luni, 20 iunie 2016

Urlă câinii și jaguarii & Andra Rotaru, Rareș Fogaș, Liviu G. Stan

Sâmbătă, 25 iunie 2016, ora 19:00, în Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București), va avea loc evenimentul performativ „Urlă câinii și jaguarii”, desfășurat în cadrul Galeriei Întâlnirilor, coordonator Daniel Sur. Invitați: Andra Rotaru, Rareș Fogaș, Liviu G. Stan. Moderator: Felix Nicolau. Eveniment al editurii frACTalia, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane, sub egida LUNA DADA la Gallery. Parteneri media: Bookaholic.ro, BookHub.ro, SemneBune.ro.

„să pleci
iată fața mea
în cercul serii sau în valiză
sau în cușcă zăpadă
plec în seara aceasta
plânge scânteia
în patul meu în uzină
urlă câinii și jaguarii
și tu ți-ai dat sufletul
pietrei brățară
saltimbanc cu craniul lung
fratele meu urcă”
(fragment din poemul Gară, Tristan Tzara)

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005 (En una cama bajo la sábana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008); Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în douăzeci de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, iar performance-ul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared Krauss, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în Europa și America, dintre acestea cea mai recentă fiind International Writing Program, Universitatea Iowa (2014). Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru, a apărut în colecția Reeditări, Editura frACTalia, 2015.

Rareș Fogaș este student la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; a publicat texte în revistele: Luceafărul, Agata literară, și în antologia Juventus 2013 (ed. Tracus Arte). Va scoate revista Pulă, o reluare a revistei cu același nume din anii ’30, din care publică doar două numere; primul număr a fost ars și aruncat într-un coș de gunoi la Facultatea de Filosofie.

Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este jurnalist freelancer. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans, Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc. Cărţi publicate: Yima, Editura Brumar, 2008, Sânge de pasăre pe haine, Editura Herg Benet, 2014; Casele vor uita, Editura frACTalia, 2016.
-------------------------------------------------------------------------------------
© photo Liviu G. Stan: Daniel Ene
© photo Rareș Fogaș: Ana Toma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Andra Rotaru, Iulia Modiga și Teodor Dună citesc la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska

Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va debuta seria de evenimente ...