tot mai bucuroşi de lanţuri. Azi ţi se ascultă telefoanele, mâine vei fi monitorizat cum vorbeşti şi cum gândeşti, iar poimâine te trezeşti în 1984 al lui Orwell. Toate astea în numele siguranţei, al confortului şi al prosperităţii. Uite-aşa se pierde libertatea... Bine, acum sunt şi unele evenimente ce ţin de o dinamică mai nefastă a istoriei şi pe care e greu să le schimbi. În unele cazuri, nu poţi să te pui de-a curmezişul unei fatalităţi şi să menţii intactă o ordine firească a lucrurilor...

Galeria Întâlnirilor: La ce te referi, dă un exemplu?

Daniel Nica: Mă gândesc, de pildă, la capitalismul corporatist. Capitalismul de azi nu are nimic de-a face cu o ordine echitabilă, dar nu mai are nimic de-a face nici cu „mâna invizibilă” a lui Adam Smith, deşi e moştenitorul direct al acestei „mâini invizibile”. În faţa acestei forme de capitalism, micul antreprenor, simbolul capitalismul clasic, e o glumă la fel de proastă ca cel mai inadaptat dintre săraci. Corporatismul e o dihanie impersonală care defilează în pas de gâscă peste libertatea individului contemporan. Este un sistem mai birocratizat decât statul, mai ierarhizat decât Biserica şi mai greu de oprit decât acceleraţia gravitaţională. Capitalismul ăsta corporatist reprezintă o forţă istorică şi un sistem, care nu ştiu cum poate fi controlat. Dar asta nu înseamnă că orice formă de protest e inutilă. Unii critică sistemul în manieră intelectuală, alţii ies în stradă, unii jurnalişti – tot mai puţini, ce e drept – îşi fac meseria cu onestitate şi tot aşa. Totul e să existe o reacţie lucidă, cât de mică ar fi ea. Mereu îmi vine în minte vorba lui Levinas: „Libertatea constă în a şti că libertatea este în pericol.”

Galeria Întâlnirilor: Da, ştiu că ai citat această frază şi în Pastila roșie, care – apropo – mi se pare o carte extraordinară, o carte extrem de folositoare, în special pentru studenţii de filosofie. Ce reacţii ai avut din partea studenţilor? Şi care a fost principalul compliment adresat cărţii? Sau cea mai nedreaptă critică?

Foto ANAV

Daniel Nica: Am avut reacţii excelente în special din partea studenţilor şi trebuie să recunosc că am fost foarte mândru de asta. De altfel, ei au fost principalul public pe care l-am avut în minte, dar nu am vrut să scriu această carte ca pe un manual. Am gândit volumul mai mult ca o conversaţie personală sau, mai bine zis, ca o mărturisire în faţa unor oameni isteţi şi cultivaţi, care sunt frământaţi de aceleaşi probleme ca şi mine: fericirea, obligaţiile faţă de ceilalţi, sensul vieţii şi al moralităţii, problema împlinirii de sine. Complimentul cel mai des pe care l-am primit a fost că este o carte bine scrisă; ceea ce iar m-a măgulit. Fiindcă am încercat să o scriu pentru cât mai mulţi oameni, nu doar pentru profesionişti. De-asta şi una dintre criticile primite a fost că nu e o carte „serioasă”, nu e o carte savantă, dedicată doar specialiştilor. Nici nu am vrut acest lucru, deşi – în multe pasaje din carte – am intrat în mod instinctiv în jocul tehnic al filosofiei profesioniste.

Galeria Întâlnirilor: Vorbeai de fericire mai devreme şi voiam sa îţi amintesc un pasaj din Oscar Wilde pe care l-ai citat şi tu: „Când suntem fericiți, suntem mereu buni, dar când suntem buni, nu suntem mereu fericiți”.  Când suntem de fapt fericiţi?

Daniel Nica: N-aş şti să dau acum un răspuns cuprinzător, dar am senzaţia că răspunsul depinde de sensul cuvântului „fericire”. Dacă prin fericire, înţelegi o stare emoţională, atunci eşti fericit când te bucuri de prieteni, când stai cu familia, când iubeşti, când eşti iubit, când ţi se îndeplinesc dorinţele. Pe scurt, eşti fericit atunci când există un stimul exterior pe care îl asociezi cu o stare  de bine. Dar ăsta e mai degrabă un sens pasiv şi fulgurant al fericirii, deşi e cel mai frecvent. Există, pe de altă parte, şi un sens mai stabil şi mai activ, în care nu eşti doar un prizonier al emoţiilor. De pildă, aşa cum gândea Aristotel fericirea, ca pe un mod de viaţă. Adică eşti fericit, nu fiindcă te simţi bine cu prietenii la un grătar, ci fiindcă duci un anumit tip de viaţă conştientă. O viaţă în care îţi cultivi virtuţile şi înţelepciunea. Fericirea ca activitate presupune că omul este fericit fiindcă are o viaţă fericită, în care bucuriile şi plăcerile obişnuite sunt importante, dar nu esenţiale. Pentru a duce o viaţă cu adevărat bună, este important scopul pe care şi-l alege omul în viaţă şi modul în care îşi reglează existenţa în raport cu el. La Aristotel, că tot l-am pomenit, scopul era „activitatea raţională în conformitate cu virtutea”. Asta însemna că omul fericit îşi dedică viaţa contemplaţiei şi trăieşte într-o comunitate de oameni virtuoşi în care a-ţi păsa de tine e totuna cu a-ţi păsa de ceilalţi.

