Galeria Întâlnirilor vă invită marți, 29
ianuarie 2019, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector
1, București) la prezentarea cărții de portrete fotografice „Oameni. Putere. România.”
– autor Cornel Brad și a volumului de poezii „Cântec de leagăn pentru generația
mea” de Cosmin Perța. Invitați: Cornel Brad și Cosmin Perța. După prezentarea
celor două proiecte artistice, va avea loc o scurtă dezbatere despre arta
angajată social. Evenimentul va fi înregistrat și difuzat la Radio Villalba
107.4 fm (Madrid), în cadrul emisiunii în limba română și se derulează sub
egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.
“Oameni. Putere. România.”
este un proiect personal, independent de orice companie, organizație,
instituție sau autoritate publică și este o arhivă fotografică relevantă pentru
principalele momente de inflexiune ale istoriei României ultimei sute de ani și
modul de interacțiune a românilor cu statul român în tot acest timp.
Printre personalitățile portretizate în “Oameni. Putere. România.”
se regăsesc: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Doina Cornea, Victor Ciorbea,
Virgil Măgureanu, Adrian Năstase, Neagu Djuvara, Radu Filipescu, Laura Codruța
Kövesi, România Matcașu, Călin Popescu-Tăriceanu, Petre Roman, Teodor Mărieș,
Ioana Bărbat, Victor Ponta, Mugur Isărescu, Cristian Sima, Dacian Cioloş, Herta
Müller, Dorin Cîrlan, Mircea Geoană, Claudiu Iordache, Alexandra Furnea,
Ioana-Izabela Odor, Mirjam Bercovici, Niculina Moica, Ioana Voicu-Arnăuțoiu,
Cecilia Jugănaru, Marius Oprea, Attila Biro, Augustin Lazăr, Mihai Șora, Florin
Pătrăchioiu, Marian Godină, Dorin Cioabă, Irina Margareta Nistor, Ivan
Patzaichin, Horia Colibăşanu, Tiberiu Ușeriu, Miodrag Belodedici, Bogdan Hossu
și Dumitru Prunariu.
Cornel Brad (n.1974) este fotograf român, trăiește în București.
Este autorul cărților de fotografie „Oameni. Putere. România.” (2018), „Faces
beyond ideas” (2017) și „Interludii”
(IglooMedia, 2015). Între 1993 şi 2013,
Cornel Brad a condus departamentul de vânzări al unei librării, a fost editor la
două reviste periodice agricole, a coordonat de la înființare un sistem
naţional de protecție a mediului în agricultură.
„Cântec de leagăn pentru generația mea” prezintă o poezie socială, o poezie a
traumelor și a obsesiilor, a neputinței, poezie a pierderii și a despărțirii, a
spaimei & inadaptării, dar și poezie a regăsirii, a reîndrăgostirii de o
realitate care întotdeauna se dovedește mai fascinantă și mai copleșitoare
decât orice tenebră.
Cosmin Perţa (n. 1982) a debutat cu volumul de poezie „Zorovavel” (2002),
căruia i-au urmat „Santinela de lut” (2006), „Cântec pentru Maria” (2007), „Bătrânul,
o divină comedie” (2009), „Fără titlu” (2011), „Cântec de leagăn pentru
generația mea” (2018), două volume de proză scurtă și trei romane (cel mai
recent, În urmă nu mai e nimic, 2015), un volum de critică și o monografie, „Radu
G. Țeposu, rafinament și intuiție” (2012). Fragmente din opera sa au fost
traduse în 13 limbi. Pe lângă activitatea sa ca poet, prozator și critic,
Cosmin Perța este editor și cadru universitar.