joi, 14 aprilie 2016

Cristian Fulaș: „Mi-a fost foarte frică de momentul publicării şi mi-a fost foarte ruşine să fac asta”

Foto:ANAV
Blogul Galeria Întâlnirilor pregătește o serie de interviuri cu toți cei care au fost invitați la Galeria Întâlnirilor. Ordinea în care vor apărea interviurile este pur și simplu aleatoare. Primul care a răspuns invitației noastre a fost prozatorul Cristian Fulaș.

În 25 noiembrie 2015, Cristian Fulaș a citit, în premieră, la Galeria Întâlnirilor fragmente din romanul După plâns, lansat pe piață în acest an. Între timp, a câștigat premiul pentru debut al revistei Observator Cultural pentru romanul Fâşii de ruşine.

Galeria Întâlnirilor: Cristian, înainte de toate, ţin să te felicit pentru cel de-al doilea roman intitulat După plâns. Cum te simţi, acum, în calitate de scriitor cu două cărţi? S-a schimbat ceva în modul în care te evaluează lumea literară?
Cristian Fulaș: Cu al doilea roman am mai făcut un pas înainte. Stilistic vorbind. Evaluare a lumii literare? E greu să vorbim despre asta, încă nu îmi dau seama exact ce evaluează lumea literară. Nu am criteriile de bază. Mi-aş dori să fie vorba numai despre literatură, dar ştim bine că e mai complicat de atât. Mult mai complicat de atât.

Galeria Întâlnirilor: În trecut ai cochetat cu poezia, dar ai ales alt drum, cel al prozei. De ce proză şi de ce la această vârstă?
Cristian Fulaș: Cu poezia a fost simplu. La un moment dat, acum vreo 12 ani, am decis că nu mai vreau să scriu. Am aruncat totul, deşi uneori aş vrea să văd cum arătau acele coli de hârtie scrise, apoi am părăsit cu totul ideea de scris. Am lucrat în edituri, am fost traducător, dar renunţasem la orice veleităţi de creator. Apoi, apoi mi-am dat seama că aş putea scrie proză. Am testat, am croşetat ani mulţi până ce am găsit o formulă despre care eu zic că e viabilă. Proza îmi dă voie să construiesc, ca să spun lucrurile metaforic. Am loc, în text, să experimentez, să dezvolt, să sparg anumite tipare şi să le reconstruiesc într-un mod foarte personal. De asta am ales proza.
Cu vârsta, răspunsul e simplu. Nu am publicat nimic în proză, cum bine se ştie, nici măcar un rând, până ce nu am fost sigur de formula aleasă de mine pentru text. Nu îmi plac atelierele, şantierele, schiţele. Nu vreau să fac pe preţiosul, dar cred că nu trebuie publicate lucrurile pe care scriitorul nu şi le citeşte cu plăcere, e mai bine să ne abţinem şi să mai lucrăm.

Galeria Întâlnirilor: Când ai realizat că vrei să fii scriitor? Ai ştiut că vei scrie dintotdeauna sau te-a lovit aşa, dintr-o dată?
Cristian Fulaș: Mi-am dat seama că vreau să fiu scriitor foarte devreme, pe la 19 ani. Eram student la litere, normal, orice student la litere are speranţe legate de literatură. Apoi mi-am mai dat seama o dată de asta pe la 35 de ani: când povestea şi stilul mă împingeau de la spate, aproape nu mai puteam opri venirea pe lume a Fâşiilor de ruşine. Mi-a fost foarte frică de momentul publicării şi mi-a fost foarte ruşine să fac asta. Încă am greutăţi cu faptul că sunt, la limita cea mai de jos şi cea mai nesemnificativă a lucrurilor, o persoană publică. Nu ştiu dacă mă voi putea obişnui vreodată.

Galeria Întâlnirilor: Cât timp ţi-a luat să scrii cele două romane?
Cristian Fulaș: La primul roman am lucrat, în diverse feluri, vreo 8 ani. Nu am păstrat şantierul, am doar ceva schiţe cu totul şi cu totul nesatisfăcătoare pe care le păstrez amintire, nu doresc să le arăt. Redactarea propriu-zisă a romanului, în forma în care se găseşte acum, a durat şase luni. Editarea am făcut-o singur, deci a fost foarte rapidă. La al doilea roman, a fost şi mai uşor. Ştiam ce am de făcut de la început, scrierea lui a durat, în total, vreo 7-8 luni.

Galeria Întâlnirilor: Tu ai ales tema sau tema te-a ales pe tine?
Cristian Fulaș: Tema nu ţine de o alegere. E mai degrabă chestiune de destin, de adevărul pe care îl poţi spune cu mâna pe inimă atunci când scrii proză. E vorba de convingerile omului, transpuse în cheie stilistică. Amintindu-l pe Eliade, se poate scrie roman pe orice subiect. Dar, revin, eu nu cred că aş putea scrie chiar pe orice subiect. Trebuie să mă preocupe, să mă ţină nedormit, să simt că pot extrapola stilistic ceea ce e dinainte şi complet conţinut acolo, chiar dacă eu nu ştiu asta.

Galeria Întâlnirilor: Ai câştigat în acest an premiul pentru debut al revistei Observator Cultural pentru romanul Fâşii de ruşine. Ţi-ai dorit vreodată o asemenea recunoaştere? Te ajută un astfel de premiu?
Foto: ANAV
Cristian Fulaș: Sincer, ştiu atât de puţine despre cuvântul recunoaştere (în sensul dat lui aici), încât aproape că nu pot evalua ce mi se întâmplă. A fost, în mod cert, o surpriză uriaşă. M-a muţit, efectiv, m-a lăsat fără grai (deşi eu sunt un vorbăreţ, cum bine se ştie). E normal să vrei să fii recunoscut ca scriitor, e normal să îţi placă să vezi cum munca ta, robia asta care se numeşte scris, devine şi altceva, devine moment de bucurie.
Dacă mă ajută... Nu ştiu, vom vedea pe parcurs, e prea devreme să spun asta. Mă simt mai bine, ce e drept, e drept. Şi mult mai responsabil, ceea ce e nedrept.