Foto ANAV

Galeria Întâlnirilor: În fond, de ce să ne pese de noi înșine?Şi de ce să ne pese de ceilalți?

Daniel Nica: Tuturor ne pasă de noi înşine, dar mă îndoiesc că ne iubim aşa cum se cuvine. Adică nu ştim cum să ne pese de noi înşine. Grija faţă de propria persoană îmbracă, de cele mai multe ori, forme minore sau chiar autodistructive. Credem că a avea grijă de noi înseamnă fie a avea bani, fie a face tot ce ne pofteşte inima. Or, nu cred că inima ştie cel mai bine adevăratele noastre nevoi. Adică, trăim la întâmplare, fără un proiect şi fără luciditate. În cartea mea am încercat să arăt că a fi cu adevărat împlinit înseamnă a fi conştient şi activ, nu doar prizonierul unor standarde exterioare de viaţă bună... Dacă e să răspund pe scurt la întrebare, aş zice că trebuie să ne pese de noi înşine pentru că asta înseamnă să-ţi trăieşti cu adevărat viaţa, să fii stăpânul tău în viaţă. O viaţă netrăită, nestrunită e o viaţă ratată.

Galeria Întâlnirilor: Şi, cealaltă întrebare, de ce să ne pese de ceilalți?...

Daniel Nica: Păi, asta e mult mai simplu. De fapt, e extrem de greu de răspuns într-o manieră raţională şi bine argumentată. Adică e chiar o provocare să dai un răspuns articulat ideii că oamenii nu pot fi altruişti sau nu au motive să fie altruişti. Dar, pe scurt, se poate spune că şi animalele au comportamente altruiste, darămite oamenii. Ăsta ar fi un răspuns dat ideii că oamenii sunt, în mod esenţial, egoişti. Cât despre ideea că singurele obligaţii sunt doar faţă de noi, nu faţă de ceilalţi, ce să zic? Totul se reduce la faptul că şi ceilalţi sunt oameni: şi ei suferă şi se bucură, şi ei au aspiraţii decepţii, nevoi,  temeri. Cu ce sunt eu mai special decât ceilalţi, să mă gândesc doar la mine? Egoismul normativ e, din punctul ăsta de vedere, la fel de mizerabil ca fascismul. Chiar dacă, în mod natural, suntem mai apropiaţi de nevoile şi dorinţele noastre, nu ai cum să îi ignori pe ceilalţi. Asta înseamnă umanitatea, până la urmă. Bine, acum, discuţia este lungă şi complicată, dar astea ar fi unele jaloane ale dezbaterii teoretice.

Galeria Întâlnirilor: Ca absolvent de teologie, faci numeroase paralelele favorabile cu ortodoxia. Nu crezi că o astfel de paralelă pune într-un real pericol modul cum ar putea fi receptată cartea în alte limbi, în urma unei eventuale traduceri?

Daniel Nica: Nu mi-am pus problema unei traduceri, dar pot să îţi răspund la provocarea asta cu dimensiunea ortodoxă a cărţii. Am asumat deja că e o carte personală, aşa că la fel de personală este şi latura ei religioasă. Sunt produsul a nouă ani de teologie, cinci ani de seminar şi patru ani de facultate. În acelaşi timp sunt produsul a – câţi sunt? ( numără) – 9 ani, deci tot 9 ani de filosofie, învăţată şi practicată într-un mediu profesionist. Nu pun la socoteală lecturile diletante din liceu. Aşadar sunt un filosof răspopit şi un popă rătăcit. Glumesc... (râde) Ideea e că Pastila roşie este scrisă pe două voci. Una mai răsunătoare, care e postmodernă şi altă voce, puţin mai scăzută, care e vocea ortodoxă. Asta e – vreau, nu vreau – starea mea actuală şi nu mi-e deloc ruşine cu vibraţiile mele ortodoxe. Dimpotrivă, cartea mea este şi o luptă, purtată în spatele frontului, pentru a-mi găsi un echilibru spiritual într-un moment în care un centru adevărat este tot mai greu de găsit.

Galeria Întâlnirilor: La ce lucrezi în acest moment?

Daniel Nica: Am două proiecte în minte. Primul este o carte, care se va numi Câinii. Arta de a trăi ca un marginal. E o carte despre atitudinea cinică în filosofie

Foto ANAV

. De aici vine şi titlul. În greaca veche la câine se zicea “kynos”, care l-a dat pe “kynykos”, care înseamnă “asemeni unui câine”. Cinicii din Antichitate au fost nişte indivizi care practicau filosofia prin chiar conduita lor de zi cu zi, mai mult decât prin operele pe care le scriau. Existenţa pe care şi-o asumau era una simplă, paradoxală, ironică şi critică la adresa convenţiilor şi a establishment-ului. Ce încerc eu să arăt este că cinismul e mai mult decât o şcoală a Antichităţii. Cinismul este o atitudine şi un spirit constitutiv al filosofiei, care s-a manifestat în toată istoria filosofiei, până în contemporaneitate. Ăsta e primul proiect. Despre al doilea, prefer să nu vorbesc încă.

Galeria Întâlnirilor: Cum te-ai simţi la Galeria Întâlnirilor? La lectura căror autori ai dori să participi în cadrul acestui format?

Daniel Nica: Chiar m-am simţit excelent şi îţi mulţumesc de invitaţie. O să revin cu plăcere, cu altă ocazie. Iar dacă mă întrebi ce autor aş vrea să văd, nu ştiu cine să-ţi zic acum. Aştept să fiu surprins, fiindcă am încredere în flerul tău de amfitrion.

Galeria Întâlnirilor: Mulţumesc