Denisa Duran: „Călătoriile literare te ajută să te formezi ca performer, să ieși din găoacea ta de scriitor (român) și să comunici cu publicul într-un fel profesionist.”

Foto ANAV

Citește la Gallery în 24 iunie 2015, în cadrul performance-ului multimedia de poezie Poeții și cărțile lor. Apoi revine la Gallery, în 24 martie, într-un dialog poetic susținut cu Marie Šťastná, în cadrul Galeriei Întâlnirilor. Între timp a publicat o carte. O lansează astăzi. Iată interviul cu Denisa Duran.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Denisa, cum e viața unui scriitor care provine dintr-o familie de scriitori? Reprezintă un avantaj sau un dezavantaj?

Denisa Duran: E o viață dificilă... J E clar că am devenit scriitoare pentru că sunt fiica lor (poetul Daniel Pișcu și prozatoarea Dina Hrenciuc)...  În casa noastră, încă de mică, se discutau textele proaspăt scrise, manuscrisele, și totul părea un joc entuziasmant, în care am intrat ca într-o apă caldă, învăluitoare... Dar am încercat mereu să mă disociez de părinții mei și asta a presupus un efort din partea mea și o scrupulozitate care m-au făcut, de fapt, nesigură pe mine...

După ce am început să scriu am avut o perioadă de câțiva ani (din școala generală până la sfârșitul liceului) în care participam la concursuri literare deoarece simțeam nevoia unei confirmări obiective a potențialului meu literar. Pe lângă toate astea, semnam cu pseudonim – Mirena Pecriș... Îmi amintesc o fază haioasă, când am câștigat un premiu la concursul George Coșbuc de la Bistrița, și era acolo și Florin Iaru, care îl cunoștea pe tatăl meu din anii studenției și ai Cenaclului de Luni... La un moment dat mă prezenta pe mine, ca premiantă, și a vrut să dea în vileag cine sunt: ”Poeta Mirena Pecriș, care e, de fapt, Denisa.... ” și în momentul ăla eu am intervenit și i-am luat pur și simplu microfonul, de teama de a nu dezvălui ”marele secret”.  

La fel s-a întâmplat și la facultate, când am citit la Cenaclul Litere, proaspăt înființat de poetul Marius Ianuș, și în ale situații similare... În general, eram foarte dezamăgită când cineva mă deconspira și mă asocia cu părinții mei...

Am semnat primele trei cărți cu numele Denisa Mirena Pișcu. Dar a trebuit să treacă mulți ani, să devin suficient de matură - și, poate, să devin, la rândul meu, mamă - încât să tratez lucrul ăsta ca pe ceva firesc, să-mi asum rădăcinile...

Galeria Întâlnirilor: Când ai realizat că vrei să devii scriitoare? Ai știut că vei scrie dintotdeauna sau te-a lovit așa, întâmplător?

Denisa Duran: Am știut că voi scrie dintotdeauna, încăpățânându-mă să fac ceea ce n-ar fi

Foto ANAV

fost de dorit... Scriitorul nu are un statut social bun, recompensele financiare pentru munca lui practic nu există, deci și cu stima de sine stă destul de prost... Scrisul e de multe ori asociat unui hobby și privit de oamenii obișnuiți cu condescendență... Deci nu e un destin prea grozav să fii scriitor, îți poate aduce nefericire... Exista un entuziasm în jurul meu, dar și o îngrijorare... Pentru că sunt obișnuită să fac lucrurile pe dos, m-am încăpățânat să scriu. Am trecut prin diverse etape ale procesului, apoi, din timpul facultății, odată cu volumul de debut, literatura a devenit o treabă serioasă, și apoi din ce în ce mai serioasă... Până când am conștientizat că scrisul face parte structural, organic, din mine, la fel ca sângele sau pielea protectoare...

Galeria Întâlnirilor: Când te-ai întâlnit cu poezia? Când ai scris prima poezie? Îți amintești ce a inspirat această primă poezie?

Denisa Duran: Cred că aveam... 6-7 ani, am scris-o când ne întorceam dintr-o vizită, sau poate atunci am spus-o părinților mei prima oară... ”O roșie mică, gogoneață / Era roșie la față / Fotbal ea juca de zor / Dă-i, și hop, și șut, și goool!/ Dar când jocu’-era în toi / Apăru un cartofoi / El felicită echipa / Și-anunță pe loc echipa / Roșiuței de culoare / Ca fiind câștigătoare / Și-uite-așa în ziua aia / Roșa se bătu cu Steaua / În grădină la Madepha / Și luă Cupa UEFA”.

Ce zici? Suprarealism de microbist – foarte actuală, nu? J

Galeria Întâlnirilor: Ai debutat în volum cu Pufos și mecanic. Mai întâi sub formă de carnet underground xerografiat și abia apoi volumul a apărut la Editura Vinea, în 2003. De ce mai întâi underground? A fost ceva planificat sau conjunctural?

Denisa Duran: A fost conjunctural, pentru că atunci a început să existe pentru literatura română UN Cristian, cel care a inițiat seria de carnete underground carmen. Au „debutat” acolo câțiva dintre colegii mei de generație – Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa, Zvera Ion.. Eram prin anul doi de facultate, în 2002, cred, și era energia asta minunată în care s-a format Generația 2000: să o luăm de la capăt, cu un limbaj nou, cu lucruri spuse răspicat, cu furii și fobii defulate... Ne regăseam unii în alții și ni se părea că facem ceva important împreună.. Și așa și era..

Foto ANAV

Galeria Întâlnirilor: Ești poetă, traducătoare, promotor cultural. Cu cine te simți cel mai confortabil:  cu poeta Denisa Duran? Cu traducătorul Denisa Duran? Cu promotorul?

Denisa Duran: Mi se pare acum, după cărțile scrise în ultimii ani, că de poeta Denisa Duran nu mă voi despărți niciodată... M-a salvat de atâtea ori – la modul cel mai concret, când linia dintre viață și moarte e invizibilă – încât am acum un sentiment de liniște și bucurie știind-o acolo... Dar mi-e dor de traducătoare - și îmi doresc să fiu mai mult alături de ea, în următoarea perioadă...

Galeria Întâlnirilor: Știu că ai un master în „Teoria și practica imaginii” și că tema aleasă atunci a fost despre sound poetry. Mai mult, știu că primul tău proiect de sound poetry a fost cu un artist austriac foarte interesant, Bruno Pisek, compozitor, poet, inginer de sunet din Viena. Greșesc? Cum a decurs această colaborare? De ce crezi că sunt atât de puține colaborările dintre artiștii (poeții români) și artiștii (poeții) din vest?

Denisa Duran: E greu să găsești pe cineva cu care să rezonezi atât de bine încât să puteți spune împreună lucrurile, dintr-o răsuflare. Și asta cred că e valabil cu toate artele și cu toate spațiile culturale... Mai ales dacă nu vrei s-o faci doar de dragul ineditului, sau al asocierii cu cineva anume... La noi, cel puțin poetele Andra Rotaru și Svetlana Cârstean au niște proiecte foarte interesante realizate împreună cu artiști străini.

Colaborarea mea cu Bruno Pisek a început acum șapte ani, la un an după ce ne-am cunoscut, la Viena. Am fost acolo cu o bursă de studiu pentru teza de master și am făcut mai multe interviuri cu sound poets – încă mai am o arhivă întreagă de înregistrări pe care ar trebui s-o fac publică, la un moment dat. În 2009 el a venit la București ca inginer de sunet pentru filmul Periferic de Bogdan Apetri. Am făcut atunci câteva înregistrări cu poemele mele, fără să știm prea clar unde le vom include. Am reluat colaborarea câțiva ani mai târziu, prin 2013, și am lucrat constant timp de doi ani la piesa despre București, care include poemele noastre în trei limbi străine (germană, română și engleză), structurate în jurul unor teme legate de oraș: viața de noapte, iubirea, istoria, viața de zi cu zi, metamorfozele identitare; niște compoziții minunate ale lui Bruno; o narațiune de fundal în care artistul vorbește cu sine însuși și un portret sonor al Bucureștiului – cu sunete de pescăruși și burghie... Lucrarea radiofonică are o oră, a fost difuzată la ORF – Kunstradio și poate fi ascultată aici: http://www.kunstradio.at/2015B/15_11_15.html

Galeria Întâlnirilor: Participi frecvent la festivaluri internaționale de poezie și

Foto ANAV

la rezidențe artistice? Cum și cât te ajută aceste participări în ceea ce scrii?

Denisa Duran: Călătoriile literare te ajută să cunoști oameni minunați, împreună cu care să vrei să faci proiecte noi, ca cel de mai sus, sau pe care să îi traduci, sau care să te traducă. Te ajută să te formezi ca performer, să ieși din găoacea ta de scriitor (român) și să comunici cu publicul într-un fel profesionist. Să-ți iei în serios ascultătorii, să înveți să-ți ridici ochii din foile pe care le citești și să renunți la glasul stins, la sentimentul că ceea ce faci tu te privește doar pe tine și n-are relevanță pentru nimeni altcineva... Te ajută să-ți formezi o identitate, să capeți încredere în tine, văzând că poezia ta funcționează și pentru alți oameni decât cei apropiați de tine prin țesătura limbii.  

Galeria Întâlnirilor: În ce alte proiecte internaționale ești implicată?

Denisa Duran: De curând mi-a fost tradusă o carte în macedoneană – Sunt încă tânără, apărută aici la Tracus Arte și tradusă de Lidija Dimkovska. În săptămânile următoare voi fi în Macedonia s-o lansez. E a doua mea carte tradusă în străinătate, după volumul bilingv Omul de unică folosință / Disposable People, care a apărut în Irlanda în 2009, dar e primul volum pentru care primesc un onorariu în euro (cu sprijinul Traduki) – și ăsta e unul din motivele pentru care vorbeam de stima de sine și de întărirea identității ca poet...

În toamnă sper că va urma o a doua parte cu Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it?, în care vom prezenta proiectul și în România, și în Austria – de data aceasta live, într-o formulă adaptată fiecărui spațiu geografic.

Galeria Întâlnirilor: Ce crezi că-i lipsește poetului român pentru a se impune și pe plan internațional? Deficitară ar fi promovarea sau la mijloc este vorba de fapt de o posibilă inadaptare a acestuia la temele literare internaționale?

Denisa Duran: Nu cred că-i lipsește nimic. Avem poeți foarte talentați și bine informați, scena literară contemporană e variată și de bună calitate, temele abordate sunt relevante și la nivel macro - de altfel literatura română are o reputație bună în exterior, din experiența mea. Doar că aici e și o doză de hazard, lucrurile decurg unele din altele – ești invitat la un festival și, dacă ești remarcat, poți fi invitat în anul următor la un alt festival, organizat de unul dintre poeții alături de care ai citit, și tot așa... Sigur că poezia primează, dar e important și cum te prezinți, cum citești, cum comunici cu publicul, cât de serios ești, de profesionist, până la urmă contează și dacă ai șarm...

Galeria Întâlnirilor: Care este scriitorul sau cartea care te-a influențat cel mai mult?

Denisa Duran:  Sunt o cititoare indisciplinată, cu atât mai mult cu cât am avut mereu cărți în jurul meu, am fost încurajată să citesc, am făcut Facultatea de Litere, și mereu am perceput lucrurile astea, din păcate, ca pe o formă de obligativitate, față de care m-am răzvrătit... Îi invidiez pe cititorii pasionați, care citesc cu lanterna sub plapumă... La mine nu e un proces structural, a fost mereu unul intelectual, am citit din curiozitate, nu din nevoie... Orbirea de Elias Canetti și Lolita de Nabokov sunt două dintre cărțile mele preferate.

Galeria Întâlnirilor: Ai înregistrat câteva poeme din ultimul volum Dorm, dar stau cu tine, în lectura ta și a fetiței tale. De ce?

Denisa Duran:

Am fost invitată să fac un performance, imediat după apariția cărții, și m-am gândit să fac înregistrarea asta... A ieșit un lucru minunat, care îi emoționează pe ascultători de fiecare dată... E interesant pentru că alternăm lecturile, vers după vers – practic, fetița mea repetă după mine, dar e grozav să simți în glasul ei cum interpretează textul scris despre ea... Cum reușește să se detașeze, la numai patru anișori, cât avea când mi-a apărut cartea, și să se perceapă ca pe un personaj... Cum ezită când i se pare că spun lucruri grave... De altfel, mai facem un performance drăguț împreună – de fiecare dată când dăruiesc cuiva cartea, de față cu ea, și scriu autograful, ține morțiș să deseneze alături de mine o floricică... J

Galeria Întâlnirilor: Scrii ușor, greu? Când scrii ușor și când greu? Ai anumite zile preferate?

Denisa Duran: Nu scriu greu deloc – scriu sau nu scriu...  Am perioade când scriu mult– și atunci, în general, se naște o carte – și perioade când nu scriu deloc. Dar lunile astea nu mă neliniștesc niciodată. Știu că așa e firesc –  și am nevoie de spațiile astea de respiro...

Galeria Întâlnirilor: În afară de scriitori, ce alți artiști te-au influențat și cum?

Denisa Duran: Mă influențează foarte mult muzica – rockul vechi... J În liceu, când scriam texte care au apărut ulterior în Pufos și mecanic, adesea ascultam muzică, mă uitam pe geam, noaptea, de la etajul patru, și scriam...  Cred că mă simt cel mai apropiată de Pink Floyd... De altfel, aș vrea să fac cândva, și știu exact cu cine, un proiect poetic legat de ei... Sper să-mi iasă! J

Galeria Întâlnirilor: Crezi că orașul în care locuiești poate să influențeze perspectiva unui artist?

Denisa Duran: Da, într-un anumit sens... Prin spiritul locului... prin doza de detașare pe care ți-o dă... prin libertatea interioară pe care ți-o ocrotește... prin siguranța pe care ți-o oferă... Am făcut un proiect despre București... Am scris aproape jumătate din partea a doua a volumului Sunt încă tânără când mi-am vizitat orașul natal, Rădăuți, după o lipsă de 8 ani... Când am găsit locurile lipsite de nostalgie, schimbate, cu propria lor viață, dincolo de a mea – locurile mai puternice decât mine...

Galeria Întâlnirilor: Are poezia un rol terapeutic?

Denisa Duran: Un rol terapeutic e puțin spus... Are un rol salvator, de reînviere...

Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi următoarea ta carte și când crezi că o vei

Foto ANAV

răsfoi?

Denisa Duran: De când tot amân să-ți răspund la interviu, noua mea carte a apărut deja, acum o săptămână... J Se numește Învelit în propriul corp, e un volum de iubire, a fost publicată de Cartea Românească și va fi lansată joi (16 iunie), la librăria Humanitas Kretulescu...

Galeria Întâlnirilor: Ai citit de două ori la Galeria Întâlnirilor. Cum te-ai simțit la Galeria Întâlnirilor? Tu ce artiști ai invita? Din ce zonă?

Denisa Duran: M-am simțit foarte bine, realmente. Prima oară cred că am citit chiar la prima ediție, alături de tine și de Miruna Vlada – m-a surprins plăcut publicul, interesat și atent, venit parcă dintr-o altă zonă de interes decât cea cu care eram obișnuită; a doua oară am citit de curând, alături de poeta cehă Marie Šťastná, și am fost impresionată de interacțiunea cu cititorii – sumedenia de întrebări pe care le-au pus, nuanțele pe care au vrut să le surprindă. Evenimentul nostru a început pe la 19 și s-a terminat aproape de ora 23... Eu cred că mare parte din valoarea evenimentelor e dată de subtilitatea cu care tu moderezi întâlnirile, de libertatea pe care le-o lași invitaților, după ce arunci câteva întrebări incitante. Iar locul are o energie pozitivă, după mine... 

Galeria Întâlnirilor: Mulțumesc.

Și eu mulțumesc, Daniel!