Galeria Întâlnirilor: Felul în care ai scris cele două romane lasă impresia că ar fi autobiografice. Cât de autobiografice sunt de fapt?
Cristian Fulaș: Aici m-ai prins. Nu e niciun secret că am avut legătură cu lumea dependenţei. Nu cred că m-ar ajuta cu ceva să ţin lucrul ăsta secret, nu ar avea sens aproape. Dar, a spune că mi-am scris autobiografia, iarăşi e mult. Nu, adevărul e pe undeva pe la mijloc. Sunt elemente din viaţa mea în carte, ca în orice roman de fapt, dar mare parte din lucruri sunt pur şi simplu ficţiune, invenţie, zi-i cum vrei tu. Nu cred că aş fi numit o autobiografie roman, nu ar fi avut niciun sens să fac asta. Dacă aş vrea să scriu o autobiografie, aş face asta nemijlocit, nu am nicio nevoie de structura unui roman pentru a scrie istoria.

Galeria Întâlnirilor: Care este scriitorul care te-a influenţat cel mai mult?
Cristian Fulaș: James Joyce. Iată şi un răspuns uşor de dat. Dar ar trebui să-l amintesc şi pe celălalt scriitor care mă influenţează masiv, ideatic vorbind, anume Edmond Jabés.

Galeria Întâlnirilor: Scrii uşor, greu? Care este pentru tine cel mai potrivit moment al zilei pentru scris?
Cristian Fulaș: Aici, iarăşi trebuie să detaliez. Practic, eu întâi de toate îmi gândesc textul. Îl creez în minte, îi dau dinainte atmosfera, stilul, detaliile. Gândesc foarte mult timp şi scriu relativ puţin şi cu foarte mare uşurinţă, atunci când mă apuc să fac asta. Nu trebuie niciodată să mă corectez, nu revin asupra textului. Ce stă scris, stă scris şi gata. Scriu de preferinţă dimineaţa devreme, pe la cinci-şase, sunt foarte matinal. Mai scriu la prânz, dar absolut niciodată seara şi cu niciun preţ nu pierd nopţi scriind (şi nici citind), chiar dacă de fapt verbul a pierde nu exprimă lucrurile în mod corect.

Galeria Întâlnirilor: Ce apreciezi cel mai mult la o carte?
Cristian Fulaș: Stilul. Muzicalitatea, chiar şi în cazul traducerilor. Cred cu tărie că o carte bună nu se poate despărţi de stil, nu poate funcţiona, iată un verb mecanicist, fără frumuseţea scriiturii. Stilul separă cărţile bune de cărţile mai puţin bune, nu povestea. Un scriitor bun va scrie bine despre orice, el e dăruit cu asta, are în sânge un fel de a spune lucrurile astfel încât să capteze atenţia, să deschidă acel orizont etern de aşteptare care îl transformă într-un povestaş. Un scriitor mai puţin bun se va poticni stilistic, va sfârşi prin a-şi obosi cititorul, într-un final deloc graţios pentru el. Ca să revin: stilul, aici e cheia oricărei cărţi.

Galeria Întâlnirilor: Cum alegi cărţile pe care le cumperi sau le citeşti? După ce criterii?
Cristian Fulaș: Sunt două categorii. În cazul cărţilor străine, mă ghidez simplu după notorietatea scriitorului, după valoarea lui în orizontul literaturii. În cazul cărţilor româneşti, mă ghidez după recenzii şi după şoaptele pe care le aud pe la diverse colţuri, despre scriitorul respectiv.

Galeria Întâlnirilor: Ce sentimente ai în legătură cu foaia goală?
Cristian Fulaș: Aici e ciudat. Eu nu scriu de mână, detest la propriu pixul, stiloul, creionul - deşi îmi place să fac metafore cu ele. La mine foaia goală e mai degrabă un ecran alb de laptop sau tabletă, un dreptunghi care mă priveşte insistent şi parcă îmi cere ceva, o anumită aşezare în pagină, o anumită stare de lucruri. 

Foto: ANAV
Galeria Întâlnirilor: Cum se va numi următoarea ta carte şi când crezi ca va vedea lumina tiparului?
Cristian Fulaș: Următorul roman se va numi Ioşca. Va apărea cândva la începutul anului viitor, nu pot spune exact când.

Galeria Întâlnirilor: Cum te-ai simţit la Galeria Întâlnirilor? La lectura căror scriitori ai dori să participi în cadrul acestui format?
Cristian Fulaș: Personal, m-am simţit bine. E un loc plăcut, cumva m-am împrietenit cu ambianţa de acolo şi am rămas aproape de ce se întâmplă. Mi-aş dori să văd (ascult) mai mulţi prozatori citind în public. E lucru de bun-simţ până la urmă, că proza rămâne cel mai reprezentativ dintre genurile literare. Oriunde te uiţi în lume, prozatorii sunt mari scriitori, ei sunt cei mai cunoscuţi. Asta ar trebui să se întâmple şi la noi, ar trebui să punem accent pe poveste şi pe stilul poveştii, să găsim un mod de a promova proza.

Galeria Întâlnirilor: Mulţumesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu