luni, 20 iunie 2016

Irina Wolf: „Nu cred că mai poate fi vorba de exil în secolul acesta, decât, din păcate, pentru cei izgoniți de războaie.”

Foto: (c) theatrescu.com
Irina Wolf vorbește germană, română, engleză, italiană, franceză și  spaniolă. Este jurnalist independent și membru al Clubului de presă Concordia. Din 1988 trăiește și lucrează la Viena. Scrie regulat recenzii de teatru în reviste austriece, germane, românești și italiene: nachtkritik.de, IDM, DramArt, Vatra, Orizont sau scena.ro. Este editoare a platformei austriece online „Aurora Magazin”, colaborează cu revistele culturale românești „Teatrul Azi” și „Observator Cultural”, precum și cu revista italiană de teatru „Hystrio”. A participat la conferințe pe teme teatrale la Ravenna (2014) și Torino (2015 și 2016).
Irina Wolf a inițiat publicarea primelor scrieri în limba germană despre scena teatrală românească după 1989. Este vinovata principală de apariția antologiei „Jocuri de putere. Piese noi din România” (editura Theater der Zeit, Berlin 2015) și este co-editoare a volumului „Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu țările de expresie de limbă germană” (editura Frank & Timme, Berlin 2011). Este inițiatoarea antologiei de „Dramaturgie italiană contemporană” în limba română (editată de Fundația Culturală „Camil Petrescu”, București 2015). Și nu numai atât. Este promoter cultural în Austria, Germania, Italia, România și Republica Moldova. Ca expert în scenele teatrale din România și Moldova, Irina Wolf a co-organizat și coordonat proiecte culturale în colaborare cu Volkstheater Viena (2013 și 2015), Institutul Cultural Român și Târgul de Carte de la Viena (2014), Bremer Shakespeare Company (2015) și Stadttheater Ingolstadt (2014/16). Din anul 2014 este consultant al Festival delle Colline Torinesi pentru scena teatrală românească.

Galeria Întâlnirilor: Dragă Irina, cum se vede în acest moment teatrul românesc de la Viena?

Irina Wolf: Tocmai m-am întors de la Torino, de la Festival delle Colline Torinesi. La ediția din acest an (a XXI-a) a fost programat și spectacolul Aleargă după romanul omonim al Anei-Maria Sandu, un performance de și cu Nicoleta Lefter, care a avut două reprezentații în data de 6, respectiv 7 iunie. Înainte de plecarea mea înspre Torino, spectacolul Oameni obișnuiți de Gianina Cărbunariu avusese trei reprezentații în cadrul prestigiosului festival vienez Wiener Festwochen. Și între cele două evenimente am mai tras o fugă la Graz, unde era prezent Teatrul Național din Cluj-Napoca cu două spectacole. Iar înspre finalul lunii iunie va avea loc o reprezentație a performance-ului Produse Domestice de Ioana Păun la Schauspielhaus Viena. După cum se vede, în această lună teatrul românesc este foarte prezent, atât în Austria cât și în Italia.

Galeria Întâlnirilor: De ce ai ales teatru? Sau teatrul te-a ales pe tine?

Irina Wolf: Iubirea pentru teatru am descoperit-o în timpul liceului. Începutul anilor '80 a
Foto: (c) theatrescu.com
adus multe lipsuri, nu în ultimul rând absența emisiunilor interesante la televizor. Evadarea în sălile de spectacol, fie de muzică clasică fie de teatru, reprezenta o altă parte a vieții, una foarte frumoasă. În pofida frigului ce domina în sălile de teatru, acestea erau umplute până la refuz. As spune că „dragostea fulger“ cu această lume minunată s-a petrecut la Teatrul Mic. Spectacolele montate de regizoarea Cătălina Buzoianu m-au fascinat. Experiența pe viu în sala de spectacol este, pentru mine, inegalabilă.

Galeria Întâlnirilor: Ești jurnalist, critic teatral, autoare de cărți, dar și promoter al teatrului românesc în spațiul german și nu numai. Din această ultimă calitate, care sunt proiectele care ți-au adus satisfacții?

Irina Wolf: Fiecare proiect este unic în felul său. În ultimii doi ani am reușit, de exemplu, să fiu activă ca agent atât pentru Germania cât și pentru Italia. Pentru prima am intermediat, către Stadttheater Ingolstadt, spectacolul Produse Domestice, iar în Italia one-woman-show-ul Aleargă. Este vorba de proiecte de mărimi diferite, dar și de spații culturale diverse. Cred că cea mai mare satisfacție constă în interesul constant arătat pentru teatrul românesc de către persoanele din țările Europei de Vest, precum și posibilitatea mea de fi în stare să satisfac măcar o mică parte din această curiozitate.

Galeria Întâlnirilor: Ești co-editoare a volumului „Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu țările de expresie de limbă germană“ (editura Frank & Timme, Berlin 2011). De fapt, în ce relație se află în prezent teatrul românesc cu țările de expresie de limbă germană?

Irina Wolf: Cartea a apărut spre finalul anului 2010, iar la ea s-a lucrat timp de un an, deci începând din 2009. Pe vremea aceea se cunoștea foarte puțin despre teatrul românesc. Între timp situația s-a mai schimbat, s-a îmbunătățit. Nume precum Gianina Cărbunariu, Nicoleta Esinencu, Alexandra Badea, pentru a numi numai câteva, se bucură de o largă acceptare în țările de limbă germană. Mai multe Teatre Naționale sau de Stat, precum cele din București, Craiova și Cluj sunt membre ale unor rețele europene (ETC și UTE). Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu este un participant foarte activ în proiecte internaționale. Proiectul european Fabulamundy Playwriting Europe conferă vizibilitate mărită autorilor și autoarelor din România. Cu toate acestea, cartea pe care ai numit-o mai sus rămâne o lucrare de referință în spațiul german, deoarece nici înainte, nici după apariția sa, nu a mai fost publicat niciun volum despre teatrul românesc contemporan în această limbă.

Galeria Întâlnirilor: Ai scos apoi antologia „Jocuri de putere. Piese noi din România” (editura Theater der Zeit, Berlin 2015). Cum ai ajuns la prestigioasa editură germană Theater der Zeit? Ce ne poți spune despre istoria acestei cărți? Se vinde?

Foto: (c) Marko Lipus
Irina Wolf: Cunosc mai mulți dramaturgi din teatre austriece, care sunt de câțiva ani în căutare de piese românești traduse în germană desigur. Din păcate acestea există încă în număr mult prea mic. Astfel încât atunci când am făcut propunerea editurii Theater der Zeit de a publica o antologie, aceasta a fost încântată.
Această carte s-a născut dintr-o necesitate. În timpul lucrului la primul volum, deci în 2010, Annemarie Türk, care pe atunci conducea departamentul de Promovare Culturală și Sponsorizare la KulturKontakt Austria, mi-a propus să publicăm o antologie de piese românești traduse în limba germană. În consecință, din 2011 am început să citesc, în mod constant, piese românești. M-am bucurat încă din start de sprijinul necondiționat criticului de teatru Andreea Dumitru, cu care am colaborat timp de trei ani. Datorită ei am avut acces la nenumărate piese, căci în România se scrie mult. Însă selecția a fost dificilă, pentru că nu întotdeauna cantitate înseamnă și calitate. Până la urmă, m-am oprit asupra unui număr de cinci piese alese împreună cu traducătoarea Daria Hainz (tot ea a fost și una dintre cele trei traducătoare cu care colaborasem la primul volum).
Antologia a apărut în martie 2015 la prestigioasa editură berlineză Theater der Zeit, unde a fost și lansată. Au urmat apoi lecturi scenice la teatrul „bremer shakespeare company“ din Bremen și la Volkstheater Viena după cele două piese ale Gianinei Cărbunariu, Tipografic Majuscul și Asparagus, și după Camera 701 a Elisei Wilk (antologia mai cuprinde alte două piese: Medeea sau despre fericirea conjugală a Roxanei Marian și dontcrybaby a duo-ului Catinca Drăgănescu – Eugen Jebeleanu). Volumul a fost prezentat și la Iași, dar și la Zürich. Iată deci că este cunoscut în toate cele trei țări de expresie germană. Cu toate că nu se pliază pe tematica lor (după cum spune și numele, „bremer shakespeare company“ sunt axați pe piese de Shakespeare), celor de la Bremen le-au plăcut atât de mult textele, încât în 2016 au reluat lectura scenică. Însă cel mai mare succes de până acum l-am consemnat la Stadttheater Ingolstadt, care a selectat trei piese din antologie pentru a fi prezentate în lecturi scenice în cadrul festivalului „Danubia Connection Nr. 2“, care a avut loc între 8 și 10 aprilie 2016. Și sper să continuăm tot așa.
Cu o lună în urmă am aflat de la editură că au fost vândute 47 de exemplare în librării și 15 volume prin festivaluri. În concluzie, un total de 62 de exemplare vândute în decurs de un an dintr-un tiraj de 300 de volume. Este un rezultat încurajator.

Galeria Întâlnirilor: Ești consultant al Festival delle Colline Torinesi pentru scena teatrală românească. Cum percep italienii scena românească?

Irina Wolf: Pe directorii Festivalului delle Colline Torinesi i-am cunoscut la București, la Festivalul Național de Teatru din 2012. Din 2013, directorii festivalului arată un interes mărit pentru scena teatrală din România. Este astfel invitat în același an spectacolul Jocuri în curtea din spate (regia Bobi Pricop) de la Teatrul Act din București, pe care directorii îl văzuseră cu un an înainte în festival la București. În 2014 este rândul lui Gabriel Pintilei, autor participant la proiectul european „Fabulamundi“, să susțină un workshop la Scuola Holden. În același an, piesa sa Elevator este montată de către regizorul-director Sergio Ariotti și prezentată în premieră națională în cadrul festivalului. Orientați spre spectacole contemporane inovative, organizatorii invită în 2015, la propunerea mea, spectacolul Parallel semnat Ferenc Sinkó și Leta Popescu, o producție a GroundFloor Group din Cluj. Din cauza unor evenimente neprevăzute, din păcate, cele două reprezentații programate în datele de 9 și 10 iunie 2015 nu au mai putut avea loc. Iar la ediția din acest an a fost programat, tot la propunerea mea, spectacolul Aleargă. Iată un interes constant al organizatorilor pentru teatrul românesc.
În plus, în data de 7 iunie am ținut conferința intitulată „Consolidarea scenei teatrale independente din România. Cei prezenți în sală, în mare majoritate critici și studenți, și-au luat multe notițe, arătându-se foarte interesați de expunerea mea. Aș spune deci că teatrul românesc este poate chiar mai prezent în Italia decât în spațiul german.

Galeria Întâlnirilor: Din câte îmi dau seama dramaturgia română contemporană încearcă să se sincronizeze formal și la nivel tematic cu mișcările teatrale universale. Crezi că reușesc?

Irina Wolf: Mi se pare normal ca, după ani de izolare în perioada comunismului, să existe
Foto: (c) theatrescu.com
tendința către o sincronizare. După părerea mea, dramaturgia română contemporană este, astăzi, din punct de vedere formal, în ton cu cea universală. Ceea ce este foarte bine. Datorită workshop-urilor de la festivaluri, de la Târgu Mureș, a rezidențelor petrecute în străinătate de către autori, și nu numai, este normal să asistăm la o punere în concordanță cu dramaturgia post-dramatică. În ce privește sincronizarea la nivel tematic, îmi voi permite să te contrazic. Din punct de vedere al temelor abordate, „sincronizarea“ nu cred că există. Nici nu ar avea cum. Căci problemele cu care se confruntă România (și Moldova), și anume părinți plecați la muncă în străinătate, copii rămași singuri acasă și crescuți de bunici, sistem educațional deficitar, probleme politice specifice zonelor respective – pentru a numi numai câteva –, nu au neapărat ecou în Europa Centrală și de Vest. Acolo predomină, pentru moment, criza refugiaților, dar și o căutare a unei noi identități.
De exemplu, montările pe care le-am văzut de foarte curând la Festival delle Colline Torinesi erau dedicate fie lui Pasolini (în 2015 s-au împlinit 40 de ani de la moartea acestuia), fie femeii (datorită unui proiect cu o durată de trei ani impus de Ministerul Italian de Cultură din 2015), fie identității (sexuale, de familie, dar nu numai). Și în legătură cu acest ultim subiect am vizionat un performance inedit despre și cu un hermafrodit. Este vorba despre un one-woman-show intitulat MDLSX al companiei Motus. Iar exemplele ar putea continua.

Galeria Întâlnirilor: Sper să nu greșesc, dar din ceea ce am citit și văd că promovezi, tu rezonezi mai degrabă cu scena teatrală independentă din România. De unde această compatibilitate?

Irina Wolf: Așa este, nu greșești. În primul rând, activez în regim propriu, de una singură – desigur cu parteneriate și cu susținerea unor instituții valoroase, cum ar fi, de pildă Institutul Cultural Român –, dar fără ajutoare concrete suplimentare. Teatrele Naționale și de Stat au departamentele proprii de PR, deci suficient personal pentru promovare.
În plus, după părerea mea, pentru moment, scena teatrală independentă din România este mai dinamică și inovatoare. Reforma foarte necesară în sistemul de rețele al teatrelor naționale se lasă, din păcate, în continuare așteptată.

Galeria Întâlnirilor: În ce fel poate lupta teatrul în fața expansiunii filmului? Care e locul teatrului în era Internetului?

Irina Wolf: Cuvântul „luptă“ cred că este deplasat. Sunt arte distincte, nu poate fi vorba de o „luptă“ între ele. După cum spuneam înainte, teatrul reprezintă, pentru mine, o întâlnire pe viu. Această experiență nu poate fi trăită nici în sala de cinema, cu atât mai puțin pe Internet. Bănuiesc că nu se va schimba prea mult în viitor, în pofida tehnologiei din ce în ce mai avansate.

Galeria Întâlnirilor: Crezi că teatrul ca demers se află în criză?

