sâmbătă, 2 iulie 2016

Dumitru Lăcătușu: „Nu trebuia să fii colaborator al Securității pentru a fi om, însă te putea ajuta să sari niște trepte pentru a dobândi un statut râvnit”

Foto ANAV
Miercuri, 10 februarie 2016, a avut loc dezbate pe tema Munca în Securitate. Între tortură și «patriotism». Invitați: Dumitru Lăcătușu și Nicolae Ioniță. Cine au fost securiștii și cum erau recrutați? Care au fost metodele lor de investigație? A fost Securitatea o instituție „patriotică”? Pe cine și ce apăra Securitatea? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care au răspuns invitații. Au fost examinate biografiile unor foști ofițeri de securitate notorii, precum Mihail Patriciu, Ambruș Coloman, Aurel Stancu, intrați în mișcarea comunistă în perioada interbelică. Au fost analizate metodele de lucru ale Securității. Dumitru Lăcătușu ne-a oferit un interviu și detalii noi legate de tema abordată.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Dumitru Lăcătușu, de ce ai ales istoria și nu altă disciplină? Cum și când a reușit istoria să te seducă?
Dumitru Lăcătușu: Încă din copilărie, mi-au plăcut poveștile, mai ales cele istorice. Iar în timpul școlii și istoria. De fapt, istoria a fost una dintre materiile mele preferate în școala generală și apoi la liceu. La sfârșitul liceului, am ales să urmez Facultatea de Istorie.

Galeria Întâlnirilor: Știu că pregătești o carte despre torționari. În
Foto ANAV
10 februarie 2016, la Galeria Întâlnirilor, ne-ai prezentat o serie de torționari ai regimului. De unde predilecția ta pentru acest subiect și pentru istoria noastră contemporană?
Dumitru Lăcătușu: Da. Încă pregătesc această carte, deși în ultimul an și jumătate nu am mai lucrat la ea. Sper să apară în cursul acestui an. În ultimele două decenii a existat o anumită predispoziție a istoricilor și mai ales a absolvenților pentru istoria contemporană. Multe dintre lucrările apărute în această perioadă au fost despre represiunea comunistă. Citind o parte semnificativă a lor, mai ales a celor care m-au interesat în mod direct, am constatat că lipsește ceva important: studii valoroase calitativ, nu doar cantitativ, și lipsite de tot felul de epitete despre așa-numiții „torționari”. Cine sunt ei? De unde vin? Și ce îi diferențiază de victime? Sunt ei cei mai răi dintre toți cei care au trăit în comunism? La începutul anilor 2000, istoria comunismului era încă un subiect tratat superficial în instituțiile de învățământ, iar cursurile profesorilor noștri se opreau la un anumit interval. De asemenea, existau câteva cursuri generale despre comunism, care nu răspundeau celor mai multe dintre întrebările care ne frământau pe mine și colegii mei. În același timp, a existat un interes major printre colegii mei pentru istoria contemporană, pe măsură ce arhivele se deschideau.

Galeria Întâlnirilor: De ce sunt importante studiile despre perioada comunistă? Crezi că putem învăța din greșelile trecutului?
Dumitru Lăcătușu: Întrebarea ta suportă o mulțime de răspunsuri, care mai de care mai pompoase și cu pretenții științifice, precum răspunsurile că cine nu-și cunoaște istoria riscă să o repete sau mai știu eu care. Pentru mine, nu știu însă dacă și pentru alții, studierea perioadei comuniste, dar și a celei anterioare, reprezintă o metodă de cunoaștere și nu o încercare de recuperare și glorificare a unui trecut eroic. Fiecare învață ce vrea și ce poate din greșelile trecutului.

Foto ANAV
Galeria Întâlnirilor: Cine ar trebui să facă mai mult pentru menținerea în atenția publicului a adevărului istoric cu privire la comunism? Școala, mass-media, prozatorii, regizorii sau politicienii?
Dumitru Lăcătușu: Nu știu dacă politicienii ar avea ce căuta în acest demers de căutare a adevărului despre comunism. Probabil, implicarea lor ar conduce și  mai mult la transformarea acestui demers de cunoaștere într-un instrument propagandistic, de impunere și fixare a unor norme și comportamente. De asemenea, probabil nici jurnaliștii nu ar trebui să reprezinte un etalon pentru cunoașterea adevărului istoric. Adevărul istoric al acestor două categorii poate fi sensibil diferit de ceea ce a fost, și să fie un adevăr construit în anumite scopuri. Ca atare, școala ar trebui să ofere oportunitatea elevilor să afle cât mai multe despre comunism, dar să nu încerce să impună o anumită viziune. Din punctul meu de vedere, nu ar reprezenta un succes extraordinar să ne întoarcem la un adevăr istoric impus prin școală precum cel din perioada comunistă. Un astfel de pericol nu este chiar improbabil, având în vedere presiunile unui anumit segment din societatea civilă.

Galeria Întâlnirilor: Pe scurt, cine au fost securiștii și cum erau recrutați?
Dumitru Lăcătușu: Răspunsul ar putea fi dezamăgitor pentru mulți dintre noi. Iar printre ei au existat tot felul de specimene: persoane care au rămas în amintirea unora dintre cei care i-au cunoscut ca niște dascăli desăvârșiți și chiar intelectuali veritabili. Dau un singur exemplu: Mircea Lepădătescu, titularul catedrei de Drept constituțional de la Facultatea de Drept din București pentru mai bine de două decenii. Lepădătescu a terminat facultatea la Paris, unde și-a luat și titlul de doctor. Întors în România, a avut o carieră interesantă, cel puțin din punctul meu de vedere. A jonglat atât cu partidele de dreapta, cât și cu cele de stânga. De asemenea, a fost funcționar în aparatul central al regimului Antonescu, iar după 1945 a deținut funcții și în aparatul represiv comunist. Printre alte funcții avute în perioada comunistă, a fost și cea de adjunct al lui Mișu Dulgheru (șeful direcției anchete a Securității între 1948-1952). Una dintre principalele anchete la care a participat a fost cea a lotului Maniu și a celorlalți fruntași național-țărăniști. În  același timp, printre securiști au existat și inși cu o educație sumară, violenți, adevărate brute nu doar cu cei pe care îi urmăreau, anchetau, ci chiar cu membrii propriei familii. Toți aveau ceva în comun: erau diverse prototipuri ale societății românești din acea perioadă. În Securitate nu au intrat doar marginalii, ci și inși din clase superioare ca statut social, cultură etc. Cred că ar fi o greșeală să afirmăm că în Securitate au intrat doar leprele, scursorile societății românești. A fost loc pentru toți.

Galeria Întâlnirilor: Care au fost metodele lor de investigație?
Foto ANAV
Dumitru Lăcătușu:  Metodele lor de lucru au variat de-a lungul timpului, însă au păstrat o caracteristică: intruziunea în viața privată a cetățenilor și chiar pedepsirea lor pentru fapte imaginare. Drept exemple pot fi menționate: anchetele brutale ale securității, cenzura corespondenței, hărțuirea membrilor familiei, asasinate, bătăi fizice etc. Desigur, se foloseau și de ceea ce Gheorghe Pintilie numea instrumentul ofițerului de Securitate: informatorii și delațiunile produse de aceștia.

Galeria Întâlnirilor: A fost Securitatea o instituție „patriotică”?
Dumitru Lăcătușu: Unii vor spune ca da, însă nu cred că se poate vorbi despre patriotism și securitate într-un singur mod. Mulți dintre foștii angajați ai Securității se consideră niște patrioți, la fel ca și foștii activiști și nomenclaturiști de partid. Însă, patriotismul lor însemna înainte de toate urmărirea celor care gândeau altfel, criticau conducerea de partid și de stat, cereau mai multe drepturi și libertăți pentru ei și familiile lor. Patriotism mai însemna în epocă și să-i denunți pe cei urmăriți de Securitate. Informatorul care își denunța prietenul, vecinul sau colegul de muncă era convins sau ajungea să se convingă ori să fie convins că săvârșește un act patriotic. Ca atare, atât securiștii, cât și informatorii lor erau convinși că sunt patrioți. Din moment ce Securitatea nu apăra oamenii, drepturile și libertățile lor, nu prea poți spune că a fost o instituție patriotică.

Galeria Întâlnirilor: Pe cine și ce apăra Securitatea? 
Dumitru Lăcătușu: Răspunsul este simplu: Securitatea a apărat tot timpul Partidul Comunist și regimul comunist.

Galeria Întâlnirilor: A fost sau nu regimul comunist din România unul dintre cele mai criminale din Europa de Est? În dezbaterea publică sunt prezentate opinii variate.
Dumitru Lăcătușu:  Nu cred că se impune o asemenea ierarhizare a răului. Ea nu onorează în niciun fel victimele. Crime au comis toate regimurile comuniste din Europa de Est.

Foto ANAV
Galeria Întâlnirilor: ICCMER a cercetat arhivele, iar torționarii regimului comunist au fost dați pe mâna procurorilor. Cel puțin asta a fost senzația publică. În replică, aceștia susțin că sunt nevinovați si că au fost nevoiți sa aplice politica acelui regim. Putea cineva sa refuze o colaborare cu Securitatea lui Ceaușescu?
Dumitru Lăcătușu: Desigur. Au existat cazuri de oameni care au refuzat colaborarea cu Securitatea, chiar dacă știau că riscă foarte mult. Nu trebuia să fii colaborator al Securității pentru a fi om, însă te putea ajuta să sari niște trepte pentru a dobândi un statut râvnit. Luați cazul lui Alexandru Vișinescu. Înainte de a intra în Securitate, fusese argat, muncitor necalificat, ziler. Iar după ce a intrat în aparat, a ajuns dintr-odată ofițer, în timp ce frații lui nu au depășit niciodată statutul de simplu țăran sărac. Îți dai seama ce impact avea atât asupra lui, cât și a celor apropiați, atunci când se întorcea în satul său natal îmbrăcat în uniformă de ofițer. Creștea stima în el! În același timp, au existat și oamenii care au ajuns să lucreze în Securitate, iar după ce au văzut ce însemna munca în Securitate, au demisionat. În mod clar, au existat repercusiuni împotriva lor.

Galeria Întâlnirilor: Ai lucrat la ICCMER și nu mai lucrezi. De ce?
Dumitru Lăcătușu: În cadrul IICCMER, au existat și încă mai există oameni care văd munca într-o instituție ce se ocupă de perioada comunistă drept o modalitate de a dobândi cu orice preț un statut, o stimă de sine sau chiar un nickname J. Iar unii chiar încep să aplice metodele acestora, conștient sau nu. Pentru aceștia, adevărul propagandistic și ocuparea unei sinecuri reprezintă un scop în viață. Cu astfel de investigatori era imposibil să nu se ajungă la conflicte, demisii și abuzuri. Relația mea cu IICCMER s-a terminat ca urmare a unui astfel de conflict urât, totul pe fundalul unei manipulări întreținute de conducerea institutului despre trimiterea „torționarilor” în justiție.

Galeria Întâlnirilor: Care crezi că este în ultimii ani ai regimului
Foto ANAV
comunist proporția între colaboratorii regimului si cei anchetați, urmăriți, oprimați? Câte cazuri de torționari ai întâlnit în dosarele pe care le-ai consultat?
Dumitru Lăcătușu: Pentru o perioadă, am studiat activitatea Direcției de anchete penale a Securității. Ca atare, am întâlnit foarte multe cazuri de „torționari”. Lista creată de mine cuprinde aproximativ 400 de ofițeri și subofițeri ai acestei direcții din timpul comunismului. Unii cunoscuți, alții niște iluștri anonimi. În anul 1968, se vorbea în contextul îndepărtării lui Alexandru Drăghici de vreo 7 milioane de persoane urmărite. Desigur, cifra poate nu este cea mai corectă estimare, însă chiar și în ultimii ani ai regimului numărul celor urmăriți, anchetați, oprimați a fost mare.

Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi cartea ta despre torționari și când crezi ca va vedea lumina tiparului?
Dumitru Lăcătușu: Titlul este unul provizoriu: Portrete întunecate. Călăii României comuniste. Este posibil să se schime pe parcurs sau să rămână la fel. Sper însă să găsesc timpul necesar pentru a o termina și să apară anul acesta.

Foto ANAV
Galeria Întâlnirilor: Cum te-ai simțit la Galeria Întâlnirilor? La ce alt subiect ai fi interesat să participi în cadrul acestui format?
Dumitru Lăcătușu: A fost o experiență interesantă într-un spațiu neconvențional. M-a surprins plăcut atât publicul numeros și de calitate, cât și discuțiile. Aș fi interesat de un subiect despre relațiile oamenilor de cultură cu regimul comunist și experiențele lor din timpul comunismului. De asemenea, m-ar interesa și un subiect despre starea arhivelor. Atât a celor naționale, cât și celorlalte arhive. Să vedem cât sunt de deschise. La nivel declarativ, cam toate sunt deschise, însă există – de la caz la caz – și arhive, fonduri care nu sunt total accesibile cercetărilor. Din punctul meu de vede, toate arhivele regimului comunist ar trebui desecretizate și făcute accesibile cercetătorilor. Desigur, multe dintre subiectele abordate de voi sunt interesante.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Andra Rotaru, Iulia Modiga și Teodor Dună citesc la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska

Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va debuta seria de evenimente ...