Foto: (c) theatrescu.com
Irina Wolf: Dacă ar fi să generalizez, cred că teatrul pe tot mapamondul se confruntă cu probleme financiare, dar nu, nu cred că teatrul ca demers se află în criză. În partea europeană în care vizionez spectacole teatrale, la Torino de exemplu, dar și la Udine sau la Ravenna, m-am întâlnit cu multe forme noi de expresie, care nu se regăsesc nici în spațiul german, nici în cel românesc. Companiile italiene sunt, de altfel, cunoscute pentru plăcerea de a experimenta. În Germania și Austria, pentru moment, teatrele sunt dedicate cu precădere luării unei poziții social-politice. Criza refugiaților a declanșat un interes mărit pentru autori din țări precum Irak, Siria, Iran, Congo.

Galeria Întâlnirilor: Care crezi că este cea mai mare criză cu care se confruntă teatrele din România?

Irina Wolf: Cred că există mai multe probleme în sistemul teatral din România: lipsa unei reforme, lipsa spațiilor, numărul mult prea mare de absolvenți. Toate sunt în strânsă legătură una cu cealaltă. Mai lipsesc, după părerea mea, și managerii culturali, impresarii. România are artiști creativi de excepție, forțați, în mare parte – datorită problemelor enumerate – să lucreze în sistem independent și care au nevoie de agenți care să le preia sarcinile organizatorice, pentru a le lăsa mai mult spațiu pentru creația în sine.

Galeria Întâlnirilor: Știu că vezi foarte mult teatru, că încerci să vezi tot ceea ce e important în Europa cel puțin. Sunt nume noi în teatrul de astăzi, în Europa, în lume, considerate adevărate fenomene în arta spectacolului?

Irina Wolf: Depinde din ce punct de vedere privim cuvântul „nou. Nume necunoscute nouă apar într-una. De curând l-am descoperit pe Falk Richter, regizor-autor al teatrului berlinez Schaubühne, condus de renumitul Thomas Ostermeier. Însă Falk Richter are 47 de ani; este de multă vreme cunoscut în Germania, și nu numai. Alt nume ar fi regizoarea israeliană Yael Ronen, care lucrează de câțiva ani la teatrul berlinez Maxim Gorki. Ambii sunt de ceva vreme tot mai prezenți în teatrele austriece. Apoi a apărut un adevărat val de autori austrieci tineri foarte interesanți. În Italia am descoperit compania Motus, pe care o menționam înainte, care înregistrează, în prezent, cu spectacolul MDLSX un succes extraordinar la nivel mondial, de la Rio de Janeiro până la Moscova. Însă și ei împlinesc în toamna lui 2016, 25 de ani de existență. Deci numele „noi sunt foarte relative.

Galeria Întâlnirilor Nu ți-au mai rămas prin sertare proiecte în pregătire despre teatru? Nu ne mai surprinzi cu ceva în acest sens? Ce formă de teatru crezi că se impune?

Irina Wolf: Am mai multe proiecte în stand-by. La concret, lucrez acum la o
Foto: (c) theatrescu.com
nouă 
publicație în parteneriat cu Aict.Ro. Este vorba despre un „dosar de 27 de pagini despre scena teatrală din România după 1990, ce este prevăzut pentru a fi publicat în prima jumătate a anului 2017 într-o revistă italiană, atât în format de tipar cât și online. Aș prefera să nu dezvălui mai multe amănunte acum. Putem relua conversația în 2017.

În ce privește forma de teatru, fără multimedia, fără microfon s-ar părea că nu merge nimic în era post-postdramatică. Numărul spectacolelor de tip performance s-a înmulțit în ultimii ani. Totuși, înclin să cred că vom avea în continuare parte de mai multe forme teatrale, ceea ce, în opinia mea, este foarte bine, publicul fiind numeros și foarte diferit.

Galeria Întâlnirilor: Ce mai este exilul astăzi? Te mai consideri în exil?

Irina Wolf: Trăiesc de 28 de ani la Viena. Un răspuns sincer? Nu, nu mă consider în exil. Călătoresc mult, deci mă consider o infimă parte a acestei lumi globalizate. Nu cred că mai poate fi vorba de exil în secolul acesta, decât, din păcate, pentru cei izgoniți de războaie.

Galeria Întâlnirilor: Mulțumesc și te aștept la Galeria Întâlnirilor! 


Irina Wolf: La rândul meu îți mulțumesc. Și voi veni oricând cu multă plăcere la Galeria Întâlnirilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Andra Rotaru, Iulia Modiga și Teodor Dună citesc la Galeria Întâlnirilor - Bistro Matrioska

Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, la Bistro Matrioska (str. I. C. Visarion nr. 20, sector 1, București) va debuta seria de evenimente ...